joi, 6 septembrie 2012

Ultima vrajitoare din Transilvania

Ultima vrajitoare din Transilvania. Vol1 – Contesa Aneke (de Anna Vary)Wa, wa, wa…mi se rostogolesc prin minte vreun million de ganduri in acelasi timp. Deci, a fost cam asa: am ajuns acasa cu cartea, m-am asezat, m-am apucat sa o citesc si m-am ridicat atunci cand am ajuns la ultima pagina.
Ultima vrajitoare din Transilvania ne spune povestea Alexandrei, o fata de 16 ani, indragostita de fratele ei vitreg, Razvan, dar si povestea Contesei Aneke, care a trait in urma cu un secol in satul V. si a fost ucisa din pricina iubirii pentru fratele ei vitreg.
Alexandra este trimisa de mama ei in satul V., la niste rude indepartate, cand aceasta banuieste sentimentele mai mult decat fratesti pe care le nutreste fiica ei pentru Razvan. Decide ca doua luni si jumatate departe de el, ca un fel de cura de dezintoxicare, o vor vindeca pe Alexandra de aceasta dragoste incestuasa si pacatoasa.
Din prima clipa in care ajunge in V., Alexandra e atrasa de legenda Contesei Aneke, de ruinele castelului si de povestile pe care i le istoriseste Lorena, ghicitoarea satului.
Aici, în căsuța de piatră din care mai supraviețuiseră doar ruinele arse, trăise Aneke. Nu fusese o femeie obișnuită, asta o puteam citi din fiecare piatră pe care călcam, din fiecare frunză care crescuse pe zidul casei.

La inceputul cartii, Aneke pare o tanara nedreptatita,o copila chiar, ce a fost ucisa cu sange rece de niste oameni incuiati,  indoctrinati de preotul ca moartea animalelor din sat este provocata mai degraba de pacatul comis de Aneke cu Mathias, decat de o molima.
Ce oameni nemilosi pot omori o copila, sau orice fiinta umana, pentru iubirea pe care aceasta o poarta cuiva? Cum au putut sa chinuie si sa arda de vie o femeie, sa creada ca e o vrajitoare malefica, doar pentru ca iubeste?
Ce este o vrajă, in definitiv? Ceva ce ne uimește și ne depășește. Ceva ieșit din comun pe care nu ni-l putem explica cu experiența adunată de noi până în acel moment.

Actiunea se petrece extrem de rapid, nu te lasa nici sa respiri, iar decorul amplifica ideea de mister si drama.
Am iubit-o pe Aneke de la prima pagina, poate pentru ca o regaseam pe Alexandra in ea, iar pe Alexandra nu ai cum sa nu o iubesti. Am iubit-o si am sustinut-o pe Aneke, am fost fascinata de ea, desi in subconstient, stiam ca gresesc…pana la epilog.
Mi-a placut enorm felul in care este scrisa povestea, imbinarea vechiului cu noul, decorul de basm, alternat cu cosmar, originalitate povestii, suspansul si caracterul personajelor.
Am sesizat insa doua greseli minore, pe care eu, care mi-am petrecut o mare parte din copilarie la tara, intr-un sat mai mult sau mai putin asemanator cu V., nu le-am putut trece cu vederea. Prima ar fi ca intr-un sat uitat de lume, unde oamenii sunt inapoiati si traiesc la fel ca in secolul trecut,  nu are cum sa existe baie, chiuveta si apa la robinet. Iar Alexandra isi spala la un moment dat tenesii in chiuveta. A doua ar fi ca Mathilde ii face Alexandrei ciorba de urzici in acea vara, iar urzicile apar in primavara, martie-aprilie si nu mai sunt de gasit in vara.
Mi-a placut mult caracterul Alexandrei, desi gandeste putin imatur si amintirea unor carti precum Jurnalele vampirilor, pe care ea le citea,sau a unor personaje precum Jessica din True Blood. Toate aceste legaturi, ca niste ancore la realitate, impreuna cu amintirea Facebook-ului si a iesirilor Alexandrei in Centrul Vechi, dau senzatia de veridicitate a povestii, ca si cum ai avea in fata ta o prietena care iti povesteste ce i s-a intamplat.
Mi-era grozav dor de Răzvan, așa că am intrat de pe telefon pe Facebook, dar nu era pe chat. Nu era nici pe Mess. I-am lăsat mesaje offline, spunându-i să mă anunțe negreșit când ajunge, ca să-l aștept. L-am mai anunțat că aici se petreceau lucruri care de care mai interesante. Eram pe cale să descopăr adevărul în cazul contesei dispărute, cel mai probabil ucise de către săteni.
Finalul….m-a distrus. De ce? Pentru ca este mega-extra-super in coada de peste. Exact cand actiunea era mai interesanta, mai aproape de descoperirea intregii povesti si mai pe muchie de cutit…se termina. Apoi urmeaza epilogul, care, ca si prologul, este din perspective Anekei, care ne povesteste niste lucruri, pana in punctul culminant. Si cand sa aflam adevarul, ce s-a intamplat defapt…se termina.
Concluzie: o carte formidabila, exceptionala, pe care trebuie sa o cititi, indiferent de varsta, de convingeri morale, de preferinte. E intriganta, plina de suspans si de invataminte.
Rang: *****
5/5

Volumul doi, numit Mathias, o sa apara in aceasta toamna la editura HergBenet. 

Niciun comentariu: