Provocarea suna asa: Alege un scurt fragment care ți-a plăcut dintr-o carte și rescrie-l din perspectiva altui personaj. În postare să transcrii și fragmentul original.
Eu personal m-am indragostit de aceasta provocare si pentru ca as rescrie mii de fragmente din carti, impartasind cu voi ce cred eu ca gandesc si simt personajele.
Deci...Sa facem cunostiinta cu....#1
Segnor Vitalis din Singur pe lume
Fragmentul original
Hai, Remi, ia-ţi bocceaua şi, la drum ! Capi, înainte marş !Am întins braţele într-un gest de implorare, întîi spre unul, apoi spre celălalt, dar amîndoi au întors
capul. Pe urmă am simţit că Vitalis mă apucă de mînă. N-aveam încotro : trebuia să-l urmez. Sărmana casă ! Trecînd pragul, mi s-a părut că mi se sfîşie inima şi că las acolo o bucată din mine. Degeaba mă uitam în jur, ochii mei împăienjeniţi de lacrimi nu vedeau nici ţipenie de om. Cui să-i cer ajutor ?
Nimeni pe drum, nimeni pe cîmp. Am început să strig :
— Mamă, mămico !Dar nimeni nu-mi răspunse, şi glasul mi se înecă într-un hohot de plîns. Trebuia să plec cu Vitalis, care
nu-mi mai dădea drumul.
— Călătorie sprîncenată ! ne strigă Barberin şi intră in casă.
Totul se sfîrşise.
—Hai, Remi ! Hai, băieţelule, să mergem ! îmi şopti bîtrînul.
Şi mă trase încetişor de mină. Am început să merg alături de el. Din fericire nu mergea prea repede, ci,
dimpotrivă, cred chiar că îşi potrivea pasul după al meu. Drumul pe care apucasem şerpuia pe coasta
muntelui : la fiecare cotitură zăream căsuţa tuşei Barberin, care se făcea din ce în ce mai mică, tot mai mică. Urcasem de mai multe ori drumul acesta şi ştiam că, odată ajuns sus, la ultima cotitură, aveam să mai văd o dată casa, apoi, după cîţiva paşi pe podiş — gata ! în faţă, necunoscutul ; în urmă, cuibul unde trăisem atît de fericit pînă atunci şi pe care cu siguranţă n-aveam să-l mai văd niciodată. Din fericire, urcuşul ţinea mult ; totuşi, în cele din urmă, am ajuns sus. Vitalis mă ţinea mereu de mînă.
Sa facem cunostiinta cu
Segnor Vitalis:
-Hai, Remi, ia-ţi bocceaua şi, la drum ! Capi, înainte marş !
Mi se rupea inima când vedeam disperarea în ochii bietului copil, iar când şi-a întins braţele într-un gest de implorare spre mine, apoi spre Barberin, am vrut sã îi spun cã nu trebuie sã caute implorare la acel om plin de urã, iar eu, tocmai pentru cã vreau sã aibe o viaţã, îl iau de lângã el.
— Mamă, mămico !a strigat, izbucnind în plâns.
— Călătorie sprîncenată ! ne strigă Barberin şi intră in casă.
—Hai, Remi ! Hai, băieţelule, să mergem ! i-am şoptit blând şi l-am luat de mânã.
Mi-am potrivit paşii cu ai lui, ca într-un fel de înţelegere tacitã.
Imi puteam imagina câtã durere e în inima lui de copil. Dar nu ar fi fost mai rãu, oare, sã se ducã la orfelinat? Nu ştiam asta. Dar ştiam cã am nevoie de un suflet uman care sã îmi aline nopţile lungi de singurãtate şi sã îmi dea o raţiune de a trãi, iar el are nevoie de cineva care sã îl îngrijeascã, aşa cã pornim împreunã la drum.
Mi-am jurat în gând cã nimeni nu îl va mai rãni pe acest copil, şi voi avea grijã de el precum pe propriul meu fiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu