Concurs de vară – ziua 3

« Ploaia a început, într-adevăr. Ploaie de vară, ca într-un sat de lângă munți. Am trecut pe lângă primele case din sat și la ferestre am văzut fețe de copii speriați, urmărind cu aviditate mișcările mele și mai ales ale lui Mathias. Un om în vârstă, împingând o roabă, iese pe poarta casei în calea noastră dar, dând cu ochii de Mathias, se repede înapoi și trage poarta de fier în urma lui, parcă speriat de ceva. »

Ziua 2 - coperta

Raspuns corect: Anna Karenina

Concurs de vară - ziua 2

« Asta-i calitatea și slăbiciunea ta. Ești o fire integră și vrei ca toată viața să se desfășoare în forme desăvârșite; dar asta nu-i posibil. Poftim, tu disprețuiești activitatea birocratică obștească, fiindcă ai vrea ca acțiunea să corespundă veșnic scopului – ceea ce nu se întâmplă niciodată. Tu mai vrei ca activitatea unui om să aibă oricând un țel, iar dragostea și viața de familie să alcătuiască în permanență un singur tot. Așa ceva, de asemenea, nu există. Varietatea, farmecul și frumusețea vieții se compun din umbre și lumini. »

Răspuns corect: Anna Karenina de Lev Tolstoi

Ziua 1- coperta

Raspuns corect: Delirium

Concurs de vară - ziua 1

«Aș fi vrut să mai am încă lanterna aprinsă ca să-i pot vedea chipul mai bine. Dar în același timp mi-e teamă de privirea lui, de răceala pe care aș putea s-o citesc în ochii săi. – Ai găsit biletul, spun eu, încercând să-mi stăvilesc lacrimile, dar sughițând de câteva ori. [...] – Oprește-te! Îi zic eu, pentru că nu-l pot lăsa să-și termine ideea. Nu-l pot lăsa să spună că a venit să-și ia lucrurile, că nu vrea sa mă mai vadă. N-aș putea să îndur asta. Dragostea – cel mai cumplit lucru dintre toate lucrurile cumplite. »


Răspuns corect: Delirium de Lauren Oliver

Concurs de vară

Afara e cald de iti vine sa o iei la fuga spre Antarctica, iar eu, intre job, treburi casnice (bleah!) si cate un serial pentru care fac obsesie, abia mai am timp sa dorm.
V-am promis la un moment dat ca nu voi neglija blogul. Ei bine, la momentul ala chiar credeam ca voi continua sa scriu recenzii, jur. Dar...ei bine, n-am o scuza. Dar am revenit cu un concurs, in schimb.

Vara trecuta am facut un concurs de citate care ne-a placut foarte mult si  noua, si voua, asa ca si acest concurs va fi in acelasi stil, cu mici modificari.

Reguli:

• concursul incepe pe 14 august si se incheie 19 august
• in fiecare zi din acest interval, vom posta intre orele 12:00-15:00 un citat dintr-o carte
• pentru a va veni in ajutor, seara, intre 18:00- 21:00 vom posta o bucata din coperta cartii din care a fost scris citatul
• raspunsul corect va fi afisat in aceeasi zi dupa ora 23:00 sau a doua zi
• timpul de raspuns pentru fiecare citat este intre 12:00 si 23:00
• nu se ia in considerare timpul de raspuns, deci nu conteaza cine a raspuns primul, ci cel care a raspuns corect, asa ca nu va grabiti, daca stiti din ce carte este citatul, asteptati pana seara, cand postam bucata de coperta, ca sa fiti siguri
• daca ati raspuns gresit, un comentariu ulterior cu corectarea raspunsului nu va fi luat in considerare, si nici raspunsurile date dupa ora 23:00 nu se vor puncta
• daca nimeni nu raspunde corect pana la ora 22:45, vom posta inca un citat si o alta bucata de coperta si vom acorda timp de raspuns pana a doua zi
• raspunsul va fi dat printr-un comentariu (am activat moderarea comentariilor)
• fiecare raspuns corect valoreaza 10 puncte
• daca exista mai multi participanti cu acelasi punctaj se va face departajarea in doua etape: in prima etapa vom pune pe blog un citat mai greu de ghicit si o bucata de coperta mai dificil de identificat, iar daca inca vor mai fi concurenti cu acelasi punctaj, vom face o departajare fulger unde va conta cine raspunde primul.
• nu este o regula, dar, ca si data trecuta, rog participantii sa lase un comentariu la aceasta postare cu textul "particip", ca sa imi fie mai usor sa ii introduc in baza de date
• vom incerca sa postam pe pagina de facebook a blogului sau pe grup de fiecare data cand punem pe blog un citat sau o bucata de coperta.
• Update: Daca scrieti numai seria din care face parte cartea, se ia in considerare raspunsul ca fiind corect, iar daca scrieti corect seria si gresit titlul volumului se va acorda jumatate din punctaj, adica 5 puncte in loc de 10.

Bine, o sa ziceti, dar care e premiul?

Pai, premiul consta in cele doua volume distopice scrise de Ally Condie, "Legaminte" si "Raspantii".

 

Daca se vor inscrie mai mult de 15 participanti, vom acorda si premiul II, iar daca se vor inscrie (si vor si participa activ in cele 6 zile) mai mult de 20, vom acorda si premiul III. Aceste premii vor fi prezentate la momentul potrivit.

Pentru orice nelamuriri ma puteti contacta pe facebook.

Acestea fiind spune, stati pe faza si succes!

 

RECENZIE: "Suflet pierdut" - de Silviu Urdea

 «Cât de mult poate o tragedie personală să schimbe ceea ce suntem cu adevărat?»

E uimitor modul în care se schimbă oamenii de la naștere până la moarte – indiferent de felul morții. E interesant modul în care creierul uman prelucrează informațiile pe care le percepe, punând pe primul loc evenimentele care l-au afectat negativ.

Înainte de a cumpăra cartea, am citit coperta a 4-a și deși "avertismentul" era clar, «Suflet Pierdut îți dă palpitații și te umple de groază», am zis că poate nu e chiar atât de sângeros pe cât pare și pot duce ușor cartea. Subiectiv, de când mă știu, stau departe de a urmări noaptea filme thriller de dragul sănătății mele mintale, pentru că ori de câte ori urmăresc vreunul, nu mai dorm în noaptea următoare (e ciudat, oare de ce facem asta? ni se imprimă vreo posibilă existență malefică și intrăm într-o stare de veghe ca să ne păzim?). Ei bine, am zis de la început că nu o să citesc această carte nici seara, nici noaptea, dar cum ziua am fost prea ocupată și deja trecuse ceva timp de când o cumpărasem, am decis să citesc oricând prind un moment. 

Ce m-a atras de la început a fost idea de roman polițist – nu am mai citit demult.

Deși cartea e scrisă la persoana a 3-a, când am terminat de citit am simțit că romanul are un puternic accent subiectiv, aș zice confesiv, dar poate ar fi prea mult. Mihail, personajul principal, are parte de o evoluție surprinzătoare. El e omul fericit, omul pentru care iubirea repezintă totul. Având-o pe Emma, se simte împlinit și e normal ca atunci când ea moare într-un accident de mașină, viața lui să cadă în cealaltă extremă. Dorința de a găsi vinovatul și de a-l pedepsi crește obsesiv, în așa fel încât își face o anchetă proprie, pătrunde prin efracție, și  în final este aproape omorât. Își implică prietenii și dă totul pentru a răzbuna moartea Emmei.

Întrebarea este, însă: odată răzbunat, viața lui va căpăta măcar o parte din normalitatea cu care se obișnuise?

Romanele polițiste au acel ceva care schimbă acțiunea și de asta mi-au plăcut mereu – descoperirea criminalului îți dă mereu o palmă și te lase fără respirație, pentru că e una dintre persoanele care au mereu un alibi.

Descrierile detaliate ale imaginilor calde din amintirile lui Mihail alături de Emma, îmbinate cu descrierile sinistre sunt uluitoare, de parcă ai vedea lumea în două jumătăți diferite: una colorată, una alb negru. Cartea are însă un punct cheie care pe mine m-a făcut să aprind toate luminile, să mă fac și mai mică sub cearșaf ca să pot continua să citesc, dar dacă v-aș spune care este, aș strica “surpriza”.  Prin urmare, faceți rost de carte, citiți și lăsați aici un comentariu, sau un link unde v-ați spus părerea, sau dacă ați citit-o, vă aștept părerea.

Mă gândesc acum că ar ieși un film genial (după care nu aș mai dormi mult timp); până una-alta vă las mai jos trailerul cărții.

– Miku.

Concurs

[lansare de carte] Rezervația Unicornilor - Cristina Nemerovschi

   « Editura Herg Benet şi clubul Silencio vă invită vineri, 21 martie, de la ora 19, la lansarea romanului Rezervaţia unicornilor, de Cristina Nemerovschi – ultima parte a trilogiei Sânge satanic, una din cele mai citite şi mai iubite serii de ficţiune ale ultimilor ani. Evenimentul va avea loc la Silencio (Piaţa Rosetti, nr. 5., Bucureşti).

Alături de Cristina Nemerovschi, vor fi prezenţi Felix Nicolau, Lorena Lupu, Leonard Ancuţa, Ana Mănescu, Andreea Tănase, Andreea Vasile şi Ciprian Burcovschi.

Evenimentul va aduce de asemenea publicului un preview al romanului grafic Sânge satanic – o expoziţie cu ilustraţii de Oana Martişca. 

Despre romanul Rezervaţia unicornilor:

Rezervaţia unicornilor continuă povestea stranie şi captivantă a lui M. – “nihilist şi mizantrop”. O carte care demitizează societatea consumeristă şi superficială, dezvelind brutal mecanismele şubrede şi ruginite pe care se bazează falsa realitate cotidiană. Concepţiile lui M. sunt tranşante, neiertătoare şi extrem de lucide, fie că vorbeşte despre iubire, moarte, viaţa la limită, obsesii sau înstrăinare.

Aflat în faţa perspectivei de a părăsi România, M. este prins între obsesia pentru libertate absolută şi iubirea care îl îndepărtează de ea. Dar dacă cele două ar putea să se identifice?

În cazul în care te-ai regăsit în romanele Sânge satanic sau Ani cu alcool şi sex, mult-aşteptatul final al trilogiei nu te va dezamăgi! »

SURSA:   http://www.morgothya.ro/vineri-seara-la-silencio-botezul-unicornilor.html

Din recenzia scrisă de Ramona:

« Când am terminat de citit şi ultima carte din serie, şi anume “Rezervaţia unicornilor”, nu am fost tristã. De ce? Pentru cã nu mã despart cu adevãrat de carte. Pe lângã faptul cã ocupã loc de onoare în bibliotecã, este prezentã în gândurile şi în sufletul meu, în ţigarea fumatã în staţia de tramvai, în timp ce trei babe se holbeazã şi şuşotesc, în brãţãrile cu ţinte, în vesta de piele, într-un pahar cu vodka bãut la un eveniment literar, în Cristina, ca autor şi ca om, în zâmbetul ei, în sticla de bere pe care o are în faţã. Seria “Sânge satanic” este o parte din mine, este adolescenţa mea ca stare de spirit, nu ca perioadã, o adolescenţã de care mã agãţ cu disperare şi pe care sunt hotãrâtã sã o pãstrez pânã la bãtrâneţe. » 

Continuarea AICI.

Recenzie: Rezervatia unicornilor de Cristina Nemerovschi

Sunt oameni pe care i-am urma pânã la capãtul pãmântului fãrã sã clipim. Sunt oameni pentru care am merge pânã în Iad şi înapoi, doar ca sã le aducem o brichetã, sã îşi aprindã jointul. Acei oameni se numesc Prieteni. Nu îi confundaţi cu prietenii cu care beţi o bere, râdeţi, dar carora nu le pasa de sentimentele voastre. Ăştia de care vorbesc eu sunt Prieteni cu P mare. Știţi care e diferenţa dintre ãştia şi ãia cu care bei bere şi ceilalti? Bine, ar fi multe diferenţe, dar principala e cã atunci când eşti întrebat ce te leagã de oamenii ãştia, de Prieteni, nu vei rãspunde “prietenia”, ci “iubirea”. Ei nu sunt doar prietenii tãi, sunt parte din tine, se ţin de tine ca scaiul, nu poţi sã scapi de ei.

Cu prietenii de bere n-o sã te cerţi. pentru cã nu le pasã suficient cât sã se certe cu tine. 

M. are doi Prieteni: pe R. şi pe B. Beau împreunã, şi-o trag împreunã, urlã unul la altul, se rãnesc, se ceartã, dar impart aceeaşi realitate. Sunt inteligenţi, sunt diferiţi, sunt mândri. Trãiesc. Nu supravieţuiesc, chiar trãiesc cu adevãrat. Sunt altfel decât restul lumii. Sunt unicorni. Sunt prietenii care te-ar urma la capãtul lumii. Și totuşi, atunci când M. le spune cã va pleca la capãtul lumii, ei nu îl urmeazã.

Țipã, aruncã cu obiecte, fac scene dramatice, suferã ca proştii, dar nu zic “coaie, noi venim cu tine”.De ce?

De ce? Nu ştiu. Chestia asta m-a marcat, mi-a rãsturnat universul, mi-a distrus crezurile

Dupã ce am terminat de citit “Ani cu alcool şi sex”, am scris pe blog aşa:

Terminȃnd de citit şi volumul doi, am ajuns la concluzia cã unii oameni sunt fãcuţi sã rãmȃnã ȋn viaţa noastrã, pentru cã ne definesc.

 (…) Ȋn orice caz, oamenii ãsţia pleacã, dar revin ȋntotdeauna, indiferent cȃte şuturi le-ai da. Ȋţi iei şi tu porţia de şuturi de la ei, mai ȋnveţi ceva, poate mȃine vei uita ce ai ȋnvãţat, dar ei vor fi acolo, sã te ȋnveţe iar şi iar.

Poate atunci aveam nevoie sã cred asta, cã oamenii vor fi acolo. Cã eu pot sã îmi vãd de viaţa mea, sã plec la capãtul pãmântului (lucru pe care pe vremea aia, aveam de gând, la modul cel mai propriu, sã îl fac), iar ei, cumva, vor fi acolo.

Dupã recenzia de pe blogul meu personal, unde am scris despre viaţa mea în aceeaşi mãsurã sau poate chiar mai mult decât despre carte, revin asupra textului încercând sã fiu ceva mai lucidã.

Adevãrul e cã e foarte greu sã scrii într-o manierã obiectivã o recenzie despre o carte care rezoneazã atât de mult cu tine. Trilogia “Sânge satanic” înseamnã atât de multe lucruri pentru mine, unele dintre ele destul de personale, încât nu mã pot desprinde aşa, pur şi simplu, şi sã scriu despre acţiune, complexitatea personajelor, mesajul intens. Are şi din astea, dar când mã apuc sã scriu despre ele, ajung involuntar sã descriu un sentiment.

Cartea asta înseamnã foarte mult pentru mine. Este cartea care m-a scos din casã, m-a dus la evenimente, unde am cunoscut lume. Este cartea care mi-a dat încredere în mine şi în judecata mea. Aveam momente când citeam şi ziceam “Exact asta cred şi eu. Deci nu sunt sucitã. Sau nu sunt singura sucitã.” :). Este cartea care mi-a dat curajul sã îmi scriu propria carte aşa cum simt, nu aşa cum cred cã ar trebui sã fie.

Iar am început sã vorbesc despre mine. Poate sufãr de egocentrism de primãvarã sau ceva, treceţi peste.

Atunci când îmi place foarte mult o carte, o citesc pe nerãsuflate. De obicei e vorba despre cârţi scrise într-o manierã uşor de citit, cu multã acţiune. Dupã ce trec şi de ultima paginã, fac un pas în spate şi mã întreb: “cu ce am rãmas din cartea asta?”. Fac asta pentru cã într-o perioadã am citit multe fantasy-uri drãguţe, pe care îmi fãcea plãcere sã le citesc, dar care nu îmi aduceau nimic mie personal, în afarã de o altã carte bifatã ca şi cititã pe goodreads. Mie, ca om, ca personalitate, ca orice vreţi voi, nu îmi ofereau nimic acele cãrţi. Nu rãmâneam cu nimic din ele. Aşa cã am început sã caut un ceva, ceva destul de greu de explicat, acel ceva pe care îl are o carte bunã. O idee, un semn de întrebare, un sentiment. Orice altceva în afarã de sentimentul cã am citit cartea şi am tras apa.

Nu mã înţelegeţi greşit, nu judec acele cãrţi, sunt minunate într-o etapã anume a vieţii. Am trecut de acea etapã. Acum caut înţelesuri în contradicţii, caut sensuri acolo unde totul e fãrã sens. Caut provocãri. E un fel de a doua adolescenţã. Sau a treia. Whatever.

Cartea asta mi-a cutremurat realitatea, mi-a dat întrebãri acolo unde aveam certitudini. Mi-a dat insomnii, temeri, angoase. Și întrebãri, nu numai despre prieteni şi Prieteni, ci şi despre mine.

“Stii, e naşpa rãu când ajunge pizda de lângã tine sã te citeascã…Nu-mi place, deloc nu-mi place. Te face trist de tot…cã ştii cã o sã-ţi parã rãu dupã ea ca dupã un prieten.” (…)

 “Da’ ce, tu vrei acu’ sã te desparţi de Tara?” (…)

“Nu, coaieee, de ce sã mã despart…”

“Pãi atunci, de ce zici cã o sã îţi parã rãu dupã ea?”(…)

“Zic şi eu aşa.Stii tu, pânã la urmã, orice om pleacã. Intr-o bunã zi, orice ai face, orice om pleacã undeva. Unde are el treabã.”

"Și am înțeles că iubirea nu mă făcea un bou trist, patetic, așa cum îi face pe mai toți oamenii. Iubirea nu însemna, pentru mine, capitulare și maturizare. Nu însemna că renunț. Dimpotrivă, iubirea mă făcea să vreau să lupt. Iubirea mă făcea să vreau să fiu tot ce aș putea fi vreodată. Iubirea mă îndemna să plec să-mi caut o lume și să caut, să caut cu ochii închiși, să caut turbat, disperat, până când aveam să găsesc una perfectă. Și potecile alea două, de care mă temusem dintotdeauna, pe care umblau de mână iubirea și moartea, iubirea în tine, moartea în afara ta, uneori schimbând pervers rolurile între ele, păreau cele mai firești lucruri care ți se pot întâmpla."

Atunci când termin de citit ceva, sau mai ales dupã ce termin şi recenzia, îmi place sã trag concluzii. Aşa deci, concluzii:

1. Dacã nu ar exista Cristina Nemerovschi, cineva ar trebui sã o inventeze, şi cât mai repede. Pentru cã face lucruri. Spune adevãruri, aduce întrebãri, îţi dã, prin cãrţile ei şi nu numai, poftã de a trãi cu adevãrat, sete de (auto)cunonoaştere, distruge mituri, îţi deschide ochii, te face sã îţi doreşti sã fii prieten cu riscul, îţî aratã moartea, dar elogiazã viaţa. Distruge realitãţi, doar pentru a crea altele mai frumoase. Iţi intrã în vise, ţi le schimbã, îţi sãdeşte dorinţa de a construi o lume aşa cum nu aveai curajul sã visezi. Nu o lume a altora, cum e cea în care trãieşti, ci o lume a ta, o lume a ei, a lume a noastrã, în care oamenii sunt frumoşi şi sinceri, o lume în care nu existã manelişti cu burtã de bere care râgâie mici şi poartã trening cu pantofi când merg la film, o lume în care oamenii nu sunt porci şi vaci, ci oameni cu adevãrat. O lume în care sã trãieşti, nu doar sã exişti. O lume cu unicorni.

2. Atunci cand termin de citit o serie, sunt trista. Si cu cât e mai bunã cartea, cu atât sunt mai tristã. Pentru cã mã ataşez de personaje, îmi place sã trãiesc în lumea lor, sã le critic sau sã le aprob acţiunile, sã intuiesc urmãtoarea mişcare, urmãtoarea întâmplare. O carte este un prieten de care îmi e greu sã mã despart. Când am terminat de citit şi ultima carte din serie, şi anume “Rezervaţia unicornilor”, nu am fost tristã. De ce? Pentru cã nu mã despart cu adevãrat de carte. Pe lângã faptul cã ocupã loc de onoare în bibliotecã, este prezentã în gândurile şi în sufletul meu, în ţigarea fumatã în staţia de tramvai, în timp ce trei babe se holbeazã şi şuşotesc, în brãţãrile cu ţinte, în vesta de piele, într-un pahar cu vodka bãut la un eveniment literar, în Cristina, ca autor şi ca om, în zâmbetul ei, în sticla de bere pe care o are în faţã. Seria “Sânge satanic” este o parte din mine, este adolescenţa mea ca stare de spirit, nu ca perioadã, o adolescenţã de care mã agãţ cu disperare şi pe care sunt hotãrâtã sã o pãstrez pânã la bãtrâneţe.

3. Dacã nu vã place aceastã serie, este posibil sã nu fiţi pregãtiţi pentru ea. Incercaţi sã vã puneţi mai multe întrebãri în legãturã cu orice, dar mai ales în legãturã cu voi, mai multe “de ce”-uri, obsedant de multe “de ce”-uri, dacã puteţi. Smulgeţi, spargeţi şi cãlcaţi în picioare ochelarii de cal pe care îi purtaţi, faceţi o listã cu lucruri pe care nu aţi avut curajul sã le faceţi de-a lungul vieţii, încercaţi sã faceţi câteva dintre ele, fumaţi o ţigare, trageţi o beţie, apoi reveniţi la carte. S-ar putea sã aveţi surpriza sã vã placã.

[interviu] Adrian Teleșpan - Cimitirul

CONCURS leadermag.ro

leadermag.ro a venit cu un concurs pentru Dragobete. Pentru a câștiga o tabletă Samsung trebuie să rezolvați un puzzle (care are la bază o imagine dintr-un film bazat pe o carte) și să urmați câțiva pași.

Intrați AICI pentru a participa.

incultură

M-am apucat să citeasc aseară o carte de Henry Miller, Sexus. Cu ani în urmă, mai multe persoane îmi spuseseră că trebuie să citesc cartea asta. N-am citit-o atunci, ci abia acum, când nu mai aveam ce să citesc și am găsit-o pe Kindle (cu toate că tot eu trebuie s-o fi pus acolo mai demult...)

Ideea care mi-a venit în minte după primele pagini e că românii sunt lipsiți de cultură. Nu toți, dar știți, dacă 90% sunt așa, tindem să zicem că... Deci, de ce? Pentru că instantaneu m-am gândit la nymphette_dark99, cartea Cristinei Nemerovschi care a apărut anul trecut, de fapt, cam la toate romanele ei și la cât de șocante au fost (și sunt) considerate. Dacă în epocă Gustave Flaubert (cu "Doamna Bovary") a fost dat în judecată pe motiv că prin romanul său denigrează societatea, mă gândesc că, totuși, nu numai românii sunt inculți.
Dar dacă românii care au sărit în sus când Cristina și-a lansat cărțile ar fi citit vreo carte de-a lui Henry Miller înainte, poate că nu ar mai fi reacționat așa. E vorba de deschidere către realitate în cărțile ambilor autori. Bine, e greu de imaginat că cei care s-au legat de cărțile Cristinei au citit vreo carte (bună) în viața lor.

Cu toate astea, nu vi se pare și vouă ilogic să vrei să ucizi o carte sau pe autorul ei? Ideile și concepțiile se vor schimba oricum în timp. Pentru că nimic nu se câștigă, nimic nu se pierde, totul se transformă (Antoine Lavoisier). Avem întotdeauna aceleași resurse, sub un model nou.

Miku

Recenzie: Darul de Craciun de Lurlene McDaniel

“Darul de Crãciun”, în varianta originalã “Briana’s gift” este o carticicã micuţã, pe care am citit-o în câteva ore.

Ȋntr-o sâmbãtã friguroasã de decembrie, Briana se hotãrãşte sã fugã de acasã împreunã cu iubitul ei Jerry.

Nu este prima sa tentativã de a pleca de acasã, însã pânã atunci, mama sa ruga întotdeauna şeriful sã o gãseascã şi sã o aducã înapoi. De aceastã datã nu mai face asta. Mama sa considerã cã fiica ei trebuie sã înveţe pe propia piele aceastã lecţie. Aşa cã o lasã în pace, fiind convinsã cã ea se va întoarce.

Iniţial am fost de acord cu gândirea mamei sale. Oricât de mult vor pãrinţii sã îşi protejeze copiii, vine o zi când aceştia trebuie sã îşi trãiascã cu adevãrat greşelile, pentru a învãţa ceva din asta. E o lecţie durã, pentru cã începând cu adolescenţa şi continuând cu urmãtoarele stadii ale vârstei, pânã la moarte, greşelile au un preţ: suferinţã şi regrete, poate chiar mai mult decât atât.

Opt luni mai târziu, Briana se întoarce. Resemnatã, mai maturã, pãrãsitã de Jerry şi însãrcinatã.

Acela a fost primul moment în care m-am gândit cã poate mama ei a greşit lãsând-o sã plece. 

Poate vârsta de 16 ani este totuşi prea fragedã pentru a învãţa din propriile greşeli.

Adevãrul e cã toţi pãrinţii fac greşeli în ceea ce priveşte copiii lor. Viaţa de pãrinte nu vine cu manual de instrucţiuni, iar copilul nu este noul mixer,ca sã ştii exact ce butoane sã apeşi pentru a-l controla. Este un om complex, ca şi noi, uneori greu de înţeles sau illogic, cu dorinţe şi sentimente şi absolut imprevizibil.

Nu o critic pe mama Brianei pentru ce se va întâmpla mai departe. Pãrinţii fac greşeli, pentru cã sunt şi ei oameni, dar le fac încercând sã ne fie nouã, copiilor, cât mai bine. Asta aş vrea sã înţelegeţi în primul rând voi, cei care citiţi, pãrinţi şi copii deopotrivã.

Vom fi şi noi într-o zi pãrinţi şi vom face porţia de greşeli în ceea ce priveşte copiii noştri.

 Probabil nu le vom face pe cele ce care le-au fãcut pãrinţii noştri, pentru cã le-am remarcat şi am afirmat, plini de orgoliu: “eu nu voi proceda aşa cu copilul meu”. Dar vom face altele, cu siguranţã. Știţi vorba: cine nu studiazã istoria, îi va repeta greşelile. Cine o studiazã, va gãsi alte cãi de a greşi.”

Acum înapoi la carte: este uşor şi plãcut de parcurs, emoţionantã şi dramaticã, dar nu foarte intensã, dat fiind cã este povestitã prin ochii lui Sissy, sora mai micã a Brianei.

Dacã ar fi fost din perspectiva Brianei sau a mamei ei ar fi fost mult mai emoţionantã. De fapt, chiar mi-ar fi plãcut sã fie din perspectiva mamei sale. Aş vrea sã citesc o carte despre adolescenţi, cu acţiunea povestitã din perspectiva mamei, sau şi a mamei şi a fiicei/fiului. Ar fi interesant.

Recomand cartea, cred cã poate fi cititã la orice vârstã. Vã voi pune şi un citat, care nu ştiu cât este de edificator aici, dar în context este foarte emoţionant:

“Nu le mai iau în seamã, privind în schimb la douã linii verzui şi zimţate care se ridicã şi coboarã pe ecranele aparatelor aflate lângã patul lui Bree- imaginile a douã inimi, a mamei şi a fiicei ei.”

Recenzie: Jurnalul unui adolescent timid

Charlie e un puşti deosebit. E foarte isteţ şi foarte profund pentru vârsta lui. Este un adolescent retras, care prefera sã stea pe margine, în loc sã participe la evenimente.

El a avut un prieten bun, pe Michael, care s-a sinucis. De atunci, Charlie a rãmas singur.

Dar intr-o zi, îi intâlneşte pe Patrick şi Sam. Cu toate cã sunt mai mari decât el, cei doi se imprietenesc cu el şi încet îl includ în grupul lor de prieteni.

Din prima clipa în care o vede pe Sam, Charlie se îndrãgosteşte de ea, dar ea îi spune cã nu trebuie sã o vadã în felul ãla.

Cartea urmãreşte un an din viata lui Charlie. Nu, e mult mai mult de atat. Urmareşte evoluţia, transformarea, maturizarea lui.

Ce e special la aceastã carte?

Ȋn primul rand, formatul. Noi aflãm despre viata lui Charlie din scrisorile pe care el le trimite…nu stim cui. Nu ne spune.

“Jurnalul unui adolescent timid” nu e doar înca o carte cu si despre adolescenti. E mult mai mult. Felul de a gândi al lui Charlie, momentele lungi, dar totuşi frumos şi simplu redate, de introspecţie, faptul cã faci cunostiinţã cu gândirea lui unicã, asta fac cartea sa fie altfel. Diferita. Frumoasã. Savuroasã. O carte care, chiar dacã e simplã, te pune pe gânduri.

Charlie e foarte sensibil, emotiv. El are o capacitate uriaşã de a simţi lucruri fine. Sentimente nobile, la asta ma refer când spun lucruri fine.

Ȋn plus, el se raporteazã foarte mult la lume. Nu doar la lumea din jur, ci la lume în general. La toata lumea. Eu, spre exemplu, nu m-am gândit niciodatã la persoanele care ascultã aceleaşi piese ca şi mine, in acelasi timp, sau care le-au ascultat in urmã cu mulţi ani. Sau la oamenii care au citit aceleaşi carti. El da. Cred cã are logica sa crezi ca esti legat spiritual de acesti oameni, char dacã nu ii cunoşti.

Este o carte profundã şi sensibilã, care îţi ajunge la inimã.

Odata pe o foaie de hartie galbena cu linii verzi

a scris un poem

Si la intitulat ‘Chops’

pentru ca asa il chema pe cainele lui

Si despre asta era vorba

Iar profesorul i-a dat nota maxima

si o steluta de aur

Iar mama lui l-a lipit pe usa bucatariei

si li-l citea matusilor lui

Ala a fost anul cand parintele Tracy

i-a dus pe totii copii la zoo

Si i-a lasat sa cante in autobuz

Si s-a nascut surioara lui

cu unchii micute si fara par

iar mama si tatal lui se sarutau mult

Iar fata de dupa colt i-a trimis o

felicitare cu un sir de X-uri

iar el a trebuit sa-l intrebe pe tatal sau ce insemnau x-urile

Iar tatal lui il invelea mereu cand se culca noaptea

Si era mereu acolo sa-o faca.

Odata pe o foaie de hartie alba cu linii albastre

a scris un poem

si l-a intitulat’Toamna’

pentru ca asa se numea anotimpul

Si despre asta era vorba

iar profesorul i-a dat nota maxima

Si l-a rigat sa scrie mai clar

Iar mama lui nu l-a mai lipit pe usa de la bucatarie

pentru ca o vopsise de curand

iar copii i-au spus

Ca parintele Tracy

fuma trabucuri

Si lasa chistoacele pe strane

Si uneori acestea faceau gauri

Acela a fost anul cand surorii lui i-au pus ochelari

cu lentile groase si rame negre

Iar fata de dupa colt a ras

cand i-a cerut sa se duca sa-l vada pe Mos Craciun

Iar copii i-au spus de ce mama si tatal lui se sarutau mult

Iar tatal lui nu -l invelea niciodata  cand se culca noaptea

Iar tatal lui s-a infuriat rau

cand a strigat dupa el sa vina sa-l inveseleasca.

Odata pe o foaie rupa da blocnotes

a scris un poem

Si l-a intitulat’Inocenta: O intrebare’

Pentru ca aia era intrebare despre fata lui

Si despre asta era vorba.

Iar profesorul i-a dat nota maxima

Si i-a aruncat o privire ciudata si fixa,

Iar mama lui nu l-a mai lipit pe usa bucatariei

pentru ca nu i l-a aratat

Ala a fost anul in care parintele Tracy a murit

Iar el o uitat cum se sfarseste Crezul Apostolilor

Si a prins-o pe sora lui

cum se giugiulea pe veranda din spate

Iar mama si tatal lui nu se ma sarutau niciodata

si nici macar nu vorbeu

Iar fata de dupa colt

avea prea mult fond de ten

Care-l facea sa tuseasca atunci cand o saruta

dar o saruta totusi

pentru ca asta trebuia sa faca

Si la trei dimineata s-a bagat singur in pat

In timp ce tatal lui sforaia zgomotos

Iata de ce pe spatele unei pungi de hartie

a incercat un alt poem

Si l-a intitulat’Abolut nimic’

Pentru ca despre asta era vorba cu adevarat

Iar el si-a dat singur o nota maxima

si cate o taietura pe fiecare incheietur blestemata

Si l-a lipit pe usa baii

Pentru ca de data asta nu mai credea

ca poate sa ajunga la bucatarie.

Recenzie-interviu: Academia Vampirilor de Richelle Mead

Un nou episod în rubrica Video receznie interviu. Nu uitați să vă abonați și să le arătați și prietenilor. Împreună citim mai mult!

AICI

VIDEO Recenzie-interviu: "Jocurile foamei" de Suzannes Collins

Prima noastra video recenzie interviu. Va asteptam parerile!

Vizionare placuta!

Halloween BOOks

Un nou episod. Happy Halloween!

Altfel de blog

Buna, ce mai faceti?
Nu credeati ca am renuntat la acest blog, nu? Am lipsit mult, e adevarat, dar avem o scuza: ne-am apucat de video-blog.

Speram din suflet sa va placa si sa va abonati, pentru ca vor urma si alte clipuri, toate despre carti.

Asta nu inseamna ca vom renunta la blog. Vom continua sa scriem recenzii si pe blog, imediat ce ne gasim timp. In afara, de vlog, mai avem si alte activitati care ne rapesc din timp: eu particip la SuperBlog2013 (puteti vedea articolele pe blogul personal), iar Miku e destul de stresata cu facultatea.

[seară japoneză] HUMANITAS - William Samuraiul

Libraria Humanitas de la Cismigiu cu sprijinul Asociatiei Culturale Romano-Japoneza"Tomodachi", Centrul de Studii Romano-Japoneze si Radio Guerrilla va invita la o noua seara Japoneza: William Samuraiul, aventurierul care a deschis portile Japoniei - adevarata poveste a lui William Adams, primul englez care a ajuns in Japonia si care a inspirat best-seller-ul lui James Clavell, Shogun. Invitati serii vor fi: Elisabeta Lasconi, critic literar, Mirela Murgescu, istoric, Ana-Maria Caia, realizator tv, Serban Georgescu, coordonator CSRJ, iar rolul de moderator ii revine Iustinei Croitoru. La final, domnul Yasuyuki Takagi, presedintele Asociatiei Culturale Romano-Japoneza"Tomodachi", ne va oferi un moment muzical sustinut la shamisen (instrument traditional japonez).

Accesul publicului este liber.