Martin descrie o lume alcãtuitã din 7
regate, conduse de regele Robert Baratheon, o lume protejatã de un Zid înalt şi
de fraţii în negru, juraţi ai Rondului de Noapte, care apãrã regatul de ceea ce
este dincolo de Zid.
Când regele îi face o vizitã vechiului
sãu prieten, Eddard Stark, Lord de Winterfell şi Păzitor al Nordului, rugându-l
sã devinã Mânã a regelui, acesta ştie cã viaţa sa se va schimba pentru
totdeauna, dar nu ştie încã în ce fel şi cât de mult.
Bran, unul dintre fii lui Eddard
Stark, are o pasiune mai ciudatã: adorã sã se caţere, sã urce în copaci şi pe
acoperişurile clãdirilor. Ȋntr-una din zilele în care regele şi regina erau la Winterfell,
Bran se urcã pe zidul unei clãdiri, pânã la fereastrã, unde o vede şi o aude pe
regina Cersei vorbind cu fratele sãu geamãn, Jamie, ceva ce el nu ar fi trebuit
sã audã. Ȋnainte sã poatã spunã ceva, cade de pe zid, prãbuşindu-se pe pãmânt,
de la mulţi metri înãlţime.
Te învăţ să zbori.
– Nu pot să zbor!
-Zbori chiar acum.
– Cad!
Orice zbor începe cu o cădere, zise cioara.”
Eddard Stark se vede nevoit sã îl lase
la Winterfell pe Bran, care încã zace la pat, zbãtându-se între viaţã şi
moarte, împreunã cu mezinul sãu, Rickon şi cu Robb, care va rãmâne sa conduca
Nordul în absenţa lui. El pleacã la Debarcaderul Regelui împreunã cu fetele
sale: rebela Arya şi Sansa, logodnica prinţului Jofrey.
Neştiind ce sã facã cu bastardul sãu,
Jon Snow, pe care pânã atunci îl crescuse alãturi de fiii şi fiicele sale, îl
trimite la Zid, pentru a se alãtura Rondului de Noapte.
“– Lasă-mă
să-ţi dau un sfat, bastardule, făcu Lannister. Să nu uiţi niciodată ceea ce
eşti, pentru că; în mod sigur, lumea nu va uita. Fă din asta forţa ta. Atunci
nu va fi niciodată punctul tău slab. Fă din asta o pavăză şi nu va fi folosită
niciodată ca să te rănească.
Jon nu era
într-o dispoziţie în care să accepte sfaturi de la cineva.
– Ce ştii tu
despre cum e să fii un bastard?
– Toţi
piticii sunt bastarzi în ochii taţilor lor.
– Dar tu
eşti fiul adevărat al mamei tale, născut Lannister.
– Chiar aşa?
răspunse piticul sardonic. Spune asta lordului, tatăl meu. Mama a murit
născându-mă pe mine, iar el nu a fost niciodată sigur.
– Eu nu ştiu
nici măcar cine a fost mama mea, zise Jon.
– O femeie,
fără îndoială. Majoritatea sunt aşa. Aminteşte-ţi asta, băiete. Toţi piticii
pot fi bastarzi, dar nu toţi bastarzii trebuie să fie şi pitici.”
Dincolo de Marea Ȋngustã, Viserys şi
Daenerys Targaryen, urmaşii regelui Aerys Targaryen, care a fost detronat de
Robert Baratheon, îşi fac planuri pentru a se întoarce la ţinuturile natale, de
unde au fost fugit când tatãl lor, regele, a fost ucis.
Viserys vrea cu orice preţ sã punã
mâna pe Tronul de Fier şi sã devinã rege.
„Ne
întoarcem acasă cu o armată, dragă surioară. Cu armata lui Khal Drogo, aşa vom
ajunge acasă. Iar dacă trebuie să te măriţi cu el şi să te culci cu el pentru
asta, aşa vei face. Îi zâmbi. Am să las întregul lui khalasar să se împreuneze
cu tine dacă va trebui, dragă soră, toţi cei patruzeci de mii de oameni şi
armăsarii lor de asemenea dacă asta va trebui ca să-mi adun armata. Fii
mulţumită că este numai Drogo. Cu timpul, s-ar putea chiar să ajungi să-ţi
placă. Acum şterge-ţi ochii. Illyrio îl aduce aici şi nu trebuie să te vadă
plânsă.”
Este o lecturã foarte complexã, cu
foarte multe personaje şi o intrigã puternicã. Fiecare personaj este bine conturat şi are ceva care îl face sã fie deosebit. Cartea este scrisã din 8
perspective: Eddard, soţia sa,Catelyn, Jon Snow, Bran, Arya, Sansa,Tyron
Lannister, fratele reginei, şi Daenerys Targaryen.
Ce am prezentat mai sus e doar o parte
din intriga de la începutul cãrţii. Pe parcurs, lucrurile se complicã şi este
necesarã toatã atenţia cititorului, pentru a nu se pierde în vârtejul de
acţiune şi o memorie destul de bunã pentru a reţine numele personajelor, care
nu sunt nici simple, nici puţine.
Personajele se schimbã şi evolueazã, cresc, se maturizeaza, acumuleaza experienta.
Cel care evouleazã cel mai mult este
Robb, care este forţat sã se maturizeze, trezindu-se în postura de a conduce o
armatã la vârsta de 14 ani şi de a lua decizii ce pot duce la moartea sa şi a
sute de oameni.
Jon Snow, la aceeaşi vârstã, e
indecis, frãmântat între dragostea pentru tatãl sãu şi loialitatea faţã de
Rondul de Noapte.
Nu am vãzut o schimbare prea mare la
Sansa, dar probabil ea va avea loc în volumul doi.
Daenerys, de asemenea, se schimbã
foarte mult, astfel cã la finalul cãrţii nu mai seamãnã cu cine era la
începutul ei.
“Dany îşi
deschise braţele spre ele, iar pielea ei se înroşi, strălucind. Şi asta-i tot o
nunta, se gândi ea. Mirri Maz Duur tăcuse. Preoteasa o crezuse o copilă, însă
copiii cresc şi învaţă.”
Nu este un roman fantasy simplu, în
genul celor scoase pe bandã rulantã, nu urmeazã niciun calapod şi nu e o
lecturã tocmai comodã, dar e superbã.
Concluzie: tot caut de ceva timp un
roman fantasy care sa nu fie plictisitor, sã aibã multã acţiune, dar sã nu fie nici
incredibil de simplu, sã conţinã introspecţie, dar sã nu mã adoarmã. Ei bine,
l-am gãsit. “Urzeala tronurilor” este un roman incredibil!
Rang:*****
5/5
Mai multe despre personaje gãsiţi în
recenzia fãcutã în cadrul campaniei “Hai sã ne provocãm”. Partea 1 şi Partea 2.
Va recomand si serialul, e foarte tare.
4 comentarii:
Îți recomand și seria Roata Timpului. E superbă. Nici nu știu care îmi place mai mult
Am citit putin din "Roata timpului", dar in momentul ala nu aveam chef de o lectura de genul si nu mi-a placut.
Iubesc aceasta serie *cred ca am spus-o de o mie de ori*. Ma bucur ca si tie ti-a placut. A treia carte e cea mai buna, dar volumul 5 este, de asemenea, foarte interesant.
Abia astept sa trec de volumul 3, sa nu mai stiu ce se va intampla, si sa vad cum ma surprinde actiunea.
Trimiteți un comentariu