duminică, 8 aprilie 2012

Sanctus

Citadela, sudul Turciei-un munte salbatic, adapostind cel mai vechi lacas de cult al omenirii.Calugarii care viermuiesc prin maruntaiele lui fac parte din ordinul Sanctus, care practica ritualuri de o violenta socanta.
Un astfel de calugar era si Samuel. In ziua in care el a fost transformat intr-unul de-al lor, i-au aratat secretul  care era pastrat in adancul muntelui de mii de ani: nu Sfantul Graal, cum cred unii, nici crucea lui Iisus, ci ceva cu mult mai socant.
Atat de socant, incat toata credinta lui Samuel a fost rasturnata de acest adevar crud. Iar ceilalti calugari au decis ca el nu se ridica la standardele lor si nu poate purta povara grea a secretului, deci trebuie eliminat imediat.
Grav ranit, a fost aruncat intr-o celula din Citadela, de unde a reusit sa evadeze, iesind pe fereastra, dar nu a coborat in josul muntelui, asa cum ar fi facut oricine altcineva in locul lui, ci a pornit-o in susul muntelui, si, cu ajutorul talentului sau de alpinist a reusit sa il escaladeze pana in varf.
Desigur, nu avea unde sa scape, dar avea o sansa de a face moartea lui sa conteze, de a face lumina pentru oamenii care nu cunosc teribilul secret al Sacramentului.
Astfel, in zori, el s-a asezat pe marginea muntelui, ca un Iisus rastignit, cu bratele in lateral, atragand atentia sutelor de turisti, apoi s-a aruncat in gol, avand grija sa cada dincolo de zidurile Citadelei.
-A fãcut-o intenţionat, şopti.
Reis ridicã privirea de pe ecranul digital care arãta greutatea  ficatului cãlugãrului mort.
-Evident cã a fãcut-o intnţionat.
-Nu, mã refer la felul în care a cãzut. Cei care se sinucid aruncându-se o fac de obicei într-un mod foarte simplu. Fie se aruncã pe spate, fie  îşi dau drumul în faţã şi se prãbuşesc cu capul în jos.
-Capul e cea mai grea parte a corpului, spuse Reis. Forţa gravitaţionalã îl trage de fiecare data în jos- dacã e cãderea suficient de lungã.(…)
-De asta n-a cãzut cu capul în jos. N-a sãrit de pe munte, a zburat de pe el.
Reis privi trupul zdrobit care zãcea întins sub luminile mesei de autopsie.
-Atunci i-aş sugera sã mai lucreze la aterizare.

Neavând niciun fel de ustensila la indemana, lui Samuel i-a fost greu sa lase un mesaj de orice fel inainte de a muri, dar a gasit o modalitate ingenioasa, ajutat de secretul sau: faptul ca are o sora, pe cineva cu amintiri comune, singura persoana care poate intelege la ce se refera.
-O sorã?zise prelatul în cele din urmã.
-Informaţia nu s-a confirmat încã, Sfinţia Voastrã, dar este totuşi motiv de îngrijorare serioasã şi imediatã.
-Ȋngrijorare serioasã şi imediatã…pentru ea, poate…


Detectivul Arkadian porneste intr-o lunga calatorie spre descoperirea adevarului, inspectand moartea lui Samuel, fara a avea vreo dorinta sa dezlege taina Sacramentului, dar afland in cele din urma ca cele doua se leaga, si nu poate afla adevarul despre una fara sa stie de cealalta.
Pe de alta parte, calugarii Sanctus fac tot posibilul ca secretul sa ramana ascuns, folosindu-se de toate armele de care dispun.
-Nu doresc vãrsare de sânge, spuse abatele. Dar uneori îndatoririle noastre o cer. Morţii pãstreazã un secret mai bine decât vii.
Sanctus are suspansul si inteligenta Codului lui Da Vinci. Ce aduce in plus sunt frazele bine slefuite, personajele complexe, viziunea ampla. Un bestseller care isi merita cu adevarat titlul!- The Sun
Sincer, cand am vazut ca este asemuita cu Codul lui Da Vinci, am avut dubii privind aceasta carte, deoarece multe carti slabe sunt comparate cu unele bune, pentru a fi facute cunoscute. Am auzit de multe “Noul Harry Potter” sau “Noul Amurg” care erau cel putin jalnice.
Nu stiu daca aceasta carte e mai buna decat Codul lui Da Vinci, pentru ca nu am citit-o pe cea din urma, dar pot sa spun ca e cu siguranta mai buna decat Ingeri si demoni, un roman cu aproximativ aceeasi tema scris de Dan Brown.
Este o lectura complexa, cu multe fire narative, dar usor de parcurs, cu o combinatie perfecta intre descriere si naratiune, intre drama si amuzament.
Suspansul este prezent de la inceput pana la final, facand actiunea si mai interesanta, pentru ca la final sa vina adevarul ca o bomba si o binecuvantare deopotriva.
Finalul este ambiguu si lasa loc de interpretare, eram cam nemultumita initial, apoi am aflat ca este o trilogie, lucru care m-a bucurat enorm. Mi-ar fi placut sa fie ceva mai realista spre final, adica…secretul te cam izbeste si n-ai crede ca asa ceva e posibil, dar pana la urma…orice  posibil.
Concluzia: O carte frumoasa, interesanta, plina de actiune, mister si suspans. Incredibila.
Rang:****
4/5 (daca n-ar fi Jocurile foamei i-as da 5)

Un comentariu:

Sorin-Lucian Berbecar spunea...

Mie unul „Sanctus” mi-a plăcut, și mi-a plăcut atât de mult încât abia aștept să primesc coletul cu „Cheia”.
„Codul lui DaVinci” mi-a plăcut pentru că m-a făcut să îmi pun întrebări și să vreau să descopăr ceea ce biserica ne ascunde. Sanctus a fost însă mult mai efervescent.