Articol scris in cadrul concursului SuperBlog 2012
Foto1si 3: personale
Foto2: Aventuria.ro
Nu sunt cine ştie ce sportivã, recunosc din start asta. Dar
iubesc natura şi de fiecare data când am ocazia sã mã plimb în aer liber mã
simt minunat.Mi-am petrecut o mare parte din copilãrie la ţarã şi poate acesta
e motivul pentru care uneori simt cã viaţa în capitalã îmi îngrãdeşte
libertatea, nu îmi permite sã îmi consum energia şi mã limiteazã.
Ȋmi
amintesc cum alergam prin curte cât era ziua de lungã şi cred cã a contat asta,
pentru cã în continuare pot merge foarte mult pe jos fãrã sã obosesc, şi chiat
atunci când obosesc, parcã nu dau importantã, e o parte din mine pe care o
tolerez, care nu mã poate opri.
Prin primãvarã, am închiriat o bicicletã şi am mers în
Herãstrãu sã mã plimb.
Aventuria are nişte biciclete extraordinare, ar trebui
sã le încercaţi. Am avut ceva probleme în primele minute, pentru cã nu mai
mersesem de la zece ani pe bicicletã, iar eu sunt şi cam fricoasã, mi-e teamã
sã nu cad, sã nu mã lovesc.
Nu îmi explic cum o persoanã care a fãcut karate şi a
încasat o grãmadã de lovituri, rãmânând chiar semi-surdã de o ureche (long
story) şi care face lupte cu fratele ei cu nouã ani mai mare, o sutã de
kilograme mai greu şi un metru şi jumãtate mai înalt nu se teme cã o sã fie
fãcutã afiş, dar se teme sã nu cadã cu bicicleta sau rolele. Sau tocuri, sau propriile
picioare, cã veni vorba. Asta sunt eu, o învãlmãşealã de contradicţii.
Dar sã ştiţi cã e adevãrat, mersul pe bicicletã nu se uitã
niciodatã.
A fost o zi extraordinarã aceea în care m-am plimbat cu
bicicleta în parc, m-am simţit din nou liberã şi de neînvins, a fost o reîntoarcere
la copilãrie, mi-a dat o putere extraordinarã şi am avut o senzaţie cã pot face
orice, cã sunt la fel de uşoarã ca pãsãrile, la fel de puternicã şi rapidã ca
felinele şi cã orice s-ar întâmpla, voi merge pe drumul meu, oriunde va duce
el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu