vineri, 6 iulie 2012

NEMIRA: concursuri


Concurs Nemira: Your Face & book

Îţi place să postezi fotografii pe Facebook?
concurs face & bookPozează-te cu cartea preferată de la Nemira şi trimite fotografia către evelina.catoi@nemira.ro până la data de 15 iulie 2012, ora 00:00. Pozele vor aparea apoi într-un album intitulat “Cititorii Nemira – Concurs Your Face & book” pe pagina de Facebook a editurii, iar tu ai la dispoziţie până la sfârşitul lunii să îţi convingi prietenii să te voteze.
Pe 31 iulie, ora 00:00 spunem stop joc, iar a doua zi anunţăm câşţigătorul. Autorul pozei care a primit cele mai multe like-uri va fi premiat cu toate romanele seriei Dune în format hardcover apărute până la 1 august.
Deşi a apărut cu multe decenii în urmă, Dune este o serie actuală şi populară, iar cititorii descoperă mereu înţelesuri noi. A primit premiile Hugo şi Nebula şi a fost tradus în zeci de limbi şi vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Acţiunea din cărţi se petrece cu peste 20.000 de ani în viitor, într-o lume dominată de o societate feudală interstelară, cu case nobile aflate în posesia planetelor. Povestea are elemente politice, tehnologice, religioase şi ecologice, dar nu lipseşte nici emoţia umană, în timp ce marile puteri ale acelei lumi se confruntă pentru a intra în posesia unei planete pustii, singura unde se află cea mai importantă resursă din Univers.
Vă aşteptăm să intraţi în joc!

Concurs: un detectiv particular la dispoziţia ta

Vrei să elucidezi un mister? Nemira şi agenţia Detectiv Expert vin în ajutorul tău. Câştigă serviciile agenţiei Detectiv Expert, un voucher cadou sau romanul Drood, de Dan Simmons.
Premiile sunt împărţite astfel:
1. Cumpără Drood de pe Nemira.ro în perioada 02-15 iulie 2012 şi lasă un comentariu la acest post cu ID-ul comenzii şi eşti înscris în tragerea la sorţi pentru a câştiga serviciile agenţiei Detectiv Expert timp de o săptămână.
concurs detectiv expert2. Cei care comentează la acest post, în intervalul 02-15 iulie 2012, spunându-ne pentru ce ar folosi serviciile unei agenţii de detectivi particulari, folosind opțiunea de Comentează cu Facebook, de lângă comentariile normale, pot primi:
- un voucher de 50% reducere pentru cumpăraturi de pe Nemira.ro, valabil la o comandă. Premiul este acordat celui care a strâns cele mai multe like-uri la comentariul său.
- romanul Drood, de Dan Simmons, pentru cel mai bun comentariu.
* Concursul se desfăşoară în perioada 02-15 iulie 2012.
* Câștigătorii vor fi contactați prin e-mail (respectiv Facebook), în maxim trei zile de la încheierea concursului, iar lista cu numele lor va fi postată în maxim șapte zile după aceea.
*Detectiv Expert oferă timp de o săptămână serviciile sale. Tipul de servicii oferite, precum şi perioada execuţiei se vor stabili de comun acord cu reprezentantul agenţiei, prin încheierea unui contract de confidenţialitate.
* Dacă un câștigător nu confirmă în termen de 7 zile, premiile se vor acorda altor participanți.
* Voucherul este valabil doar pentru cumpărături pe Nemira.ro și nu se cumulează cu alte oferte.

MAI MULTE DETALII PE NEMIRA.RO

Niciun comentariu: