joi, 31 mai 2012

ALL: "Rataciri" de Horatiu Malele

Citatul de astazi

Cele 9 vieti ale lui Chloe King-Rapirea

In viata mea nu am mai stat atat de mult la o carte. Am inceput-o cu mult timp in urma si, pe de o parte pentru ca sunt in sesiune, pe de alta parte pentru ca nu m-a prea atras cartea, abia aseara am terminat-o.
M-a dezamagit. Poate ca are ceva mai multa actiune decat primul volum, dar nu se compara.Primul volum e amuzant si plin de farmec, are acel ceva pe care il gasesti la putine carti.
In primul volum, Chloe e plina de viata, acida, entuziasta. In al doilea volum e distanta, nu ne este aratata nici drama prin care trece la adevarata ei intensitate, nici nu mai are amuzamentul primului volum.
Din punctul meu de vedere, e o poveste fortata, care si-a pierdut tot farmecul. Aveam asteptari mari de la cartea asta.
Dupa lupta cu Cotcarul, Chloe pleaca impreuna cu Alek la sediul central al Mai, condus de Serghei, un barbat intre doua varste, care imediat o "adopta" pe Chloe, purtandu-se cu ea ca un tata.
Prinsa intr-un Univers nou si ciudat, alaturi de o noua prietena, de oameni care par ca vor toti sa ii faca pe plac si coplesita de descoperirea unui tata pe care nu l-a avut niciodata, Chloe incepe sa se complaca in situatia in care este, pe jumatate invitata in sediul Mai, pe jumatate captiva.

Alergã.Ȋnsoţitoarele ei abia se mai vedeau: de îndatã ce coborâserã de pe culmea dalului, spre marginea pãdurii, celelalte cinci Mai tot ţâşneau printre umbre şi în afara lor, menţinându-se pe o linie mai mult sau mai puţin dreaptã, dupã mirosul cãprioarei, însã în afara câmpului visual al oricui ar fi putut sã priveascã.

Asta pana cand realizeaza ca mama ei a fost rapita de Ordinul A Zecea Lama. Si atunci va intelege exact cine ii este prieten si cine nu, dar mai ales, ce valoare au oamenii in ochii Mai si ce valoare are ea.
Actiunea se petrecere rapid, dar nu are sarea si piperul primului volum. 
Concluzie: Mult mai slaba decat volumul unu. Nu prea merita.
Rang:**
2/5

Promotii pe Libris.ro

miercuri, 30 mai 2012

LITERA: Preturile de la Bookfest se muta online

RAO: Asteptarea a luat sfarsit – "Mostenirea" de Christopher Paolini

A început cu Eragon... 
Şi se încheie cu Moştenirea. Nu cu mult timp în urmă, Eragon, Biruitorul Umbrei, Călăreţul Dragonului, nu era decât un biet băiat de fermier, iar dragonul său, Saphira, doar o piatră albastră în pădure.
Acum, soarta unei întregi civilizaţii se află pe umerii lor.
Lungi perioade de antrenament şi lupte au adus cu ele victorii şi speranţă, dar şi pierderi îngrozitor de dureroase.
Şi, cu toate acestea, adevărata luptă încă nu a început: trebuie să-l înfrunte pe Galbatorix. 
Iar când o vor face, vor trebui să fie suficient de puternici pentru a-l învinge. Şi dacă ei nu vor reuşi, nu va mai exista altcineva. Nu va mai exista o a doua şansă. Călăreţul şi dragonul său au ajuns mai departe decât ar fi îndrăznit cineva să spere. D
ar vor reuşi ei să-l răstoarne pe maleficul rege şi să reinstaureze dreptatea în Alagaesia? 
Şi, dacă da, cu ce preţ?

VRĂJITOR ŞI VRĂJITOARE, volumul 1 din seria omonimă de JAMES PATTERSON şi Gabrielle Charbonnet

Magie + mai multe dimensiuni + răzvrătire împotriva unui guvern totalitar + copii care conduc lumea + dragoste + aventuri + suspans! Pare combinaţia perfectă pentru o carte bună, nu-i aşa?

Într-o lume orwelliană a unui guvern totalitar numit Noul Ordin, copiii, şi mai ales adolescenţii rebeli, trebuie să se supună, sau să moară.  Pentru Wisty, o fată de 15 ani, şi fratele ei Whit, de 17, viaţa se schimbă la 180 de grade când sunt luaţi într-o noapte de lângă părinţii lor şi închişi într-o temniţă secretă pentru o vină despre care ei nu ştiu nimic – fiind apoi judecaţi într-o parodie de proces şi condamnaţi la moarte. Dar în vreme ce sunt captivi în acest oribil coşmar, Wisty şi Whit descoperă că au puteri incredibile, pe care însă nu ştiu cum să le controleze. Vor putea ei oare să descopere o cale de a-şi folosi abilităţile de vrăjitori pentru a se salva, şi pentru a-şi salva şi părinţii – şi poate că în final şi lumea lor?


O carte plină de magie, aventuri şi umor, surprinzătoare, energică, scrisă într-un ritm alert, care te ţine în tensiune, cu întorsături spectaculoase de situaţie, o intrigă captivantă şi doi eroi plini de spirit şi ingeniozitate!

CREATURA, primul volum dintr-o serie de Nely Cab, în curând la Editura LEDA

De fiecare data cand vad ca o campanie pentru publicarea unei carti in Romania a avut succes, prind aripi. Pentru ca asta imi da sperante ca si campania noastra poate reusi.
Bravo, Kyky, ai facut o treaba buna cu campania pentru Creatura si iata ca ai reusit! De abia astept sa o citesc.


Când Isis Martin, o tânără de şaptesprezece ani, are probleme cu somnul din cauza unor vise tulburătoare despre o fiară îngrozitoare, ea decide să-şi înfrunte temerile. Dar ceea ce descoperă este altceva decât o fiinţă ameninţătoare.
Creatura cu înfăţişare omenească, mai exact cu chipul unui băiat  ce portă numele David Chios, o asigură pe Isis că nu este rodul imaginaţiei ei. Nevrând să-i accepte ca atare mărturisirea, Isis îi pune vorbele la îndoială, cerându-i  să-şi arate abilităţile – o provocare pe care acesta o acceptă.
În visele ei, Isis  dă, fără să ştie, peste existenţa tăcută a genealogiei divine a celor uitaţi de mult de oameni.
Într-un orăşel vechi din sudul Texasului, povestea o poartă pe Isis pe cărarea iubirii neîngăduite şi a unor adevăruri pasionante care pot schimba viaţa. Călătoria lui Isis Martin, care se va dovedi una iniţiatică până la urmă, va lăsa cu siguranţă cititorul dornic să afle mai mult. Mai ales că are, după cum veţi vedea, un final puternic şi surprinzător.

In curs de aparitie la Leda

Abia ce am aflat ca seria Cercul secret a fost continuata de un alt autor decat L.J.Smith, pe numele lui Aubrey Clark.
Volumul 4 se numeste Despartirea si va aparea la Editura Leda.

Pentru prima oară de când s-a mutat în New Salem, Cassie Blake se simte ca o persoană obişnuită. Este fericită alături de iubitul ei, Adam, şi îşi face noi prieteni. Dar viaţa lui Cassie este ieşită din comun, iar a fi deosebit poate fi un adevărat blestem.
Cercul secret este vânat de un duşman necunoscut – şi oricine poate fi următoarea victimă. Între membrii lui iau naştere alianţe, iar relaţiile le sunt puse la încercare. Nimeni nu ştie în cine poate avea încredere sau de cine să se teamă.
O să reuşească oare Cassie să-şi salveze prietenii... şi pe sine însăşi? Sau alegerile ei vor dezbina Cercul pentru totdeauna?

marți, 29 mai 2012

"Sulbera-ma" de Tahereh Mafi


"Sulberă-mă", de Tahereh Mafi.
Carte a savorii, a unei pasiuni dureroase. Carte care m-a încântat până în măduva oaselor.

"Sulberă-mă", de Tahereh Mafi.
Carte a savorii, a unei pasiuni dureroase. Carte care m-a încântat până în măduva oaselor.
Juliette, al cărui nume ne îndreaptă spre celebra scriere a lui Shakespeare – Romeo și Julieta.
Adam – un nume divin în cărțile de factură distopică.
Juliette și Adam – putere, destin, speranță. Pasiune.
Povestea lui Juliette este complicată. Ea are o putere care întrece cu mult mintea oamenilor. Orice atingere a ei este mortală. Este închisă într-un osiciu-închisoare unde este hrănită o dată pe zi cu o mâncare mizerabilă. Singura sursă de viață o reprezintă luna și ploaia. Întunericul e cel care dăinuește mai mereu în jurul ei. Până ce Adam este însărcinat cu urmărirea ei. Până ce tânărul și magnificul stăpân o vrea pentru el. Pentru că ea are puterea de care el are nevoie în a controla întreaga lume. Pentru că o place. Pentru că începe să o iubească. Pentru că deși ea îl dă la o parte complet, el o adoră.
Iar ea fuge împreună cu Adam. Și aici începe povestea lor. Noutățile. Rănile. Și, evident, atracția. Iar Adam e singurul care poate să o atingă.
Mi-a plăcut cartea. Efectiv am citit-o pe nerăsuflate. Nu i-am dat credit la început, am amanât-o, am tot zis: mâine, mâine. Am cumpărat-o pentru că mi-a plăcut coperta, pentru că alții au spus că-i bună. Nici măcar nu citisem descrierea...
Dar nu am putut să o las din mână.
O recomand, recomand, recomand. Oricum, am decis să fiu mai atentă să nu mai dau banii pe orice. Nu cred că mă va ține mult, dar sper să fac economii măcar până îmi cumpăr un nou aparat foto. Nu de alta, dar deja simt că o iau razna.
În orice caz, citiți această carte. Împrumutați-o, faceți cumva rost și citiți-o. Nu o să regretați. Evident, mă adresez iubitorilor de romane care au loc într-un viitor ciudat, denigrat.

NEMIRA: Jocurile Foamei 40%off

Jocurile Foamei

NEMIRA: Va asteaptam la Bookfest


Bookfest, Salonul International de Carte, isi deschide si anul acesta portile pentru pasionatii de lectura. Evenimentul, organizat la Romexpo de Asociatia Editorilor din Romania si ajuns la editia a VI-a, este unul dintre cele mai importante din spatiul cultural autohton, menit sa promoveze lectura si produsele editoriale de calitate.
Ca in fiecare an, Editura Nemira va asteapta la Bookfest cu noi aparitii, lansari de carte si promotii.
Iata ce lansari de carte v-am pregatit la editia din acest an Bookfest:
Romanul "Fiicele lui Allah" scris de Nedim Gursel, autor de origine turca stabilit in Franta, va fi lansat sambata, pe data de 2 iunie, la ora 11, la standul Institutului Francez. Romanul se bazeaza pe credinta pagana pre-Islamica referitoare la originea femeilor, considerate a fi ingeri si totodata, fiicele lui Allah.
Cartea a starnit controverse in Turcia, fiind etichetata drept blasfematoare si i-a adus autorului un proces."Ficele lui Allah" este recomandata tuturor cititorilor pasionati de cartile scrise de Orhan Pamuk si Salman Rushdie. La lansarea cartii vor fi invitati criticul literar Cezar Paul-Badescu, jurnalista Iulia Badea Gueritte, precum si traducatoarea romanului, Luminita Munteanu. Pe langa lansarea oficiala de la Bookfest, scriitorul Nedim Gursel va mai avea o lectura la Noaptea Literaturii, care va avea loc miercuri seara.
Scriitoarea Ana-Veronica Mircea, cunoscuta de cititori ca traducatoarea a multor carti SF de succes, isi lanseaza tot sambata cartea de povestiri science fiction "Floarea de loldilal". Lansarea va avea loc la standul Nemira, in pavilionul C3 de la ora 15:00. Alaturi de autoare, vor fi prezenti ca invitati scriitoriiLiviu Radu si Stefan Ghidoveanu.
Un alt scriitor roman, de aceasta data Dan Santa, isi va lansa cartea la standul Nemira din cadrul Bookfest. Romanul "Genunea cu ingeri" va fi lansat sambata, 2 iunie, incepand de la ora 15.45. Sunt invitati, alaturi de autor, criticul literar Paul Cernat si scriitorul Octavian Buda.
De asemenea, la standul Nemira veti gasi peste 700 de titluri, o reducere generala de 25% , alaturi de alte oferte speciale: oferte 2+1 cadoucarti la 5 si 10 lei, zeci de pachete cadou si multe noutati editoriale.
Va asteptam la standul Nemira si cu alte surprize!
Update: Elev, student şi pasionat de lectură? Nu doar notele contează, CITEŞTE, Nemira te premiază! Vino la Bookfest începând de mâine, cu carnetul de elev/student iar noi te premiem cu 35% REDUCERE la orice titlu şi îţi oferim diploma de Premiant Nemira!

ALL: La Bookfest, cărţile ALL vin cu ciocolată Heidi, cartele Orange şi surprize cosmetice de la AVON


Vineri, 1 iunie, putem vorbi în voie despre cărţile de la ALL cu prietenii de la Orange. Orice client ALL primeşte o cartelă Orange Prepay cu 5 euro credit.
Sâmbătă, 2 iunie, este ziua AVON. Pentru fiecare carte cumpărată primeşti un cadou surpriză de la AVON.
Duminică, 3 iunie, facem pasiune pentru ciocolată. Pentru fiecare carte cumpărată primeşti o ciocolată de la Heidi.

AICI gasiti mai multe detalii
AICI gasiti programul editurii All la Bookfest

Daruieste o carte de 1 iunie

luni, 28 mai 2012

Locurile din care s-a inspirat Megan Crewe in scrierea cartii "The Way We Fall"

Tot plimbandu-ne pe situl lui Megan Crewe am descoperit un blog post interesant despre locurile din care s-a inspirat in scrierea cartii. Mai jos sunt cateva detalii...

«Când The Way We Fall a fost gata de trimis la tipografie, am făcut o călătorie până în Nova Scotia (unde are loc acțiunea cărții) pentru a mă asigura că am surprins mediul și atmosfera perfectă. Insula pe care se desfășoară povestea este inventată – nu am vrut să infectez chiar și cu un virus mortal fictiv actuala comunitate și, evident, mi-a dat o posibilitate să mai schimb aranjamentul ei; în orice caz, am vrut să creez o comunitate maritimă cât mai reală. Mai jos aveți câteva dintre fotografiie pe care le-am făcut în scopul imaginării detaliilor mai importante.»
NS Beach
"O plajă precum cea pe care Kaelyn, Mackenzie și Rachel 
se plimbă la începutul romanului."
NS Cliff
Stânci la marginea oceanului, exact ca acelea unde 
lui Kaelyn îi place să se plimbe.
NS House
Cam așa mi-am imaginat casa lui Kaelyn.
NS Harbor
Un port dintr-un orășel mic din Nova Scotia.
NS Ferry
Un feribot ce călătorește din Nova Scotia spre o altă insulă. 
(în poveste, cel ce călătorește către insula lui Kaelyn e puțin mai mare)
NS Storage
Clădiri de depozitare din port, ca aceea pe care Gav o
 folosește inițial pentru a păstra rezerva de mâncare.

NS hospital
Spitalul de la marginea unui alt orășel din Nova Scotia.

ALL: Pe 1 Iunie haideti in lumea Itsy Bitsy la Bookfest

De Ziua Copilului vă aşteptăm, împreună cu prietenii noştri de la Radio Itsy Bitsy, să lansăm seria de cărţi Itsy Bitsy.
Suntem siguri că aventurile fantastice ale lui Itsy şi Bitsy vor deveni lectura de seară preferată a celor mici. Itsy şi Bitsy sunt doi copii extratereştri care se aventurează în cele mai îndrăzneţe lupte pentru apărarea galaxiei din care şi planeta lor face parte. În completarea poveştilor vin şi desene viu colorate.
Itsy Bitsy şi distrugătorul de planete şi Itsy Bitsy şi Monstrul Zigalonului sunt primele două volume dintre cele 50  ale seriei.

Lansarea seriei Itsy Bitsy are loc pe 1 iunie, ora 18.30 în spaţiul de evenimente al Pavilionului C5 de la Romexpo
Invitaţi speciali: Itsy şi Bitsy 

Seria Itsy Bitsy a apărut la Editura Galaxia Copiilor, noul imprint al Grupului Editorial ALL.

Program HUMANITAS la Bookfest

          VINERI, 1 iunie
17.00
Participa: Monica Pillat, George Ardeleanu, Ioan Stanomir, Anca Ionescu
 
18.00
"Poezia" – o noua colectie la Humanitas Fiction
Participa: Denisa Comanescu, Alexandru Al. Sahighian, Gabriel H. Decuble
 
18.30
Participa: Michael Solomon, Mihnea Gafita, Radu Paraschivescu

SAMBATA, 2 iunie
12.30
Neagu Djuvara (coord.), Aromanii. Istorie. Limba. Destin
Participa: Neagu Djuvara, Catalin Strat
 
13.30
Participa: Nicolae Manolescu, Irina Horea, Cezar Paul Badescu, Denisa Comanescu
 
14.00
Mircea CartarescuOchiul caprui al dragostei noastre • Levantul (editia 2012)
Participa: Mircea Cartarescu, Ioana Parvulescu, Dan C. Mihailescu, Lidia Bodea
 
14.30
Participa: Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihailescu
 
15.00
Ecaterina Balacioiu-LovinescuScrisori catre Monica
Participa: Astrid Cambose, Ioana Parvulescu, Iulia Vladimirov, Cristian Vasile, Dan C. Mihailescu
 
15.30
Serban CioculescuViata lui I.L. Caragiale
Participa: Ioana Parvulescu, Dan C. Mihailescu, Barbu Cioculescu
 
16.00
Participa: Dan C. Mihailescu, Ioana Parvulescu, Radu Paraschivescu
 
16.30
Nicole KraussMarea casa
Participa: Alex Stefanescu, Carmen Toader, Andreea Rasuceanu, Denisa Comanescu
 
17.00
Ovid S. CrohmalniceanuAmintiri deghizate
Participa: Paul Cornea, Mircea Cartarescu, Ioana Parvulescu, Lidia Bodea
 
17.30
"Poezia" – o noua colectie la Humanitas Fiction
Carlos Drummond de AndradeMasina lumii si alte poeme
Participa: Excelenta Sa Raymundo Santos Rocha Magno, Ambasadorul Braziliei in Romania, Dinu Flamand, Mihai Zamfir, Denisa Comanescu
 
18.30
Participa: Marius Chivu, Alex Gavan, Vlad Mixich, Lidia Bodea
 
19.00
Participa: Excelenta Sa Claudio Perez Paladino, Ambasadorul Argentinei in Romania, Alex Stefanescu,
Justina Irimia, Radu Paraschivescu
 
19.30
Participa: Sega, Bogdan Enoiu, director general McCann Erickson, Iustina Croitoru
 
DUMINICA, 3 iunie
13.00
Lucian BoiaCapcanele istoriei (editia a doua, adaugita)
Participa: Adrian Cioroianu, Lucian Boia, Eugen Stancu
 
15.00
Mircea IvanescuCele mai frumoase poezii
Participa: Gabriel Liiceanu, Denisa Comanescu
 
16.00
Noi aparitii in seria "Vintage"
Radu RosettiDin copilarie. Amintiri
Sarmiza CretzianuCronica Staicului
Participa: Mihai Dimitrie Sturdza, Barbu Cioculescu, Andrei Pippidi, Anca Ionescu
 
17.00
Noi aparitii in colectia "Raftul Denisei"
Ernesto SabatoTunelul
Participa: Elisabeta Lasconi, Andreea Rasuceanu, Dan Croitoru, Tudora Sandru Mehedinti, Raluca Popescu; moderator: Denisa Comanescu
Standul Humanitas se afla in Pavilionul C2 din Complexul Expozitional Romexpo

Invitatie la lansarea cartii "Nu suntem singuri" de Artur Silvestri


HUMANITAS Lansare de carte: "Ochii caprui ai dragostei noastre" de Mircea Cartarescu

Veste buna! Mircea Cartarescu nu mai pleaca la Madrid, ramane la Bucuresti pentru Bookfest. Va asteapta la lansarea noii sale carti, Ochiul caprui al dragostei noastre, sambata, 2 iunie, la ora 14.00 (nu joi, cum aparea in programul initial).Noua carte al lui Mircea Cărtărescu adună cele mai frumoase povestiri, eseuri şi articole publicate de el de-a lungul ultimilor ani în antologii şi reviste de prestigiu din Suedia, Germania, Austria şi România. Multe dintre texte sunt inedite în spaţiul românesc. Subiectele sunt diverse, de la istoria poetului Ovidiu, exilat la Tomis, la povestea fabuloasei insule Ada-Kaleh, de la dureroase amintiri din prima copilărie la basme psihanalitice şi fantastice, de la evocări ale unor scriitori dispăruţi de curând la mărturisiri personale pline de dramatism. Ceea ce uneşte aceste scrieri, oricât de amplă ar fi distanţa dintre subiecte, este puterea dintotdeauna a lui Mircea Cărtărescu de a transforma totul în poezie, unicitatea combinaţiei de graţie, sinceritate şi viziune care caracterizează stilul paginilor sale.


MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut în 1956 la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generaţia optzecistă". Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din Nostalgia le-au urmat un scurt roman (Travesti, 1994) şi apoi unul în trei volume, Orbitor (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică întregesc chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

Promotii pe Libris.ro

Atentie! In legatura cu cartea "Sulbera-ma"

Nu, nu vreau sa vad spun ca perioada de precomanda se prelungeste.
Dar vreau sa va spun sa o cumparati. De ce? Pentru ca este superba. Dupa parerea mea, ajunge cu usurinta la nivelul trilogiei "Jocurile Foamei". Este o carte intr-adevar buna, nu ceva de toate zilele, asa cum am fost obisnuiti in ultimul timp.
Daca vreti o carte buna, aceasta este o alegere profitabila!
Si aveti ocazia sa o cumparati la numai 26,18 lei.

ELEFANT: Jocurile Foamei 30% off

ELEFANT: cumpara orice vrei, cu 10 lei

duminică, 27 mai 2012

Citatul de astazi

Personajele "The Way We Fall" in viziunea lui Megan Crewe

Daca aceasta campanie se finalizeaza pozitiv –moment in care o sa fim cele mai super-mega-extra bucuroase– trebuie sa stim cum arata personajele in viziunea lui Megan. Ce mi se pare mie frumos –superb– e ca Megan e foarte aproapiata de fanii ei. Posteaza mereu mesaje, idei, care ne aduc in planul acela al bucuriei. Serios, nu v-ar placea ca formatia voastra favorita sa posteze mesaje direct pentru voi?
Ei bine, Megan prezinta mai jos personajele asa ccum si le imaginea ea. Ce spuneti? Eu sunt addicted Leo. Il super-mega-extra ador, desi apare doar in amintirile Kaelynei...

« Când mă pregătesc să scriu o nouă poveste îmi proiectez în minte personalitățile și vocile personajelor, fapt care mă ajută să-mi formez în minte o idee despre cum arată fizic. Unele personaje au o prezență fizică distinctă – am știut cum arăta Cass din „Mai las-o moale cu fantomele” chiar înainte să-mi imaginez povestea – iar altele îmi sunt inspirate de anumiți actori sau figuri publice. Unele personaje sunt mult mai efemere așa că nu fac decât să caut imagini pe internet până o găsesc pe cea potrivită. În orice caz, când mă pun jos să scriu, pot să „văd” o mare parte dintre personaje. »
Megan Crewe

Kaelyn


Tessa

Gav

Leo

Castigatorii concursurilor


Castigatorii concursului:

Au castigat cate un exemplar din Ce-as fi eu fara tine
Bianca Stoenescu
si
Axene Elena.
A castigat un exemplar al cartii Cele noua vieti ale lui Khloe King- Rapirea

Capriceana Irina


Iar tragerea la sorti pentru cei inscrisi la Altfel de leapsa, al carei premiu era un exemplar din Moby Dick a fost castigata de catre

Adriana


Felicitari castigatorilor!
Astept un e-mail cu adresa completa.

Mai jos aveti filmuletul extragerii.



vineri, 25 mai 2012

Promotii la Litera

Editura Litera are super preturi la cartile de fictiune pentru adulti, Colectia Biblioteca pentru toti.

Eu cred ca o sa imi iau La Medeleni, de cand ma bate mama la cap sa o citesc, si chiar mi-o doresc.

ciresarii-vol-1 la-medeleni-vol-1
enigma-otiliei
adela
Click aici.