joi, 16 august 2012

Noutati la Leda







ALLY CARTER  
Dacă ţi-aş spune că te iubesc, ar trebui să te omor (Fetele Gallagher, vol.1) – ediţie de buzunar


Cammie Morgan este elevă la Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale, o şcoală de fete tipică — evident, tipică doar dacă la orice şcoală s-ar preda arte marţiale avansate la ora de Educaţie fizică, cunoştinţe despre cele mai noi arme ale războiului chimic la orele de Ştiinţe, iar elevele ar primi distincţii pentru spargerea codurilor CIA la orele de Informatică.
Deşi pretinde că este o şcoală pentru genii, Colegiul Gallagher este de fapt o şcoală pentru… spioane! Iar Cammie, chiar dacă vorbeşte fluent paisprezece limbi străine şi este capabilă să omoare pe cineva în şapte feluri diferite cu mâinile goale, habar n-are ce să facă atunci când întâlneşte un băiat obişnuit, care crede că şi ea este o fată obişnuită.
Sigur, Cammie poate să-i asculte convorbirile telefonice, să se infiltreze în calculatorul lui ca un hacker sau să-l urmărească prin oraş cu iscusinţa unui adevărat James Bond. Dar va reuşi oare să se descurce într-o relaţie cu o persoană care nu trebuie să afle niciodată adevărul despre ea?



ALLY CARTER  
Pe cuvânt de spioană (Fetele Gallagher, vol.2) – ediţie de buzunar

După ce a trebuit să renunţe la primul ei prieten, Josh, tot ce-şi doreşte acum Cammie este un semestru liniştit. Dar asta e mai uşor de spus decât de făcut când eşti elevă la cea mai bună şcoală din lume… pentru spioane: Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale.

După ce este învinuită pentru o breşă în securitate care pune în primejdie statutul ultra-secret al şcolii, Cammie şi prietenele ei află că şcoala lor urmează să găzduiască o serie de musafiri miste -
rioşi — nume de cod: Blackthorne. Şi, în curând, fetele se strecoară prin pereţi şi coridoare secrete, montează microfoane şi dispozitive de urmărire şi iau amprente pentru a afla adevărul despre Black -
thorne şi pentru a o disculpa pe Cammie. Şi chiar dacă au încredere în talentele lor de spioane, de data asta ţintele sunt mai dificile (şi mai sexy!), iar miza pentru inima lui Cammie — şi iubita ei şcoală — mai mare ca niciodată.

Niciun comentariu: