[interviu] Adrian Teleșpan - Cimitirul

Interviu cu Lorena Lupu

Lorena Lupu s-a născut pe 24 noiembrie 1978, în Sfântu Gheorghe, jud. Covasna. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Secţia Actorie.
Carti:
-Bătăuşu’ de Câmpi (2007) 
-experimentul literar – fotografic Hyde Park (2009), în colaborare cu Dinu Lazăr
-(2012)romanul erotic Dona Juana.
Ca jurnalist, Lorena Lupu a lucrat la revistele Maxim, Playboy şi Vice. În prezent, e redactor al revistei Tabu.

Sursa: http://www.hergbenet.ro/lorena-lupu.html

Ca sa completez aceasta introducere, vreau sa va mai spun doar ca Lorena este o scriitoare extraordinara, o actrita foarte talentata, iar ca om, curajoasa si imprevizibila.

Gasiti recenzia cartii "Dona Juana" aici.

1.      Ȋţi aminteşti care a fost prima carte pe care ai citit-o? Poţi sã ne spui ceva despre ea?

Prima carte pe care am citit-o a fost un abecedar vechi, din pivniţa blocului în care locuiam. Aveam trei ani şi  eram exploratoare. Aş fi putut fi o Magellană a zilelor noastre, dacă, într-o bună zi, n-aş fi găsit într-un şifonier vechi şi dărăpănat, acel abecedar.

L-am răsfoit, am văzut că începea cu câte o literă… Şi am început să-l studiez intens. În câteva săptămâni, buchiseam deja inscripţiile de pe ambalajele de ciocolată şi napolitane. Apoi am descoperit plăcerea poveştilor şi cariera mea de Magellan-femeie s-a dus pe apa sâmbetei.

2.      Existã o carte care ţi-a schimbat percepţia despre lume?

Nu cred că scopul cărţilor bune e să schimbe percepţii despre lume. Şi dacă tot am ajuns aici, mă întreb dacă lumea, cât e ea de vastă, complexă şi cu multe aspecte, poate fi înghesuită într-o singură percepţie. Eu zic că nu. Deci, cred că numai oamenii cu o lume foarte mică au  o aşa-numită percepţie despre lume. Şi ei nu o schimbă uşor.

3.      Dacã ai fi unul dintre personajele din “Dona Juana”, care ai fi? Cu care te asemeni cel mai bine?

          Van Gogh, căţeluşul care latră cu arţag diafan şi sparge penisuri

.

4.      Crezi cã dacã ai fi publicat în strãinãtate, reacţia publicului ar fi fost alta?

Probabil că ar fi existat şi acolo încuiaţii care să ceară arderea pe rug şi rafinaţii care să aprecieze calitatea croielii şi a ţesăturii romanului. Poate ar fi variat doar procentajul. Nu există nici o ţară formată dintr-o unanimitate de eminenţe, aşa cum nu există nici una formată 100% din cretini.

5.      Ce pãrere ai despre literatura fantasy?

Literatura fantasy e ca o uriaşă pălărie de magician sub care încap nenumărate chestii. Atât de diferite între ele, încât, practic, singurele cărţi non-fantasy sunt cele non-fiction. Faptul că un roman e etichetat fantasy în sine nu-mi spune nimic despre el. Părerea mi-o dau amănuntele specifice.

6.      Cãrţile cu vampiri sunt tot mai populare prin rândul adolescenţilor. Crezi cã e un lucru bun ? Ai citit sau ai citi cãrţi cu vampiri ?

Evident, am citit cărţi cu vampiri, că sunt şi eu suflet. Am fost şi eu adolescentă, deşi vampirii adolescenţei mele erau Gary Oldman, în Dracula lui Francis Ford Coppola şi Brad Pitt, în Interviu cu un vampir. După ce am văzut filmele, am citit şi cărţile lui Bram Stoker, respectiv Anne Rice. Fiecare generaţie cu vampirii ei. Cert e că vârsta de 16 ani şi imaginea unui seducător cu ochi roşii care-ţi lasă urme pe gât se asortează perfect, şi nimeni n-ar trebui să judece asta prea aspru.

7.      Care sunt criteriile dupã care alegi o carte?

După toane. Sunt un om foarte capricios, de aceea îmi plac lucruri diferite în zile diferite.

8.      Este vreo carte pe care ai desemna-o preferată?

Cred că  nici un om care a citit pe bune nu poate desemna o carte preferată, la ce bogăţie de autori şi de viziuni literare ne sunt disponibile acum.

9.      Care este ultima carte citită? Ce impresie ți-a lăsat? Ai reciti-o?

N-o să-ţi zic flecuşteţe, că nu are rost.  Ultima carte de care m-am îndrăgostit cu pasiune e Astăzi e mâinele de care te-ai temut ieri, cartea recent lansată a lui Radu Paraschivescu. Personajul principal e un cântec. Iar povestea unui cântec, relatată cu măiestrie de un uriaş talent literar, e unul dintre cele mai frumoase demersuri literare pe care le-am întâlnit în ultima vreme. Sunt fan. Dacă ar exista tricouri inscripţionate cu coperta cărţii, mi-aş comanda unul.

10.  Mulţumim pentru timpul acordat. Câteva cuvinte pentru pasionații de literatură și pentru cititorii blogului ?

Câteva cuvinte. :))

Lumea cartilor din perspectiva scriitorului: Dan C. Mihăilescu

“Dacă nu aș fi scris, m-aș fi sufocat demult…”

LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce?

DAN. C MIHAILESCU: Sunt bibliofil doar la figurat, adică în sensul afectiv, nu în cel tehnic al cuvântului. Mare iubitor şi nesăţios devorator al cărţilor, dar nicidecum un mandarin avar, expert cu lupa de legături preţioase, cotoare savante, firoscoase corpuri de literă şi preţăluitor cu seifurile bucşite.(...)

LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?

DAN C. MIHĂILESCU: Timizi. Complexaţi. Plăpânzi. Cu respiraţie scurtă, fără tupeu, fără osatură, fără proiecte pentru construcţii de anvergură şi descurajaţi ireversibil de mocirla din ţară.(...)


LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina să vă lectureze cărţile? Cum îl recomandă Dan C. Mihailescu pe Dan C. Mihailescu?

DAN C. MIHĂILESCU: Celor care nu mă ştiu le doresc drum bun pe mai departe. Dacă încă nu au avut nevoie de bietele mele servicii, înseamnă că se simt bine în propria piele, citesc ce le convine şi, deci, nu au vreun handicap sau un deficit sufletesc pe care să-l astupe sau cicatrizeze lectura. Dacă e să mă recomand, totuşi, prin ceva, atunci acel ceva ar fi buna credinţă. Onestitatea, seninătatea, transparenţa şi bucuria histrionică prin care mă livrez cititorului. (...)

Interviul integral poate fi citit pe blogul Libris.

Interviu cu Cristina Nemerovschi

1.       Îți amintești prima carte pe care ai citit-o?

Prima carte pe care am citit-o cap-coadă cred că a fost, aproape sigur, una de basme. Fie basmele culese de Ispirescu, fie povești nemuritoare :D Primele cărți “serioase” (cum sună!) pe care le-am citit au fost “Mizerabilii” și „Război și pace”. Cred.

2.       Existã o carte care ți-a schimbat percepția asupra vieții?

Nu există o carte anume, una singură, care să-mi fi schimbat percepția asupra vieții, dar au existat multe cărți care m-au transformat în ceea ce sunt azi, care m-au completat și, într-un sens, m-au definit. Cred că suntem suma trăirilor noastre, a oamenilor pe care-i întâlnim și care contează pentru noi, a întâmplărilor și, de asemenea, a cărților pe care le citim, muzicii pe care o ascultăm și filmelor pe care le vedem. Rămân fără cuvinte în momentele în care cititorii mei îmi spun că romanele mele le-au schimbat viața, pentru că știu că acest lucru este posibil, pentru că știu din experiență proprie că o carte te poate schimba, că există cărți care să-ți vorbească despre tine și sufletul tău așa cum ți-ar vorbi cel mai bun prieten. Din punctul meu de vedere, cărțile care au făcut cel mai minunat lucru pentru mine sunt cele care m-au îndemnat să mă descopăr, să aflu exact ceea ce sunt și să-mi caut cu înverșunare un drum doar al meu. Asta este exact ceea ce sper sa facă și cărțile mele pentru cititorii care le aleg pe ele.

 3.       Ce parere ai despre literatura fantasy?

Cred că în orice gen literar există cărți foarte bune, dar și cărți mai superficiale, care nu rezistă în timp, pentru că nu rămân suficient de puternic în ființa celui care le citește. Literatura fantasy are și scriitori excelenți, dar și scriitori cumva de conjuctură, care scriu acest gen de literatură doar fiindcă au impresia că prinde la public și atât. Eu cred că un autor bun de fantasy este cel care ar fi în stare să scrie aproape orice gen de literatură, dacă ar avea interes, și, de fapt, ipoteza asta chiar se confirmă – autorii buni de fantasy, de horror sau chiar SF își încearcă condeiul și în alte genuri, la un moment dat.

Mă bucur să văd că literatura fantasy prinde contur și în România, mă bucur să constat că cititorii de fantasy nu strâmbă din nas când aud de autorii români care scriu fantasy. Am citit cu plăcere o antologie de proză, “Dincolo de noapte: 12 fețe ale goticului”, coordonată de Oliviu Craznic și apărută la Editura Millennium – o editură care scoate cărți SF și fantasy scris de români, deci merită tot respectul. Există o trilogie foarte interesantă, a cărei primă parte a apărut la Editura Herg Benet – “Ultima vrăjitoare din Transilvania: Contesa Aneke”, scrisă de românca Anna Vary. Există prozatori tineri extrem de talentați, care au afinități cu genul fantasy, în special cu goticul, cu horror-ul, și dintre ei i-aș menționa pe A.R. Deleanu, Ștefan Bolea, Mircea Pricăjan (care conduce o revistă foarte interesantă ce alocă mult spațiu fantasy-ului: Revista de suspans).

În ce privește fantasy-ul străin, există o avalanșă de cărți, unele care ajung rapid bestsellere, în special datorită ecranizărilor, altele care așteaptă cuminți să fie descoperite. Deși a devenit în ultimii ani o modă să înjuri cărți precum „Twilight” sau „Vampire Diaries” (de cele mai multe ori, fără să le citești), cred că haterii lor nu au deloc dreptate. Poate că aceste cărți nu au profunzimi așa cum au cărțile lui Dostoievski sau Marquez, dar comparația asta în sine (pe care o fac foarte mulți) e o tâmpenie. Ca să ajungă la Dostoievski și Marquez, adolescenții trebuie să pornească de undeva. Cel mai bine este să înceapă cu ceea ce le place, să prindă gustul cititului, plăcerea de a ține o carte în mână și de a-i da paginile cu nerăbdare. Așa cum cei care astăzi au 40 de ani l-au avut pe Jules Verne, pe Radu Tudoran sau cărți precum “La Medeleni” și „Cireșarii”, astăzi adolescenții îi au pe Bella și Edward, sau pe Elena, Stefan și Damon. Nu e nimic greșit în asta, fiecare generație își definește propriul gust pentru artă, deci și pentru literatură, în funcție de foarte mulți factori. Cu atât mai mult nu e nimic greșit cu cât adolescentul vrea să descopere alte cărți, alți autori, e într-o explorare permanentă. Dacă îi place să citească cu adevărat, într-un final va ajunge și la lui Dostoievski și Marquez, dar nu trebuie grăbit.

Cărțile precum “Twilight” sau “Vampire Diaries” au făcut un lucru foarte bun, și anume au transformat din nou literatura în ceva cool, în ceva interesant pentru tineri, așa cum sunt filmele și muzica. Părinții greșesc enorm când interzic tinerilor să citească romane cu vampiri, sperând că așa se vor întoarce spre Sadoveanu sau Rebreanu. Nu, alegerea lor nu va fi să citească Sadoveanu, ci să nu mai citească nimic. Adolescentul trebuie lăsat să citească literatura care-l atrage.

4.       Dacã nu ai fi scriitoare, ce altã carierã crezi cã ţi s-ar potrivi?

Solistă într-o trupă de death metal :D

5.       Dacã ar trebui sã alegi o melodie care sã ȋl descrie pe M., ce ai alege şi de ce?

 Întrebarea asta e înfiorător de grea! Pe M. îl descriu foarte multe piese, în special cele rock, pentru că M. este un rebel ideal, complicat, este un visător, este un sentimental și un revoltat. Cred că pot spune că M. este un cumul al tuturor stărilor descrise în piesele rock, un chip al tututor sentimentelor care apar în muzica asta. Orice compoziție black metal îl reprezintă pe M., atât în ce privește versurile, cât și tonalitățile J Ceva din personajul M. este de găsit în toate acele motto-uri din melodii rock care apar la începutul capitolelor, atât în “Sânge satanic”, cât și în “Ani cu alcool și sex”. M. spune „Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână”. Black metal-ul concentrează toată furia lui M. în fața prejudecăților, a superficialului, a lucrurilor băgate nouă pe gât de societate, disprețul lui pentru oamenii care aleg să se lase transformați în marionete, oamenii care abandonează mult prea repede căutarea propriului sine, din comoditate și lașitate. Black metal-ul și M. sunt simboluri ale luptei împotriva prostiei umane, prostie care vine din exces de conformism și spirit de turmă. În monologurile lui M. și în piesele black metal se simte până la exces disprețul față de ființa umană care își vinde libertatea (cel mai prețios dat al său) pentru un codru mucegăit de pâine și pentru siguranța că și mâine va primi același codru mucegăit de pâine.

Dar M. nu este doar furie și revoltă, este și nostalgie, o bucurie și o încăpățănare enormă de a trăi, iubire pentru ceea ce există în mod autentic și iese din tipare. Dintre melodiile ceva mai mainstream, patru îmi vin acum în minte, cinci, de fapt. “20 Years”, de la Placebo – pentru acel minunat și poetic sentiment al trecerii timpului, care te schimbă într-un fel, dar în alt sens te lasă perfect identic cu tine însuți; pentru sentimentul că ai tot timpul din lume, că vei fi mereu tânăr, dar, în același timp, că totul se va sfârși prea repede. Feeling-ul acela complicat că trăiești vârsta de aur, pe care nimeni nu ți-o va putea răpi vreodată, dar că universul complotează totuși pentru a te înfrânge. “The End” de la The Doors – moartea și revolta, două teme de meditație foarte dragi lui M., moartea care îi apare când ca o mireasă neagră, gotic-romantică, atrăgătoare, irezistibilă, când ca un cadavru în putrefacție, sfârșitul a tot, dușmanul a ceea ce suntem. Ca să rămânem tot la The Doors, versurile lui Jim Morrison din “A Feast of Friends” sunt o oglindire a ceea ce este M. „I'm sick of dour faces/Staring at me from the TV/Tower, I want roses in/my garden bower; dig?/Royal babies, rubies/must now replace aborted/Strangers in the mud/These mutants, blood-meal/for the plant that's plowed.//They are waiting to take us into/the severed garden/Do you know how pale and wanton thrillful/comes death on a strange hour/unannounced, unplanned for/like a scaring over-friendly guest you've/brought to bed/Death makes angels of us all/and gives us wings/where we had shoulders/smooth as raven's claws”. Și finalul – “I will not go/Prefer a Feast of Friends/To the Giant Family” – pare o sinteză a tuturor aspirațiilor lui M., căutarea lui pentru o ființă care să se transforme într-un suflet pereche, acea ființă cu care să te simți atât de TU însuți încât să-ți dorești să trăiești cu ea chiar și moartea. Ar mai fi “True Faith”, de la New Order (nu știu, poate că mie îmi place piesa asta fiindcă am tot auzit-o pe coloana sonoră a unor filme mișto ), care, cred eu, descrie foarte bine orice trip. O lumină galbenă, intensă, care te cuprinde în clipele astea, un exces de soare, de libertate și speranță. Și, în final, poate o să râzi, dar cred că pe M. îl descrie bine și balada lui Bryan Adams, „Summer of 69” :D

6.       Ȋn “Ani cu alcool şi sex” am putut sã citim perspectiva Elei. Va exista un urmãtorul volum şi o perspectivã a lui R.?

 Nu știu încă exact ce va fi în volumul final al trilogiei. Într-adevăr, așa mă gândisem inițial, ca partea a treia să fie exclusiv narată din perspectiva lui R., dar, între timp, mi-am dat seama că aș mai vrea să scriu un timp prin vocea lui M., deci nu știu dacă voi renunța așa ușor la ea. Ar putea fi un mix între cele două voci... nu știu încă. Ce pot să-ți spun însă aproape sigur - și anunțul ăsta este în premieră și cred că va bucura mulți cititori – este că trilogia începută cu Sânge satanic ar putea să nu se oprească după cele trei părți. Sunt șanse să existe și o continuare a trilogiei, un fel de volum 4. Asta demonstrează, cred, că “Sânge satanic” și „Ani cu alcool și sex” sunt addictive nu doar pentru cititor, ci și pentru autor!

7.       Ȋnainte de a publica “Sȃnge satanic”, te-ai temut de reacţia cititorilor? Ȋn ce mãsurã a coincis aceasta cu aşteptãrile tale?

Nu m-am temut de reacțiile cititorilor, pentru că nu mi le-am imaginat. Nu m-am gândit deloc la asta, nu am făcut presupuneri, nu am avut așteptări. Am luat contact cu ideea că uite, cartea într-adevăr e citită, e receptată, de abia când au început să sosească impresiile. Dacă totuși, într-un mod subconștient m-am așteptat la ceva, acel ceva ar fi fost mai multă indiferență din partea cititorului. Firește, nu spun că mi-aș fi dorit-o, ci doar că așa mi s-ar fi părut logic, la vremea aia, ținând cont de detașarea cu care publicul ia contact în general cu cărțile, în special cu cele ale autorilor români. Dacă cineva mi-ar fi spus că, la numai câteva luni, voi primi cereri în căsătorie și scrisori înfocate de dragoste și, de cealaltă parte, mesaje de amenințare cu moartea, totul numai pentru că am scris cartea asta, i-aș fi spus, cu siguranță, că e nebun. Mi se părea ceva SF. Încă mi se mai pare. Am fost uimită de ambele cazuri extreme: că există oameni atât de minunați încât se pot implica atât de mult într-o carte, o pot iubi într-o asemenea măsură (într-o lume, în care, să fim sinceri, modelul de urmat pentru tineri e unul semi-analfabet) și, de asemenea, că există oameni atât de proști și de frustrați încât să le fie frică de o carte, de parcă ea ar putea prinde viață și i-ar sodomiza, apoi strangula, în somn.

Ca să revin la prima parte a întrebării, teamă, nu, niciodată. În clipa în care îmi va fi chiar și foarte puțin teamă de ceea ce va spune cititorul despre cărțile mele, probabil voi alege să mă las de scris. Autenticitatea și teama nu pot coexista, iar eu nu-mi doresc să scriu vreodată altfel decât autentic.

8.       Te-ai gȃndit sã continui cartea “Pervertirea”? Ne-ar plãcea sã aflãm ce vor face ȋn continuare Ulf, Tara şi Corbu.

M-am gândit, dar încă nu știu dacă va exista sau nu o continuare. Oricum, nu în următorii doi ani. Poate, dacă la un moment dat mi se va face dor de ea, voi decide să îi fac o vizită și să văd dacă mai are potențial pentru o continuare…

Până atunci însă, la începutul anului 2013 apare cea de-a doua ediție a cărții, și ea va conține niște fragmente în plus față de prima ediție. Sunt câteva pagini din jurnalul Amaliei, fata dispărută, pagini pe care, în “Pervertirea”, le găsește Tara. Sper ca aceste fragmente inedite să fie o surpriză plăcută pentru fanii primei ediții.

9.       Crezi cã dacã ai fi publicat ȋn strãinãtate, reacţia publicului ar fi fost alta?

Da, oarecum. Știu că oamenii se aprind foarte tare când eu spun asta, dar nu pot să mă abțin să nu observ că românii devin pe zi ce trece tot mai agresivi în conformismul lor, tot mai puțin deschiși către nou, către ceea ce vine după tradiții (nu în răspăr cu tradițiile, ci doar DUPĂ – din păcate, mulți oameni nu pot gândi și din cauza asta nu-și pot imagina că absolut orice pe lumea asta a fost cândva o noutate, că tradițiile s-au format și ele din CEVA, iar acel ceva nu a existat dintotdeauna), sunt tot mai lipsiți de dorința de a-și descoperi propriile gusturi în artă. Acceptă ceea ce li se bagă pe gât, și asta e foarte trist, pentru că de cele mai multe ori cel care îți bagă ceva pe gât o face din motive greșite, meschine. Dacă n-ar fi așa, n-ar fi nevoie să-ți bage pe gât, ai înghiți tu singur. Așadar, cred că în străinătate (în țările civilizate, cum îmi place mie să spun), aș avea un public mai open-minded și mai numeros. Un public mai puțin înfricoșat, care ar zâmbi și ar face gesturi entuziasmate când aude de un titlu precum “Sânge satanic” și despre expresii “obscene” în cărți. Un public mai cult, mai deschis spre diversitate, un public care apreciază mai mult originalitatea și mai puțin tradiția, de care s-a cam săturat.

10.   Ȋţi mulţumim pentru interviu. Vrei sã transmiţi ceva cititorilor?

Îți mulțumesc și eu, Ramona. Da, aș vrea să le transmit să-ți citească blogul în continuare, pentru că e bestial, și, în afară de asta (dar cumva în aceeași direcție), să caute cărțile care le spun lor ceva, cărțile despre care ei simt că le-ar putea schimba viața și le-ar face mințile și sufletele mai cuprinzătoare. Să-și descopere propriile gusturi, să nu accepte valorile altora, pe nemestecate. Și, pe lângă citit, să trăiască cât mai mult și mai intens.

CECILIA AHERN: Mi-ar placea foarte tare sa vad Romania!

O scriitoare fenomen, care a cucerit lumea în anul în care și-a sărbătorit majoratul, Cecelia Ahern scrie cărți la granița dintre chick-lit și romance. PS Te iubesc a intrat în zeci de topuri naționale de vânzări și a reprezentat atât debutul, cât și primul pas către consacrarea internațională. Un interviu în exclusivitate, în care povestește despre scris, venirea pe lume a celui de-al doilea copil, plăceri vinovate și cărțile sale.

Sunteți însărcinată cu cel de-al doilea copil. Cum a schimbat maternitatea modul în care vedeți viața și scrisul?

În mod sigur a influențat modul în care lucrez. Înainte scriam zi și noapte, nu aveam un program organizat și viața mea profesională se contopea cu cea personală, nu le separam nicicum. După ce am născut primul copil, lucrez de la 9.00 la 17.30 într-un birou din afara locuinței, de luni până vineri. Nu mai lucrez deloc în afara acestui program, pentru că viața mea personală este mult mai bogată și vreau să mă bucur de fiecare clipă. Credeam la început că e imposibil să fii creativ la program de funcționar, dar nu e adevărat. Mă concentrez imediat ce intru în birou și creativitatea dă roade. Iar când trebuie să plec în vreun turneu de promovare, nu îmi place să lipsesc mai mult de două-trei nopți de acasă.

Testul dumneavoastră de maturitate, la 21 de ani, a fost romanul PS I love you, un succes editorial mondial. Vă amintiți primul draft al cărții și de câte ori l-ați schimbat?

Și acum scriu tot ca la început. Am scris PS I Love You pe caiet, fiecare capitol, după care l-am scris la computer. Am revizuit materialul printat, am făcut corecturi, apoi am trecut la capitolul următor. Sigur că din când în când mă întorceam și parcurgeam cartea de câteva ori înainte de a o trimite publisherilor. Am făcut corectură la prima mână, corectură de frază, de literă. Până ajunge în faza finală, învăț pe dinafară fiecare roman.

Am citit că la debutul dumneavoastră presei nu i-a venit să creadă că ați scris o carte atât de bună. E adevărat?

Da, pentru că aveam 21 de ani și scriam despre emoții profunde pe care mulți oameni poate că nu le-ar vedea puse pe hârtie. E dezamăgitor să vezi că oamenii sunt atât de naivi încât să creadă că vârsta este legată de abilitatea de a simți, de a avea experiențe, de a rezona, de a avea imaginație și talent. Talentul scriitoricesc nu te lovește brusc în ziua în care împlinești 30 de ani, e ceva nativ. Eu am scris din copilărie, am făcut asta din plăcere, nu pentru că într-o zi mi-am zis să încerc ceva nou. E trist că vârsta e un factor de selecție a autorilor. 

Tatăl dumneavoastră, Bertie Ahern, a fost Taoiseach (premier) în guvernul irlandez. Cum e să crești lângă un om atât de important?

Am fost o norocoasă, sunt foarte mândră de toate realizările sale. Îmi plăcea să îl urmăresc la televizor, să îl însoțesc, să văd cum lucrează și cât de mult de implică și cum credea în a-i ajuta pe ceilalți. Sunt mândră și onorată că-i sunt fiică.

…și care sunt valorile pe care vi le-a transmis?

Tatăl meu este foarte realist și crede că numai munca serioasă conduce la reușită; cred că am preluat asta de la el.

Scrieți cam un roman pe an, cred că e destul de greu. Cum vă documentați pentru cărțile dumneavoastră?

Mă concentrez mult când scriu. Lucrez intens și dacă am totul structurat, scriu repede. Înainte de scris petrec o vreme cu personajele și povestea. Îmi place să aștept până ce le văd vii și puternice în mintea mea, până când are fiecare o voce distinctă și pot să văd scenele foarte clar. În clipa în care nu mă mai pot gândi la altceva, când sunt subjugată de poveste, mă apuc să scriu și totul merge strună.  Nu e ceva ce se întâmplă în fiecare zi, am săptămâni mai bune și mai puțin bune, dar am învățat să am răbdare!

V-a plăcut filmul „PS I love you“? Au ales bine protagoniștii (n.r. Hilary Swank, Gerard Butler, Lisa Kudrow)?

L-am adorat! Nu mi-a venit să cred că Hilary Swank, dublu laureată cu  Oscar, a ales un rol în acest film. Am fost mândră de adaptare și recunosc că am plâns de fiecare dată când am văzut filmul.

Sunteți și o cititoare avidă. Ce genuri literare preferați și ce citiți în vara aceasta?

Prefer ficțiunea și thrillerele sunt favoritele mele. Îmi plac romanele lui Karin Slaughter și ale lui Lee Child. Am citit și romance, gen Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger, dar și The Particular Sadness of Lemon Cake de Aimee Bender. Îmi place când autorii aleg un unghi de abordare original, diferit de tot ceea ce s-a scris până la ei.

Încă mai dansați step? 

Acum, cînd mai am puțin și nasc, am luat o pauză de la dans, dar abia aștept să mă reapuc!

Ați contribuit la realizarea serialului de comedie „Samantha Who?“ pentru televiziunea americană. Cum a fost experiența scrisului pentru micul ecran?

A fost foarte interesant. Eu am creat personajele și povestea, iar o echipă americană a dezvoltat scenariile. După aceasta, am mai creat personaje pentru serialul „Three Wise Women“ al Hallmark TV Channel și lucrez la ceva asemănător pentru rețeaua germană ZDF.

Cât de important este finalul unei cărți?

Mereu am știut finalul, dinainte să mă apuc de scris cartea. Pentru mine este important să am o direcție, să știu unde vreau să ajung cu personajele, care va fi tonul cărții, cum vreau să se simtă cititorul, cum sunt personajele, de câte obstacole au nevoie până ajung acolo unde trebuie. Nu cred în convenționalele finaluri fericite – nu scriu despre femei care caută iubirea și își găsesc făt-frumosul într-o zi. Cele mai bune finaluri pentru mine sunt acelea în care personajele găsesc speranță, iar cititorii simt și ei același lucru.

Cum construiți personajele cărților dumneavoastră?

La început am doar o idee, după care încep să caut personajele potrivite ei. Folosesc povestea pentru a ghida personajele. De exemplu, pentru cea mai recentă carte a mea, The Time of My Life, în care viața se întrupează într-un personaj și vine să dea lecții celorlalte personaje, am găsit-o pe Lucy, care petrecuse zece ani ignorându-și propria existență, evitând problemele, până la momentul în care trebuie să le înfrunte, la propriu.

Care vă sunt plăcerile vinovate în timp ce scrieți?

Aprind lumânări parfumate și beau multă cafea decofeinizată!

Considerați că recenziile sunt importante pentru un scriitor?

E minunat să te laude cineva, dar eu nu prea citesc recenziile. Nici pentru cărțile mele, nici pentru ale altora, fiindcă nu cred că părerea unui singur om îmi poate dicta cum să mă simt. Mai bine citesc respectiva carte sau văd filmul. Părerile oamenilor sunt dictate de experiențele lor personale, care pot sau nu să fie relevante și pentru mine.

Scrieți foarte mult despre dragoste și relații. Vă gândiți să abordați o temă nouă într-un viitor roman?

Întotdeauna mi-am dorit să scriu un mystery cu crime și atmosferă întunecată. Am crescut urmărind „Columbo“, „Murder She Wrote“ și „Diagnosis Murder“ și mi-au plăcut foarte mult aceste povești.

Ce știți despre România? Plănuiți să ne vizitați în curând?

Nu am fost niciodată în România, însă mi-ar plăcea foarte tare să vă vizitez. Știu că este o țară frumoasă, cu oameni prietenoși, pentru că știu câțiva români care locuiesc în Irlanda. Poate voi veni în curând și voi fi norocoasă să îmi întâlnesc cititorii. Cu cât mai mult feedback primesc, cu atât mai bine!

-sursa-

INTERVIU - Angela Corbett: am fost cu adevărat încrezătoare

  

 După ce Krisz și Alexya au convins editura Leda să publice cartea "Eternal Starling" a Angelei Corbett, ne-am gândit că înainte ca romanul să apară pe piață ar fi bine să o cunoaștem mai bine pe scriitoarea Angela Corbett. Iar Angela ne-a răspuns atât de repede și a fost imediat de acord. Așa a fost creat interviul de mai jos.

Avem și vești noi: Angela scrie chiar acum cel de-al doilea roman, continuarea cărții Eternal Starling!

   1. Îți amintești prima carte pe care ai citit-o?

Da! Am fost atât de entuziasmată că am reușit să o citesc pe toată singură! Se numește „Go, Dog, Go”¹ și este scrisă de P.D. Eastman.

   2. E vreo carte care ți-a schimbat percepția asupra vieții?

Sunt multe cărți m-a făcut să gândesc altfel. Una care iese însa în evidență este „Their Eyes Were Watching God”² de Zora Neale Hurston. Am citit-o în liceu și și-a lăsat o amprentă uriașă asupra mea. Scriitura este frumoasă și am fost captivată de călătoria lui Janie în căutarea dragostei adevărate. Acțiunea cărții se într-o perioadă când în Statele Unite se practica discrimarea rasială. Să citesc această carte a fost șocant pentru mine deoarece eu nu am crescut într-o asemea perioadă și nu am fost expusă la un asemenea tip de prejudecăți. Aceasta carte m-a facut să cunosc mai bine trecutul și să înțeleg cât de mult au avut oamenii de luptat pentru a fi acceptați.

3. Dacă ai merge pe o insulă pustie și ai putea lua numai trei lucruri cu tine, ce ai alege?

Bețisoarele³, loțiunea și eReader-ul meu. (Sper că o să fiu salvată înainte ca bateria mea să se termine!)

4. Dacă cel mai special moment din viața ta ar putea fi descris de o melodie, ce melodie ai alege?

Cosmic Love de Florence + the Machine.

5. Dacă ar trebui să alegi un personaj preferat din cărțile citite până acum, pe cine ai alege?

O iubesc pe Mercy Thompson din seria „Mercedes Thompson”⁴ de Patricia Briggs.

6. Dacă ai putea să faci o călătorie cu mașina timpului, ai alege trecutul sau viitorul? De ce?

Aș merge cu 200 de ani în viitor. În realitate nu pot trăi atâta timp, deci chiar aș vrea să văd cum se vor schimba lucrurile.

7. Cartea Eternal Starling va fi in curând publicată în Romania la editura Leda. Ți-ar plăcea să vizitezi țara noastră?

Da! Chiar mi-ar plăcea! Sper să vizitez România într-o zi!

8. După ce Krisz și Alexya au început campania, cum ți s-a părut ideea lor? Erai încrezătoare?

Am fost cu adevărat încrezătoare! Krisz s-a descurcat grozav muncind în promovarea campaniei. Le sunt atât de recunoscătoare lui Krisz si Alexyei pentru tot ajutorul lor si tuturor blogerilor care au susținut campania!

9. Te rugăm să lași un mesaj pentru toți iubitorii de literatură și pentru cititorii blogului și viitorii cititori români ai cărții Eternal Starling!

Vă mulțumesc foarte mult pentru că vreți să mă cunoașteți și pentru că vreți să citiți Eternal Starling!

¹ ”Go, Dog, Go” – carte al cărui titlu am ales să-l păstrăm în engleză deoarece cartea nu a apărut pe piața de carte românească.

² „Their Eyes Were Watching Good” – același motiv

³ Bețișoarele – „Chapsticks” în original, sunt bețișoare chinezești pentru mâncat

⁴ „Mercedes Thompson” – serie de cărți încă neapublicată în România

Angela Corbett a absolvit facultatea Westminster cu specializarea în comunicații și sociologie. A început să lucreze ca reporter pentru ziarul local când avea șaisprezece ani și a câștigat premii pentru articolele, știrile și editorialele publicate. A scris de asemenea și pe cont propriu. Pe lângă scris, ea lucrează și ca director de comunicații și marketing. Îi plac mașinile clasice, îi place să călătorească și ascultă U2. Locuiește în Utah împreună cu extrem de sustinătorul său soț și Pomeranianul lor de cinci lire, Pippin, al cărui fan club ar putea să-l rivalizeze pe cel al lui Justin Bieber.

#Interviul aparține integral blogului Altfel-de-cărți, pentru orice preluare vă rugăm să menționați sursa.

#Dacă vreți să citiți primul capitol în română, care a fost tradus de Rose și Emy, click AICI. Dacă vreți varianta în engleză, click AICI.

Îi mulțumim Angelei în mod special pentru acest interviu.

A lot of thanks, Angela, for this interview! You are amazing!


Pentru varianta in engleza a interviului, click AICI.

Interviu - FARA ZAHAR

Wikipedia îi definește ca fiind "o trupă de muzică și umor, abordând mai multe genuri muzicale (hip hop, folk, rock, latino) pe versuri comice, de satiră socială, cu teme inspirate din viața satului." 
Noi, ca fani, spunem că ei sunt cei care contribuie la adevărata piață muzicală românească. Nu e ca și când ai alege dintre și dintre. Pur și simplu știi că ei sunt printre cei mai buni.
Așa că Bobo și Bobi au răspuns pozitiv încercării noastre de a le afla părerea despre cărți...în general.


1. Vă mai amintiți care a fost primul roman citit?
Bobo: Vag. Adica n-as baga mana in foc ca ala e. Exceptand adaptarile pentru copii ale unor povesti ca Don Quijote, Heidi, Black Beauty, pe care le citim in scoala primara, cred ca primul roman adevarat a fost Cei trei muschetari.
Bobi: Prima carte? Sincer, "Habar n-am". De Nikolai Nosov.

2. Există vreo carte care v-a schimbat percepția despre viață sau despre lume?
Bobo: Nu. Chiar asa de radicala n-am gasit nicio carte. Mi-au schimbat perceptia despre lucrurile la care sa refereau. De exemplu, Noul Testament mi-a schimbat perceptia despre Isus Hristos. Sau nu stiu, alte carti mi-au schimbat perceptia asupra constiintei omului, a relatiei parinte-copil. Despre viata, nu.
Bobi: Evident, abecedarul. La şase ani mă întrebam ceea ce se întreabă unii ţigani şi la cincizeci: ce naiba inseamnă mîzgîlelile alea de pe uşa farmaciei? Apoi m-am împrietenit cu abecedarul şi am aflat că alea sunt litere. În mod paradoxal, pe uşa farmaciei scria FARMACIE.

3. Ați alege mai degrabă o carte scrisă de un autor cunoscut decât una scrisă de unul debutant?
Bobo: Nu neaparat. Am incredere in debutanti.
Bobi: Nu contează, important e să fie subţire.

4. După ce criterii alegeți o carte? Stim că în ultimul timp au apărut tot mai multe carți cu vampiri, ce părere aveți despre ele?
Bobo: De regula, recomandari de la oameni in ale caror gusturi am incredere. Sau teme personale stabilite la un moment dat. De exemplu, intr-o vreme citeam doar romane ecranizate, ca sa fac comparatia cu filmul. Daca vedeam una printr-o librarie, o luam. In afara de seria cu vampiri. Nici carti n-am citit, nici la filme nu m-am uitat. Am depasit varsta, cred.
Bobi: Cred sincer că nu eu aleg cartea, ea mă alege. (Profundă asta, nu?) Şi dă-mi voie să te corectez: în ultimul timp NU au apărut tot mai multe carți cu vampiri pur şi simplu, ci cărţi cu vampiri regulîndu-se la fiecare 31 de pagini. Fiindcă tinerii cumpără subiecte cu sex şi ocultism deopotrivă.

5. Dacă ar fi să alegeți un tip de roman, care ar fi acela? Ați alege unul modern, precum celebrul “Amurg” al lui Stephenie Meyer sau unul clasic, precum “Umiliți si obidiți”, de Dostoevsky?
Bobo: Dostoievsky oricand. Orice. Desi nu vreau sa par snob, si recunosc ca de romanul in cauza n-am auzit.
Bobi: Prefer romanul realist. Punct.

6. Pe ce criterii vă bazați atunci când cumpărați o carte?
Bobo: Depinde daca vreau s-o citesc sau nu. Daca ma intereseaza ce scrie in ea, povestea, sau poate doar stilul autorului, daca nu cunosc subiectul. Sau poate am nevoie s-o citesc, chiar daca nu-mi doresc neaparat asta. Se intampla. Apoi pretul. Daca e foarte scumpa, astept reducerile.
Bobi: Să mă vadă cît mai mulţi oameni cînd o răsfoiesc. Şi să meargă cu culoarea varului din bibliotecă. Vezi că intrebarea asta seamănă izbitor cu cea de la punctul patru.

7. Este vreo carte pe care ați desemna-o preferată?
Bobo: Da. Magicianul, de John Fowles
Bobi: Poveste cu ţigani. De Leonid Mamăligă Arcadie. Repede, la goagăl!

8. E adevărat că iubim televizorul. Oricât de mult am dori să ne îndepărtăm de obișnuit și să pătrundem în cultura clasică, sunt momente în care privirea unui serial sau a unei emisiuni ne relaxează. De fapt, mintea noastră simte această nevoie, la fel și trupul. Până la urmă, cât timp alocați, în general, citirii unei cărți sau a unei reviste, evident, în concordanță cu programul vostru? Având în vedere explozia tehnologică din ultimii ani, credeți că adolescenții vor mai citi vreodată pentru că simt nevoia?

Bobo: Nu foarte mult timp. Adica pot sa treaca si doua saptamani fara sa deschid cartea, daca am foarte mult de lucru. Dar nu le las sa se termine. Daca termin o carte, ma apuc imediat de alta. Si trag de ele. Le intind. Am trei carti pe care le citesc in paralel. Cred ca da, lumea va citi in continuare. Daca prin educatie, copiilor li se va arata importanta cartilor, atunci adolscentii vor citi pentru ca vor simti nevoia. Altfel vor ajunge niste oameni fara imaginatie si fara creativitate. Imaginile iti ofera totul de-a gata. Lectura te forteaza sa ti le inchipui.
Bobi: Televizorul e băiat bun. Pentru că vezi jurnalele de ştiri, iar ştirile astea, dom’le, sunt atît de scurte şi de actuale, încît nu se pot scrie cărţi după ele ca să rămînă întru nemurire în patrimoniul nostru literar. Cît timp acord cititului? Foarte mult timp. Pentru că citesc al naibii de lent.

9. Care este ultima carte citită? Ce impresie v-a lăsat? Ați reciti-o?
Bobo: Sunt o baba comunista, de Dan Lungu. Foarte mult mi-a placut. Mi s-a parut ca s-a terminat prea repede. As fi vrut sa mai tina... E foarte calda si directa. Nu, n-as reciti-o, dar nu din cauza ca nu mi-a placut. Ci pentru ca sunt atat de multe... nu cred ca voi avea timp sa ma intorc vreodata la vreuna din ele.
Bobi: Stephen Hawking - Scurta istorie a timpului. Neaparat o recitesc, pînă o înţeleg.

10. Un mesaj pentru toți pasionații de literatură și pentru cititorii blogului!
Bobo: Lectura placuta.
Bobi: www.farazahar.com

Noutațile despre băieții de la Fără zahar le puteți afla pe Youtube, Myspace sau Facebook. Mai multe detalii despre ei se găsesc pe Wikipedia și evident, pe situl lor www.farazahar.com

Dacă preluați acest interviu, vă rugăm să ne menționați ca sursa.

Multumim mult, Fără zahăr!

Interviu cu Sofi Oksanen

O coamă bogată, afro, plină de șuvițe sângerii, violet, mov și ciclam, ochii verzi luminoși, gura senzuală, o ținută gotico-vintage-smart casual, pantofi Baby Jane, un pachet de țigări care se consumă destul de repede și un discurs franc, într-o engleză studiată: autoarea finalndeză Sofi Oksanen, în vizită la București pentru lansarea romanului Purificare, editat la Polirom. Interviu în exclusivitate pentru BookMag.

Care este geneza romanului Purificare?
La început a fost o piesă de teatru, apoi mi-am dorit foarte mult să scriu această carte, și cum aveam deja materialul piesei la dispoziție, n-a fost prea greu.
Cum a fost primită piesa de teatru în țările europene în care a fost pusă în scenă și peste Ocean?
Din ce informații am primit, s-a bucurat de cronici bune, însă trebuie să ținem cont de faptul că fiecare piesă adaptată național a purtat amprenta regizorului. În plus, fiecare public reacționează în funcție de relația pe care o are cu trecutul țării sale. Bănuiesc că piesa e mai intens trăită în țările foste comuniste. Eu am văzut adaptarea portugheză și mi-a plăcut. Cea mai recentă adaptare a fost în Latvia, iar criticii au apreciat-o. E o frază interesantă într-una dintre cronicile din Latvia: „La sfârșitul piesei m-am întrebat dacă nu cumva durerile trecutului încă ne afectează prezentul, chiar și peste generații, chiar și într-un cotidian care apasa aici daca vrei sa citesti continuarea.

Interviu cu Isabelle Fuhrman

Stiu ca nu prea are legatura cu subiectul blogului, dar The Hunger games este o pelicula realizata dupa o serie de carti, iar eu pur si simplu le ador, plus ca o ador pe Isabelle Fuhrman (a jucat in orfana) asa ca m-am decis sa traduc acest interviu si sa il pun pe blog.

La ce varsta ai inceput sa joci?
Intotdeauna mi-a placut sa interpretez diferite roluri, asa ca as putea spune ca joc de cand ma stiu.


Care e scena ta preferata din The Hunger Games ?
Lupta de la Cornul abundentei de la inceput.


Cum e sa faci parte din echipa The Hunger Games?
E atat de emotionant! Nu imi vine sa cred!


Ce ti-a placut mai mult: sa o interpretezi pe Ester sau pe Clove? Ai interpretat o gramada de persoanje negative.
Iubesc ambele personaje din motive diferite.


Cum e sa lucrezi cu Jennifer Lawrence?
Minunat! E o actrita buna si perfecta in rolul lui Katniss. Si e foarte amuzanta.


Care a fost cea mai amuzanta experienta de la filmari? 
Sa imi fac cascadoriile. Si am intalnit o gramada de lume minunata si mi-am facut multi prieteni.


Care e personajul tau preferat din Hunger Games?
Clove, haha! Katniss e personajul meu preferat, e atat de complexa!

Cum ti s-a parul trailerul?
M-a facut sa fiu nerabdatoare sa vad filmul. Sunt o mare fana a cartii, iar filmul este exact ceea ce vreau sa vad.


Daca ai putea intalni un personaj din Hunger Games character, care ar fi acela?
 Rue
 

Team Peeta sau Team Gale?
 La inceput eram Team Gale, in prima carte si jumatate din a doua, dar dupa,in Revolta(volumul 3, merci Krisz pentru ajutor) cred ca am trecut la Team Peeta.


Interviul este un extras. Traducere proprie de la sursa

INTERVIU: Amos Oz: „Un fanatic este un semn de exclamare umblător!“(partea 1)

Mi-l imaginam mai înalt și mai impunător, influențată oarecum de intensitatea unor pasaje din proza sa și de impresiile generate de discursurile sale politice. Este mai degrabă scund, amabil, cald, are un zâmbet care binecuvântează și o privire luminoasă. Interviul a fost ca un maraton intens, un schimb de replici și interogări care își aflau rapid răspunsurile. În exclusivitate pentru BookMag, Amos Oz despre cărți, scris, căsnicie, familie, amintiri, preferințe, fanatism, succes.

Spuneați, într-un interviu acordat în urmă cu 25 de ani publicației The Paris Review, că limba ebraică este ca un vulcan, iar a scrie în ebraică e ca și cum ați cânta o piesă pentru orchestră de cameră într-o catedrală. Care este relația dumneavoastră creativă cu această limbă fascinantă?

Ebraica este ca un instrument muzical. Îmi iubesc vioara, pentru că mă lasă să creez fără să îmi impună limite. Cu ajutorul ei, un scriitor, un poet poate crea orice își dorește. Poți inventa noi formule, noi expresii, poți să te joci cu cuvintele și frazele. Uneori, scrisul în ebraică este precum o orgie.

Este limba profeților, trebuie folosită cu grijă.

Este limba profeților, peste care s-au suprapus limba medievală, cea modernă, un strat peste celălalt. Dar limba profeților este încă foarte prezentă în ebraica de astăzi. Limba ebraică din prezent este mai bogată și mai vastă decât limba profeților, însă se bazează mult pe aceasta.

În ce fel este scrierea unui roman diferită de scrierea unui volum de povestiri sau a unuia de poeme?

Scrierea unui poem este ca o aventură de o noapte, scrierea unei povestiri e ca o relație amoroasă, iar scrierea unui roman este ca o căsătorie. Prespune angajament, compromisuri, discuții, avânt, răzgândire….

…Și dacă tot ați adus vorba despre mariaj, sunteți căsătorit de mai bine de jumătate de secol. Cum definiți o astfel de relație: iubire de-o viață, prietenie, angajament?

Suntem căsătoriți de 52 de ani. Cred că fiecare om care a fost căsătorit mai mult de 30 de ani merită o decorație pe care s-o poarte la vedere, astfel ca lumea să îl admire: „Iată, trece pe lângă noi cel care este căsătorit cu aceeași persoană de mai bine de 30 de ani!“.

În mod sigur căsătoria noastră este o prietenie de-o viață, pe lângă iubire. Soția mea Nili este cea mai bună prietenă a mea și așa a fost de la început. Secretul unei căsătorii reușite acesta este: prietenia dintre parteneri.

Am văzut-o pe soția dumneavoastră povestind într-un filmuleț al Universității Ben Gurion (n.r. unde Amos Oz predă Literatura) că faceți scenarii sau povești în care toți cei pe care îi întâlniți, fără excepție, devin personaje.

Da, este adevărat. Mi se trage din copilărie și cred că e un joc util nu doar unui scriitor, ci oricui are timp de pierdut, așteaptă sau pur și simplu își observă semenii. Îmi amintesc că obișnuiam să spionez oamenii și să inventez povești despre ei. Cred că aveam vreo șase-șapte ani când mergeam cu părinții mei în câte o cafenea din Ierusalim, unde se întâlneau cu prietenii lor. Îmi spuneau să stau liniștit și să nu le întrerup conversațiile. Mereu îmi promiteau că dacă stau cuminte și tac mâlc, la final primesc o înghețată. Iar conversațiile lor cu prietenii erau interminabile, durau cu zecile de ore. Ca să nu mor de plictiseală, începeam să îi spionez pe cei din jur: ma uitam la chelneri și la ceilalți mușterii, le examinam hainele, încălțămintea, gesturile. Surprindeam frânturi de conversații și de la ele construiam poveștile mele despre acei oameni. E un mod foarte agreabil de petrecere a timpului, îl recomand oricui.

Vă amintiți care a fost prima poveste pe care ați scris-o?

Cred că aveam puțin peste cinci ani, a fost la scurt timp după ce m-au învâțat alfabetul. Scriam un soi de poezii patriotice. Mărturisesc, așadar, că mi-am început cariera de scriitor ca propagandist.

Am mai aflat că obișnuiați să le spuneți povești copiilor de la grădinița kibbutz-ului Hulda.

Nu am fost prea bun la școală, nu sunt nici înalt, nici extraordinar de chipeș, nici vreun mare sportiv, așa că singurul mod în care puteam impresiona fetele erau poveștile inventate de mine.

Da, copiilor de la grădiniță le spuneam în fiecare seară câte puțin dintr-o poveste lungă, ca să le păstrez interesul treaz. Este singurul mod în care îi puteam ține atenți și cred că pentru mine a funcționat până în ziua de azi, cu adulți și cu copii.