marți, 23 iulie 2013

Recenzie-interviu: Ultima vrajitoare din Transilvania



Ramona: Nu îmi mai amintesc exact de ce am ales aceastã carte. Am citit primul volum anul trecut. Cred cã m-a atras coperta, în aceeaşi mãsurã cu descrierea.
Miku:  Pentru că mi-a recomandat-o Ramona și pentru că are un titlu mișto.

Ramona: O carte fantasy care vine cu ceva în plus faţã de majoritatea celor citite de mine pânã acum. Nu neapãrat partea cu incestul, nu ştiu, rãmâi cu un alt sentiment dupã ce o termini. Și cu câteva întrebãri existenţiale.
Miku: E o carte care se bazează exact pe stilul american urban fantasy. E romantic, e intrigantă și are un subiect puțin mai neobișnuit între acest tip de romane: incestul, în prezent și în trecut. E o carte care mi-a plăcut tocmai prin noutatea pe care o aduce, însă nu mi se pare chiar așa mare scriitură. Totuși, e o carte ușor de citit și plăcută pentru serile în care somnul vine mai greu.

Ramona: Aneke. Ȋn primul volum, Aneke. E fascinantã şi plinã de mister, e aşa cum ar trebui sã fie o vrãjitoare.
Miku: Nori, pentru că e o copilă ciudată care urmează să treacă prin niște schimbări dubioase în cel de-al doilea roman. În primul roman, e atât de haioasă că îmi inspiră o japoneză mica, cu ochi negrii și breton care îi intra în ochi, gata-gata să sară în ajutor oricui.


Ramona: Hmm, nu ştiu, toate!? Alexandra, pentru cã nu îi pasã cã Rãzvan e frati’su’, Dora, pentru cã seamãnã cu mama pe alocuri, Lorena, pentru cã pare sã aibe o conexiune cu Alexandra încã de la început, Mathias…pentru cã e Mathias, Nori.(Nori mai mult în volumul doi)
Miku : Contesa Aneke. Nu poți să nu te gândești la Contesa Aneke, dacă ea chiar a existat, dacă mai există măcar ruinele castelului ei, dacă e bântuit, dacă e reală fantoma ei. În plus, încă de când era vie se purta ireal de prostesc și mă regăsesc în personaj. Ea pur și simplu căuta persoane noi, de la care să absoarbă viața, apoi se plictisea de ele și pleca în căutarea altora…


Ramona: Momentul în care Alexandra îl suprinde pe Mathias spãrgând sticlele de vin, în timp ce strigã “Târfã nenorocitã! Iubito! De ce a trebuit sã fii tu? Unde te-ai dus? Târfã!”
Miku :  Momentul în care Alexandra se trezește în castel, dezbrăcată, și înțelege că s-a culcat cu frate-su’, dar nu își adduce aminte nimic.

Ramona : “Alexa, cred cã mai bine mergem acasã. Acasã-acasã, zic! Dã-I dracului de ţãrani cu vrãjitoarea lor cu tot!”
Miku: Alexandra cumpăra suveniruri, când o babă o apucă de mână și urlă la ea. Mi se pare haioasă întâmplarea:
«  – Să pleci de aci, ai auzit?! Pleacă de aici ! Pleacă !!!, urlă la mine. »

Ramona: Super interesant. Partea proastã e cã exact în momentul în care era mai palpitant, te trezeşti cã ai ajuns la epilog.
Miku: Finalul e deschis și ciudat. Toate întâmplările astea ireale te fac să te întrebi dacă ăsta e finalul cu adevărat, dacă n-o să mai apară înca o vrăjitoare, încă o răscoală. Parca e rupt din altă lume satul V.

Ramona: Anna Vary demonstreazã cã nu e nevoie de pagini întregi şi greoaie de introspecţie ca sã deschizi mintea cititorului spre întrebãri şi reflectãri .Ȋnsaşi acţiunea cãrţii, care se desfãşoarã rapid, îl face pe cititor sã îşi punã mintea la contribuţie şi sã dea un sens lucrurilor pe care le-a citit. Deci o recomand oricui. (mai puţin mamei, care a citit-o oricum, şi fãrã sã i-o recomand, şi a sãrit un metru şi jumãtate în sus, oripilatã de incest)
Miku: Cum am zis mai sus, recomand cartea în sensul că e bună de citit oricând, deoarece se rumegă ușor. J
Ramona: 4/5

Miku: 3/5

Niciun comentariu: