Recenzie: Rezervatia unicornilor de Cristina Nemerovschi

Sunt oameni pe care i-am urma pânã la capãtul pãmântului fãrã sã clipim. Sunt oameni pentru care am merge pânã în Iad şi înapoi, doar ca sã le aducem o brichetã, sã îşi aprindã jointul. Acei oameni se numesc Prieteni. Nu îi confundaţi cu prietenii cu care beţi o bere, râdeţi, dar carora nu le pasa de sentimentele voastre. Ăştia de care vorbesc eu sunt Prieteni cu P mare. Știţi care e diferenţa dintre ãştia şi ãia cu care bei bere şi ceilalti? Bine, ar fi multe diferenţe, dar principala e cã atunci când eşti întrebat ce te leagã de oamenii ãştia, de Prieteni, nu vei rãspunde “prietenia”, ci “iubirea”. Ei nu sunt doar prietenii tãi, sunt parte din tine, se ţin de tine ca scaiul, nu poţi sã scapi de ei.

Cu prietenii de bere n-o sã te cerţi. pentru cã nu le pasã suficient cât sã se certe cu tine. 

M. are doi Prieteni: pe R. şi pe B. Beau împreunã, şi-o trag împreunã, urlã unul la altul, se rãnesc, se ceartã, dar impart aceeaşi realitate. Sunt inteligenţi, sunt diferiţi, sunt mândri. Trãiesc. Nu supravieţuiesc, chiar trãiesc cu adevãrat. Sunt altfel decât restul lumii. Sunt unicorni. Sunt prietenii care te-ar urma la capãtul lumii. Și totuşi, atunci când M. le spune cã va pleca la capãtul lumii, ei nu îl urmeazã.

Țipã, aruncã cu obiecte, fac scene dramatice, suferã ca proştii, dar nu zic “coaie, noi venim cu tine”.De ce?

De ce? Nu ştiu. Chestia asta m-a marcat, mi-a rãsturnat universul, mi-a distrus crezurile

Dupã ce am terminat de citit “Ani cu alcool şi sex”, am scris pe blog aşa:

Terminȃnd de citit şi volumul doi, am ajuns la concluzia cã unii oameni sunt fãcuţi sã rãmȃnã ȋn viaţa noastrã, pentru cã ne definesc.

 (…) Ȋn orice caz, oamenii ãsţia pleacã, dar revin ȋntotdeauna, indiferent cȃte şuturi le-ai da. Ȋţi iei şi tu porţia de şuturi de la ei, mai ȋnveţi ceva, poate mȃine vei uita ce ai ȋnvãţat, dar ei vor fi acolo, sã te ȋnveţe iar şi iar.

Poate atunci aveam nevoie sã cred asta, cã oamenii vor fi acolo. Cã eu pot sã îmi vãd de viaţa mea, sã plec la capãtul pãmântului (lucru pe care pe vremea aia, aveam de gând, la modul cel mai propriu, sã îl fac), iar ei, cumva, vor fi acolo.

Dupã recenzia de pe blogul meu personal, unde am scris despre viaţa mea în aceeaşi mãsurã sau poate chiar mai mult decât despre carte, revin asupra textului încercând sã fiu ceva mai lucidã.

Adevãrul e cã e foarte greu sã scrii într-o manierã obiectivã o recenzie despre o carte care rezoneazã atât de mult cu tine. Trilogia “Sânge satanic” înseamnã atât de multe lucruri pentru mine, unele dintre ele destul de personale, încât nu mã pot desprinde aşa, pur şi simplu, şi sã scriu despre acţiune, complexitatea personajelor, mesajul intens. Are şi din astea, dar când mã apuc sã scriu despre ele, ajung involuntar sã descriu un sentiment.

Cartea asta înseamnã foarte mult pentru mine. Este cartea care m-a scos din casã, m-a dus la evenimente, unde am cunoscut lume. Este cartea care mi-a dat încredere în mine şi în judecata mea. Aveam momente când citeam şi ziceam “Exact asta cred şi eu. Deci nu sunt sucitã. Sau nu sunt singura sucitã.” :). Este cartea care mi-a dat curajul sã îmi scriu propria carte aşa cum simt, nu aşa cum cred cã ar trebui sã fie.

Iar am început sã vorbesc despre mine. Poate sufãr de egocentrism de primãvarã sau ceva, treceţi peste.

Atunci când îmi place foarte mult o carte, o citesc pe nerãsuflate. De obicei e vorba despre cârţi scrise într-o manierã uşor de citit, cu multã acţiune. Dupã ce trec şi de ultima paginã, fac un pas în spate şi mã întreb: “cu ce am rãmas din cartea asta?”. Fac asta pentru cã într-o perioadã am citit multe fantasy-uri drãguţe, pe care îmi fãcea plãcere sã le citesc, dar care nu îmi aduceau nimic mie personal, în afarã de o altã carte bifatã ca şi cititã pe goodreads. Mie, ca om, ca personalitate, ca orice vreţi voi, nu îmi ofereau nimic acele cãrţi. Nu rãmâneam cu nimic din ele. Aşa cã am început sã caut un ceva, ceva destul de greu de explicat, acel ceva pe care îl are o carte bunã. O idee, un semn de întrebare, un sentiment. Orice altceva în afarã de sentimentul cã am citit cartea şi am tras apa.

Nu mã înţelegeţi greşit, nu judec acele cãrţi, sunt minunate într-o etapã anume a vieţii. Am trecut de acea etapã. Acum caut înţelesuri în contradicţii, caut sensuri acolo unde totul e fãrã sens. Caut provocãri. E un fel de a doua adolescenţã. Sau a treia. Whatever.

Cartea asta mi-a cutremurat realitatea, mi-a dat întrebãri acolo unde aveam certitudini. Mi-a dat insomnii, temeri, angoase. Și întrebãri, nu numai despre prieteni şi Prieteni, ci şi despre mine.

“Stii, e naşpa rãu când ajunge pizda de lângã tine sã te citeascã…Nu-mi place, deloc nu-mi place. Te face trist de tot…cã ştii cã o sã-ţi parã rãu dupã ea ca dupã un prieten.” (…)

 “Da’ ce, tu vrei acu’ sã te desparţi de Tara?” (…)

“Nu, coaieee, de ce sã mã despart…”

“Pãi atunci, de ce zici cã o sã îţi parã rãu dupã ea?”(…)

“Zic şi eu aşa.Stii tu, pânã la urmã, orice om pleacã. Intr-o bunã zi, orice ai face, orice om pleacã undeva. Unde are el treabã.”

"Și am înțeles că iubirea nu mă făcea un bou trist, patetic, așa cum îi face pe mai toți oamenii. Iubirea nu însemna, pentru mine, capitulare și maturizare. Nu însemna că renunț. Dimpotrivă, iubirea mă făcea să vreau să lupt. Iubirea mă făcea să vreau să fiu tot ce aș putea fi vreodată. Iubirea mă îndemna să plec să-mi caut o lume și să caut, să caut cu ochii închiși, să caut turbat, disperat, până când aveam să găsesc una perfectă. Și potecile alea două, de care mă temusem dintotdeauna, pe care umblau de mână iubirea și moartea, iubirea în tine, moartea în afara ta, uneori schimbând pervers rolurile între ele, păreau cele mai firești lucruri care ți se pot întâmpla."

Atunci când termin de citit ceva, sau mai ales dupã ce termin şi recenzia, îmi place sã trag concluzii. Aşa deci, concluzii:

1. Dacã nu ar exista Cristina Nemerovschi, cineva ar trebui sã o inventeze, şi cât mai repede. Pentru cã face lucruri. Spune adevãruri, aduce întrebãri, îţi dã, prin cãrţile ei şi nu numai, poftã de a trãi cu adevãrat, sete de (auto)cunonoaştere, distruge mituri, îţi deschide ochii, te face sã îţi doreşti sã fii prieten cu riscul, îţî aratã moartea, dar elogiazã viaţa. Distruge realitãţi, doar pentru a crea altele mai frumoase. Iţi intrã în vise, ţi le schimbã, îţi sãdeşte dorinţa de a construi o lume aşa cum nu aveai curajul sã visezi. Nu o lume a altora, cum e cea în care trãieşti, ci o lume a ta, o lume a ei, a lume a noastrã, în care oamenii sunt frumoşi şi sinceri, o lume în care nu existã manelişti cu burtã de bere care râgâie mici şi poartã trening cu pantofi când merg la film, o lume în care oamenii nu sunt porci şi vaci, ci oameni cu adevãrat. O lume în care sã trãieşti, nu doar sã exişti. O lume cu unicorni.

2. Atunci cand termin de citit o serie, sunt trista. Si cu cât e mai bunã cartea, cu atât sunt mai tristã. Pentru cã mã ataşez de personaje, îmi place sã trãiesc în lumea lor, sã le critic sau sã le aprob acţiunile, sã intuiesc urmãtoarea mişcare, urmãtoarea întâmplare. O carte este un prieten de care îmi e greu sã mã despart. Când am terminat de citit şi ultima carte din serie, şi anume “Rezervaţia unicornilor”, nu am fost tristã. De ce? Pentru cã nu mã despart cu adevãrat de carte. Pe lângã faptul cã ocupã loc de onoare în bibliotecã, este prezentã în gândurile şi în sufletul meu, în ţigarea fumatã în staţia de tramvai, în timp ce trei babe se holbeazã şi şuşotesc, în brãţãrile cu ţinte, în vesta de piele, într-un pahar cu vodka bãut la un eveniment literar, în Cristina, ca autor şi ca om, în zâmbetul ei, în sticla de bere pe care o are în faţã. Seria “Sânge satanic” este o parte din mine, este adolescenţa mea ca stare de spirit, nu ca perioadã, o adolescenţã de care mã agãţ cu disperare şi pe care sunt hotãrâtã sã o pãstrez pânã la bãtrâneţe.

3. Dacã nu vã place aceastã serie, este posibil sã nu fiţi pregãtiţi pentru ea. Incercaţi sã vã puneţi mai multe întrebãri în legãturã cu orice, dar mai ales în legãturã cu voi, mai multe “de ce”-uri, obsedant de multe “de ce”-uri, dacã puteţi. Smulgeţi, spargeţi şi cãlcaţi în picioare ochelarii de cal pe care îi purtaţi, faceţi o listã cu lucruri pe care nu aţi avut curajul sã le faceţi de-a lungul vieţii, încercaţi sã faceţi câteva dintre ele, fumaţi o ţigare, trageţi o beţie, apoi reveniţi la carte. S-ar putea sã aveţi surpriza sã vã placã.

[interviu] Adrian Teleșpan - Cimitirul

CONCURS leadermag.ro

leadermag.ro a venit cu un concurs pentru Dragobete. Pentru a câștiga o tabletă Samsung trebuie să rezolvați un puzzle (care are la bază o imagine dintr-un film bazat pe o carte) și să urmați câțiva pași.

Intrați AICI pentru a participa.

incultură

M-am apucat să citeasc aseară o carte de Henry Miller, Sexus. Cu ani în urmă, mai multe persoane îmi spuseseră că trebuie să citesc cartea asta. N-am citit-o atunci, ci abia acum, când nu mai aveam ce să citesc și am găsit-o pe Kindle (cu toate că tot eu trebuie s-o fi pus acolo mai demult...)

Ideea care mi-a venit în minte după primele pagini e că românii sunt lipsiți de cultură. Nu toți, dar știți, dacă 90% sunt așa, tindem să zicem că... Deci, de ce? Pentru că instantaneu m-am gândit la nymphette_dark99, cartea Cristinei Nemerovschi care a apărut anul trecut, de fapt, cam la toate romanele ei și la cât de șocante au fost (și sunt) considerate. Dacă în epocă Gustave Flaubert (cu "Doamna Bovary") a fost dat în judecată pe motiv că prin romanul său denigrează societatea, mă gândesc că, totuși, nu numai românii sunt inculți.
Dar dacă românii care au sărit în sus când Cristina și-a lansat cărțile ar fi citit vreo carte de-a lui Henry Miller înainte, poate că nu ar mai fi reacționat așa. E vorba de deschidere către realitate în cărțile ambilor autori. Bine, e greu de imaginat că cei care s-au legat de cărțile Cristinei au citit vreo carte (bună) în viața lor.

Cu toate astea, nu vi se pare și vouă ilogic să vrei să ucizi o carte sau pe autorul ei? Ideile și concepțiile se vor schimba oricum în timp. Pentru că nimic nu se câștigă, nimic nu se pierde, totul se transformă (Antoine Lavoisier). Avem întotdeauna aceleași resurse, sub un model nou.

Miku

Recenzie: Darul de Craciun de Lurlene McDaniel

“Darul de Crãciun”, în varianta originalã “Briana’s gift” este o carticicã micuţã, pe care am citit-o în câteva ore.

Ȋntr-o sâmbãtã friguroasã de decembrie, Briana se hotãrãşte sã fugã de acasã împreunã cu iubitul ei Jerry.

Nu este prima sa tentativã de a pleca de acasã, însã pânã atunci, mama sa ruga întotdeauna şeriful sã o gãseascã şi sã o aducã înapoi. De aceastã datã nu mai face asta. Mama sa considerã cã fiica ei trebuie sã înveţe pe propia piele aceastã lecţie. Aşa cã o lasã în pace, fiind convinsã cã ea se va întoarce.

Iniţial am fost de acord cu gândirea mamei sale. Oricât de mult vor pãrinţii sã îşi protejeze copiii, vine o zi când aceştia trebuie sã îşi trãiascã cu adevãrat greşelile, pentru a învãţa ceva din asta. E o lecţie durã, pentru cã începând cu adolescenţa şi continuând cu urmãtoarele stadii ale vârstei, pânã la moarte, greşelile au un preţ: suferinţã şi regrete, poate chiar mai mult decât atât.

Opt luni mai târziu, Briana se întoarce. Resemnatã, mai maturã, pãrãsitã de Jerry şi însãrcinatã.

Acela a fost primul moment în care m-am gândit cã poate mama ei a greşit lãsând-o sã plece. 

Poate vârsta de 16 ani este totuşi prea fragedã pentru a învãţa din propriile greşeli.

Adevãrul e cã toţi pãrinţii fac greşeli în ceea ce priveşte copiii lor. Viaţa de pãrinte nu vine cu manual de instrucţiuni, iar copilul nu este noul mixer,ca sã ştii exact ce butoane sã apeşi pentru a-l controla. Este un om complex, ca şi noi, uneori greu de înţeles sau illogic, cu dorinţe şi sentimente şi absolut imprevizibil.

Nu o critic pe mama Brianei pentru ce se va întâmpla mai departe. Pãrinţii fac greşeli, pentru cã sunt şi ei oameni, dar le fac încercând sã ne fie nouã, copiilor, cât mai bine. Asta aş vrea sã înţelegeţi în primul rând voi, cei care citiţi, pãrinţi şi copii deopotrivã.

Vom fi şi noi într-o zi pãrinţi şi vom face porţia de greşeli în ceea ce priveşte copiii noştri.

 Probabil nu le vom face pe cele ce care le-au fãcut pãrinţii noştri, pentru cã le-am remarcat şi am afirmat, plini de orgoliu: “eu nu voi proceda aşa cu copilul meu”. Dar vom face altele, cu siguranţã. Știţi vorba: cine nu studiazã istoria, îi va repeta greşelile. Cine o studiazã, va gãsi alte cãi de a greşi.”

Acum înapoi la carte: este uşor şi plãcut de parcurs, emoţionantã şi dramaticã, dar nu foarte intensã, dat fiind cã este povestitã prin ochii lui Sissy, sora mai micã a Brianei.

Dacã ar fi fost din perspectiva Brianei sau a mamei ei ar fi fost mult mai emoţionantã. De fapt, chiar mi-ar fi plãcut sã fie din perspectiva mamei sale. Aş vrea sã citesc o carte despre adolescenţi, cu acţiunea povestitã din perspectiva mamei, sau şi a mamei şi a fiicei/fiului. Ar fi interesant.

Recomand cartea, cred cã poate fi cititã la orice vârstã. Vã voi pune şi un citat, care nu ştiu cât este de edificator aici, dar în context este foarte emoţionant:

“Nu le mai iau în seamã, privind în schimb la douã linii verzui şi zimţate care se ridicã şi coboarã pe ecranele aparatelor aflate lângã patul lui Bree- imaginile a douã inimi, a mamei şi a fiicei ei.”

Recenzie: Jurnalul unui adolescent timid

Charlie e un puşti deosebit. E foarte isteţ şi foarte profund pentru vârsta lui. Este un adolescent retras, care prefera sã stea pe margine, în loc sã participe la evenimente.

El a avut un prieten bun, pe Michael, care s-a sinucis. De atunci, Charlie a rãmas singur.

Dar intr-o zi, îi intâlneşte pe Patrick şi Sam. Cu toate cã sunt mai mari decât el, cei doi se imprietenesc cu el şi încet îl includ în grupul lor de prieteni.

Din prima clipa în care o vede pe Sam, Charlie se îndrãgosteşte de ea, dar ea îi spune cã nu trebuie sã o vadã în felul ãla.

Cartea urmãreşte un an din viata lui Charlie. Nu, e mult mai mult de atat. Urmareşte evoluţia, transformarea, maturizarea lui.

Ce e special la aceastã carte?

Ȋn primul rand, formatul. Noi aflãm despre viata lui Charlie din scrisorile pe care el le trimite…nu stim cui. Nu ne spune.

“Jurnalul unui adolescent timid” nu e doar înca o carte cu si despre adolescenti. E mult mai mult. Felul de a gândi al lui Charlie, momentele lungi, dar totuşi frumos şi simplu redate, de introspecţie, faptul cã faci cunostiinţã cu gândirea lui unicã, asta fac cartea sa fie altfel. Diferita. Frumoasã. Savuroasã. O carte care, chiar dacã e simplã, te pune pe gânduri.

Charlie e foarte sensibil, emotiv. El are o capacitate uriaşã de a simţi lucruri fine. Sentimente nobile, la asta ma refer când spun lucruri fine.

Ȋn plus, el se raporteazã foarte mult la lume. Nu doar la lumea din jur, ci la lume în general. La toata lumea. Eu, spre exemplu, nu m-am gândit niciodatã la persoanele care ascultã aceleaşi piese ca şi mine, in acelasi timp, sau care le-au ascultat in urmã cu mulţi ani. Sau la oamenii care au citit aceleaşi carti. El da. Cred cã are logica sa crezi ca esti legat spiritual de acesti oameni, char dacã nu ii cunoşti.

Este o carte profundã şi sensibilã, care îţi ajunge la inimã.

Odata pe o foaie de hartie galbena cu linii verzi

a scris un poem

Si la intitulat ‘Chops’

pentru ca asa il chema pe cainele lui

Si despre asta era vorba

Iar profesorul i-a dat nota maxima

si o steluta de aur

Iar mama lui l-a lipit pe usa bucatariei

si li-l citea matusilor lui

Ala a fost anul cand parintele Tracy

i-a dus pe totii copii la zoo

Si i-a lasat sa cante in autobuz

Si s-a nascut surioara lui

cu unchii micute si fara par

iar mama si tatal lui se sarutau mult

Iar fata de dupa colt i-a trimis o

felicitare cu un sir de X-uri

iar el a trebuit sa-l intrebe pe tatal sau ce insemnau x-urile

Iar tatal lui il invelea mereu cand se culca noaptea

Si era mereu acolo sa-o faca.

Odata pe o foaie de hartie alba cu linii albastre

a scris un poem

si l-a intitulat’Toamna’

pentru ca asa se numea anotimpul

Si despre asta era vorba

iar profesorul i-a dat nota maxima

Si l-a rigat sa scrie mai clar

Iar mama lui nu l-a mai lipit pe usa de la bucatarie

pentru ca o vopsise de curand

iar copii i-au spus

Ca parintele Tracy

fuma trabucuri

Si lasa chistoacele pe strane

Si uneori acestea faceau gauri

Acela a fost anul cand surorii lui i-au pus ochelari

cu lentile groase si rame negre

Iar fata de dupa colt a ras

cand i-a cerut sa se duca sa-l vada pe Mos Craciun

Iar copii i-au spus de ce mama si tatal lui se sarutau mult

Iar tatal lui nu -l invelea niciodata  cand se culca noaptea

Iar tatal lui s-a infuriat rau

cand a strigat dupa el sa vina sa-l inveseleasca.

Odata pe o foaie rupa da blocnotes

a scris un poem

Si l-a intitulat’Inocenta: O intrebare’

Pentru ca aia era intrebare despre fata lui

Si despre asta era vorba.

Iar profesorul i-a dat nota maxima

Si i-a aruncat o privire ciudata si fixa,

Iar mama lui nu l-a mai lipit pe usa bucatariei

pentru ca nu i l-a aratat

Ala a fost anul in care parintele Tracy a murit

Iar el o uitat cum se sfarseste Crezul Apostolilor

Si a prins-o pe sora lui

cum se giugiulea pe veranda din spate

Iar mama si tatal lui nu se ma sarutau niciodata

si nici macar nu vorbeu

Iar fata de dupa colt

avea prea mult fond de ten

Care-l facea sa tuseasca atunci cand o saruta

dar o saruta totusi

pentru ca asta trebuia sa faca

Si la trei dimineata s-a bagat singur in pat

In timp ce tatal lui sforaia zgomotos

Iata de ce pe spatele unei pungi de hartie

a incercat un alt poem

Si l-a intitulat’Abolut nimic’

Pentru ca despre asta era vorba cu adevarat

Iar el si-a dat singur o nota maxima

si cate o taietura pe fiecare incheietur blestemata

Si l-a lipit pe usa baii

Pentru ca de data asta nu mai credea

ca poate sa ajunga la bucatarie.

Recenzie-interviu: Academia Vampirilor de Richelle Mead

Un nou episod în rubrica Video receznie interviu. Nu uitați să vă abonați și să le arătați și prietenilor. Împreună citim mai mult!

AICI

VIDEO Recenzie-interviu: "Jocurile foamei" de Suzannes Collins

Prima noastra video recenzie interviu. Va asteptam parerile!

Vizionare placuta!

Halloween BOOks

Un nou episod. Happy Halloween!

Altfel de blog

Buna, ce mai faceti?
Nu credeati ca am renuntat la acest blog, nu? Am lipsit mult, e adevarat, dar avem o scuza: ne-am apucat de video-blog.

Speram din suflet sa va placa si sa va abonati, pentru ca vor urma si alte clipuri, toate despre carti.

Asta nu inseamna ca vom renunta la blog. Vom continua sa scriem recenzii si pe blog, imediat ce ne gasim timp. In afara, de vlog, mai avem si alte activitati care ne rapesc din timp: eu particip la SuperBlog2013 (puteti vedea articolele pe blogul personal), iar Miku e destul de stresata cu facultatea.

[seară japoneză] HUMANITAS - William Samuraiul

Libraria Humanitas de la Cismigiu cu sprijinul Asociatiei Culturale Romano-Japoneza"Tomodachi", Centrul de Studii Romano-Japoneze si Radio Guerrilla va invita la o noua seara Japoneza: William Samuraiul, aventurierul care a deschis portile Japoniei - adevarata poveste a lui William Adams, primul englez care a ajuns in Japonia si care a inspirat best-seller-ul lui James Clavell, Shogun. Invitati serii vor fi: Elisabeta Lasconi, critic literar, Mirela Murgescu, istoric, Ana-Maria Caia, realizator tv, Serban Georgescu, coordonator CSRJ, iar rolul de moderator ii revine Iustinei Croitoru. La final, domnul Yasuyuki Takagi, presedintele Asociatiei Culturale Romano-Japoneza"Tomodachi", ne va oferi un moment muzical sustinut la shamisen (instrument traditional japonez).

Accesul publicului este liber.

Concurs audiobook Game of thrones (en)

Fie ca ati citit recenzia si v-am convins ca e o carte superba, fie ca ati vazut serialul, fie ca ati citit deja cartea, dar parca ati vrea sa v-o citeasca cineva inainte sa adormiti, un audiobook Game of thrones nu strica la casa omului.

Asa deci, fara alte descrieri inutile, concurs:


a Rafflecopter giveaway

Recenzie "Urzeala tronurilor" de G. R. Martin

Oh, e atât de greu de descris acţiunea acestei cãrţi!

Martin descrie o lume alcãtuitã din 7 regate, conduse de regele Robert Baratheon, o lume protejatã de un Zid înalt şi de fraţii în negru, juraţi ai Rondului de Noapte, care apãrã regatul de ceea ce este dincolo de Zid.

Când regele îi face o vizitã vechiului sãu prieten, Eddard Stark, Lord de Winterfell şi Păzitor al Nordului, rugându-l sã devinã Mânã a regelui, acesta ştie cã viaţa sa se va schimba pentru totdeauna, dar nu ştie încã în ce fel şi cât de mult.

Bran, unul dintre fii lui Eddard Stark, are o pasiune mai ciudatã: adorã sã se caţere, sã urce în copaci şi pe acoperişurile clãdirilor. Ȋntr-una din zilele în care regele şi regina erau la Winterfell, Bran se urcã pe zidul unei clãdiri, pânã la fereastrã, unde o vede şi o aude pe regina Cersei vorbind cu fratele sãu geamãn, Jamie, ceva ce el nu ar fi trebuit sã audã. Ȋnainte sã poatã spunã ceva, cade de pe zid, prãbuşindu-se pe pãmânt, de la mulţi metri înãlţime.

“– Ce-mi faci? întrebă el cioara, înlăcrimat.

Te învăţ să zbori.

– Nu pot să zbor!

-Zbori chiar acum.

– Cad!

Orice zbor începe cu o cădere, zise cioara.”

Eddard Stark se vede nevoit sã îl lase la Winterfell pe Bran, care încã zace la pat, zbãtându-se între viaţã şi moarte, împreunã cu mezinul sãu, Rickon şi cu Robb, care va rãmâne sa conduca Nordul în absenţa lui. El pleacã la Debarcaderul Regelui împreunã cu fetele sale: rebela Arya şi Sansa, logodnica prinţului Jofrey.

Neştiind ce sã facã cu bastardul sãu, Jon Snow, pe care pânã atunci îl crescuse alãturi de fiii şi fiicele sale, îl trimite la Zid, pentru a se alãtura Rondului de Noapte.

“– Lasă-mă să-ţi dau un sfat, bastardule, făcu Lannister. Să nu uiţi niciodată ceea ce eşti, pentru că; în mod sigur, lumea nu va uita. Fă din asta forţa ta. Atunci nu va fi niciodată punctul tău slab. Fă din asta o pavăză şi nu va fi folosită niciodată ca să te rănească.

Jon nu era într-o dispoziţie în care să accepte sfaturi de la cineva.

– Ce ştii tu despre cum e să fii un bastard?

– Toţi piticii sunt bastarzi în ochii taţilor lor.

– Dar tu eşti fiul adevărat al mamei tale, născut Lannister.

– Chiar aşa? răspunse piticul sardonic. Spune asta lordului, tatăl meu. Mama a murit născându-mă pe mine, iar el nu a fost niciodată sigur.

– Eu nu ştiu nici măcar cine a fost mama mea, zise Jon.

– O femeie, fără îndoială. Majoritatea sunt aşa. Aminteşte-ţi asta, băiete. Toţi piticii pot fi bastarzi, dar nu toţi bastarzii trebuie să fie şi pitici.”

Dincolo de Marea Ȋngustã, Viserys şi Daenerys Targaryen, urmaşii regelui Aerys Targaryen, care a fost detronat de Robert Baratheon, îşi fac planuri pentru a se întoarce la ţinuturile natale, de unde au fost fugit când tatãl lor, regele, a fost ucis.

Viserys vrea cu orice preţ sã punã mâna pe Tronul de Fier şi sã devinã rege.

„Ne întoarcem acasă cu o armată, dragă surioară. Cu armata lui Khal Drogo, aşa vom ajunge acasă. Iar dacă trebuie să te măriţi cu el şi să te culci cu el pentru asta, aşa vei face. Îi zâmbi. Am să las întregul lui khalasar să se împreuneze cu tine dacă va trebui, dragă soră, toţi cei patruzeci de mii de oameni şi armăsarii lor de asemenea dacă asta va trebui ca să-mi adun armata. Fii mulţumită că este numai Drogo. Cu timpul, s-ar putea chiar să ajungi să-ţi placă. Acum şterge-ţi ochii. Illyrio îl aduce aici şi nu trebuie să te vadă plânsă.”

Este o lecturã foarte complexã, cu foarte multe personaje şi o intrigã puternicã. Fiecare personaj este bine conturat şi are ceva care îl face sã fie deosebit. Cartea este scrisã din 8 perspective: Eddard, soţia sa,Catelyn, Jon Snow, Bran, Arya, Sansa,Tyron Lannister, fratele reginei, şi Daenerys Targaryen.

Ce am prezentat mai sus e doar o parte din intriga de la începutul cãrţii. Pe parcurs, lucrurile se complicã şi este necesarã toatã atenţia cititorului, pentru a nu se pierde în vârtejul de acţiune şi o memorie destul de bunã pentru a reţine numele personajelor, care nu sunt nici simple, nici puţine.

Personajele se schimbã şi evolueazã, cresc, se maturizeaza, acumuleaza experienta.

Cel care evouleazã cel mai mult este Robb, care este forţat sã se maturizeze, trezindu-se în postura de a conduce o armatã la vârsta de 14 ani şi de a lua decizii ce pot duce la moartea sa şi a sute de oameni.

Jon Snow, la aceeaşi vârstã, e indecis, frãmântat între dragostea pentru tatãl sãu şi loialitatea faţã de Rondul de Noapte.

Nu am vãzut o schimbare prea mare la Sansa, dar probabil ea va avea loc în volumul doi.

Daenerys, de asemenea, se schimbã foarte mult, astfel cã la finalul cãrţii nu mai seamãnã cu cine era la începutul ei.

“Dany îşi deschise braţele spre ele, iar pielea ei se înroşi, strălucind. Şi asta-i tot o nunta, se gândi ea. Mirri Maz Duur tăcuse. Preoteasa o crezuse o copilă, însă copiii cresc şi învaţă.”

Nu este un roman fantasy simplu, în genul celor scoase pe bandã rulantã, nu urmeazã niciun calapod şi nu e o lecturã tocmai comodã, dar e superbã.

Concluzie: tot caut de ceva timp un roman fantasy care sa nu fie plictisitor, sã aibã multã acţiune, dar sã nu fie nici incredibil de simplu, sã conţinã introspecţie, dar sã nu mã adoarmã. Ei bine, l-am gãsit. “Urzeala tronurilor” este un roman incredibil!

Rang:*****

5/5

Mai multe despre personaje gãsiţi în recenzia fãcutã în cadrul campaniei “Hai sã ne provocãm”. Partea 1 şi Partea 2.

Va recomand si serialul, e foarte tare.

[manga] Death Note - Tsugumi Ohba

Ieri am primit o carte manga de la o prietenă (care este mare fan al cărților manga) care tocmai a fost în Canada și a dat peste un magazin uriaș cu asemenea produse. Ce-i drept, eu n-am mai citit manga integral vreodată, doar am mai rasfoit câteva online și am lăsat totul baltă pentru că devine obositor să citești la calculator.
Deoarece am lâncezit două zile în încercarea de a-mi reveni dupa o vacanta obositoare și stresantă, tot ce am facut a fost să citesc. Am citit "Lolita" de Vladimir Nabokov, am citit "Pe jumatate moartă" de Madison Avery și manga pe are am primit-o, Death Note vol. 1. :X

Ce sunt cărțile manga?
Manga (漫画) este cuvântul japonez pentru benzi desenate (uneori folosindu-se de asemenea și komikkuコミック). În afara Japoniei, termenul este utilizat strict pentru benzile desenate de origine japoneză.

Manga este creată dintr-o mixtură între arta japoneză ukiyo-e și stiluri străine de desenat, și a preluat forma prezentă la puțin timp după cel de-Al Doilea Război Mondial. Constă în principal din desene alb-negru, în afară de coperți și câteodată primele câteva pagini; în unele cazuri, este colorată integral.
Spre deosebire de SUA și Europa unde benzile desenate erau considerate ca fiind adresate copiilor, idee de care se încearcă o detașare în ultimi ani, în Japonia manga-urile s-au adresat unor variații de vârstă mai largi, ajungând să fie citite atât de copii și adolescenti cât și de adulți, creându-se astfel edituri specializate adresate unui public țintă.
Diversitatea temelor și subiectelor întâlnite în manga, combinate cu popularitatea lor în Japonia au condus la o vastă adaptare a celor mai de succes titluri sub diverse forme cum ar fi: anime-uri, filme, seriale, jocuri. Trebuie observat totuși faptul că fenomenul este reciproc, seriile anime de succes precum și jocuri populare fiind adesea transformate în serii manga. [sursa]

Eu, când eram mică, citeam destul de mult benzi desenate cu Mikey Mouse si Donald (o sa caut pe la țară să văd dacă le mai am:]). Death Note e animeul meu preferat (la fel si filmele făcute după carte, sunt geniale).
Singura problemă cu manga este că sunt foarte scumpe, în România se găsesc foarte rar, și trebuie comandate de pe site-uri de specialitate (o cărțulie ajunge la 40 de lei)... Bine, mai e și faptul că se citesc de la dreapta la stânga (lucru datorat faptului că asta e modul de scriere japonez)... dar nu e ceva cu care nu te poți obișnui. :)
Cumva, mi-am gasit o noua obsesie: manga. :D


– Miku

Provocari

Pentru cei care au picat acum pe blog: la sugestia lui Adry, m-am provocat sa termin de citit "Urzeala tronurilor" in weekend. Am citit doar 85% so...ca pedeapsa, primesc provocari de la cititorii blogului.

Iata ce am primit pana acum:

1.Te provoc, draga Ramona *zambet malefic, nu atat de malefic* sa iti faci o poza in care sa porti un tricou/maieu, whatever, pe care sa scrie 'You know nothing Jon Snow' :D

2. Filmeaza-te zicand "cosasul Sasa cand coseste cat sase sasi dansul coseste si-n sus si-n jos de casa sa, coseste Sasa si-n sosea". Apoi mananca o felie de lamaie si mai zi o data.

Aici: http://www.youtube.com/watch?v=iQPw2DXwDcQ

3. Fa un video in care sa ne arati cartile din biblioteca si vorbeste pe scurt despre fiecare dintre ele.

Aici: http://www.youtube.com/watch?v=bthcJwFNWiQ&feature=youtu.be

4.Fă karaoke pe Justin Bieber - Boyfriend :)) - aștept filmarea. măcar refrenul :))

Aici: http://www.youtube.com/watch?v=ZOOsik__xsg&feature=youtu.be

.
5.Citeste-te un pasaj din sange satanic, dar nu ales de tine, unde se deschide cartea

Aici: http://www.youtube.com/watch?v=PiUxmcp68JA&feature=youtu.be

Am zis ca nu accept provocari stupide, dar pana la urma am cedat. Trebuie sa recunoasteti ca nici a doua, nici a patra, nu prea abunda de inteligenta, dar am zis sa ne distram, daca tot am inceput cu provocarile.

Cea cu karaoke nu e recomandata celor slabi de inger sau geamurilor sensibile, care se pot sparge usor.

Hai sa ma provocati!

Weekendul a venit si a plecat, iar eu nu am terminat de citit "Urzeala tronurilor".

Sa va spun si de ce: de cand ma stiu, urasc razboiul si tot ce e legat de asta: discutii despre razboi, filme despre razboi, carti despre razboi. A doua jumatate a cartii este aproape in intregime despre razboi.
Paginile despre razboi sunt dificil de citit si plictisitoare pe alocuri. Ca sa nu mai spun ca eu stiu din serial cine castiga si cine pierde, cine moare si cine traieste.

Am citit de 3 ori strategia de razboi a lui Robb ca sa inteleg ceva.

In fine, razboi sau nu, o promisiune e o promisiune, asa ca va astept intrebarile sau  provocarile. Am zis ca voi face toate provocarile, atata timp cat nu sunt stupide sau periculoase.

Astept intrebarile si provocarile(cate una de fiecare user, nu mai mult) intr-un comentariu pana maine, 27.08.2013. ora 20:00. Voi face una sau mai multe postari pe blog in care voi raspunde la intrebari si va voi arata cum am indeplinit provocarile.

Despre carte nu stiu ce sa mai zic, astept sa o termin si revin cu o recenzie. Sper sa am puterea de a o termina. Si cand ma gandesc ca volumul doi e tot despre razboi...oricum voi face o pauza intre volume, timp in care intentionez sa citesc niste carti romantice, ca sa ma refac dupa razboi. :))

Hai sa ne provocam. Recenzie "Urzeala tronurilor"-part 2

Am citit pãnã la 5 dimineaţa. Am ajuns la 70%. M-am trezit la 12, doar ca sã citesc. Provocarea e doar jumãtate sau chiar un sfert din motivul pentru care citesc obsesiv. Cealaltã parte de motiv e cã aceastã carte e genialã.

Ȋn aceastã a doua parte a recenziei vã voi vorbi puţin (mai mult) despre personaje.

Personajul pe care l-am plãcut cel mai puţin, sau, mai bine zis, pe care nu l-am plãcut deloc, a fost Sansa. E o copila mica şi proastã, atrasã de tot ce e frumos şi strãlucitor, îmbãtatã de ideea de a fi reginã, fãrã sã vadã lângã ce fel de rege va domni. Nu vrea sã vadã, ignorã adevãrul, pentru cã nu e pe placul ei.

Nu e naivã, e doar proastã şi egoistã. Un personaj naiv încearcã sã vadã ce e mai bun în oameni, sã le gãseascã circumstanţe atenuante. Ea nu vede, nu pentru cã ar crede în ideea cã oamenii sunt buni, ci pentru cã dacã ar vedea rãutatea din ei, asta i-ar strica planurile, visele frumoase cu rochii scumpe şi cavaleri. Oamenii pot sã moarã în jurul ei, atâta timp cât ea încã mai poate visa la bogãţie şi mai existã o şansã ca acele visuri sã se împlineascã. Ea se leagã cu bunã ştire la ochi, pentru cã vederea adevãrului înseamnã sfârşitul confortului ei.

Se încrede mai degrabã în reginã decât în tatãl ei, pentru cã Cersei e frumoasã, poartã rochii fantastice, are un rang înalt şi zâmbeşte frumos. Nu vede nimic în spatele faţadei, sau nu vrea sã vadã. S-a convins cã totul e aşa cum vrea ea, aşa cum trebuie sã fie.

Ȋn schimb imi place Arya, curajul ei, puterea de a merge mai departe.

Tot ce o învăţase Syrio Forel îi gonea prin minte. Iute ca o căprioara. Tăcută ca umbra. Frica taie mai adânc decât săbiile. Vicleană ca şarpele. Calmă ca apa liniştită. Frica taie mai adânc decât săbiile. Puternică precum ursul. Feroce ca o lupoaică. Frica taie mai adânc decât săbiile. Omul care se teme să piardă a şi pierdut deja. Frica taie mai adânc decât săbiile. Frica taie mai adânc decât săbiile. Frica taie mai adânc decât săbiile. Frica taie mai adânc decât săbiile.

Ȋmi place şi Jon Snow, dar sub nicio formã nu îl pot asocia cu Jon din serial. Cel din serial e super sexy, pe când Jon din carte e un puşti, care gândeşte şi acţioneazã ca un puşti. Nici Snow din serial nu e prea copt, ce-i drept, dar creeazã o altã imagine decât cel din carte. Sau poate e din cauzã cã sunt eu leşinatã dupã Kit Harington.

Daenerys îmi provoacã sentimente ambivalente. Ba o plac, ba n-o plac. Mi-e milã de ea, empatizez cu ea, parcã aş vrea sã o vãd stând pe tronul de fier, dar pe de altã parte e dubios cât de repede s-a adaptat legilor si statutului de khalessi. Pe de altã parte e normal. Atunci când cineva te trateazã cum a tratat-o Viserys toatã viaţa, când apare cineva care te valorificã, ai fi în stare sã-i pupi picioarele.

Cam asta despre personaje, revin pe searã sau mâine cu ultima parte, apoi voi face o recenzie şi pentru cei care nu ai citit cartea şi nu au vãzut serialul, cã ce am scris pânã acum face mai mult sens pentru cei în cunoştiinţã de cauzã.

Tot în postarea de disearã sau mâine vã anunţ dacã am reuşit sã termin de citit, dacã îmi daţi sau nu provocãri.

Altfel de poezii

In cazul in care va era dor de o postare in cadrul rubricii Altfel de poezii, va las mai jos doua poezii frumoase scrise de Rucsandra Tudoran.

nasturi

ți-ai luat mâna de pe umărul meu
și ai lăsat un loc rece în care
îngheață până și focul în toată
dogoarea lui.

ai adormit o dată pe canapeaua mea,
iar eu te-am acoperit cu pătura aceea
croșetată de bunica.
erai ca un copil după un film
horror
sau după niște desene de-astea emoide
ce se difuzează pe Minimax,
arătai puțin speriat, de aceea te-am acoperit.

dimineața te-ai trezit și am realizat
că îți place mirosul de ceai verde
contopit cu fumul ce ieșea din
țigara mea - ți-ai aprins și tu una-
și mâncarea mea vegetariană.

știam că sunt îndrăgostită de venele tale
și de mirosul tău de somn
- da, miroseai a somn și a oboseală
dar asta nu înseamnă că eram
îndrăgostită de tine, sau poate eram.

ne-am pierdut,
ne-am pierdut și noi la fel ca
nasturii Evei
și nimeni nu ne-a găsit niciodată
&
umărul meu a rămas gol și rece.

alerg după fluturi

în sânul tău se cuibăresc toate omizile din lume

noapte - perdea de stele prinse-n părul meu

roșcat

ca niște flori ce tremură de frig în câmp, iarna

când ele dispar 

ți-am rupt din carne bucăți de sticlă

ce-ți stingeau mai demult

votca din sânge

și se îmbătau și ele din vinul

băut cu o noapte înainte

la un majorat sau pe canapeaua

unei curve ce suge pula pentru

10 lei.

iubitule, ți-am lăsat sufletul

(și tu ai venit acasă fără nimic)

l-ai pierdut prin nu-știu-ce

bordel

așa se face că rămâi cu omizile-n sân,

iar eu încă alerg după fluturi.

Rucsandra este autoarea volumului de proza "Spitalul celor pierduti in iubire".

Are 18 ani, este din Medias si e studenta in anul I la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca.

Tu nu vei mai fi prezent în această nou ființă, neființă, cum vrei să o numești. Voi fi doar eu cu mine, dar fără tine. Bucurii, zâmbete, radieri, experiențe, cutii cu flori de cireș, lămâi, ciocolată, inimi frânte, iubiri uitate, dureri limitate, morminte, anotimpuri, stele, Luna (astrul meu suprem), cometele, atingeri, simțiri, gânduri ascunse, secrete, mistere, cățeluși, ochi verzi...toate vor fi doar ale mele, nu le voi mai împărți cu nimeni. Doar eu și cu mine.

(Citat din "Spitalul celor pierduti in iubire")