“Darul de
Crãciun”, în varianta originalã “Briana’s gift” este o carticicã micuţã, pe
care am citit-o în câteva ore.
Ȋntr-o
sâmbãtã friguroasã de decembrie, Briana se hotãrãşte sã fugã de acasã împreunã
cu iubitul ei Jerry.
Nu este
prima sa tentativã de a pleca de acasã, însã pânã atunci, mama sa ruga
întotdeauna şeriful sã o gãseascã şi sã o aducã înapoi. De aceastã datã nu mai
face asta. Mama sa considerã cã fiica ei trebuie sã înveţe pe propia piele
aceastã lecţie. Aşa cã o lasã în pace, fiind convinsã cã ea se va întoarce.
Iniţial am
fost de acord cu gândirea mamei sale. Oricât de mult vor pãrinţii sã îşi protejeze
copiii, vine o zi când aceştia trebuie sã îşi trãiascã cu adevãrat greşelile,
pentru a învãţa ceva din asta. E o lecţie durã, pentru cã începând cu
adolescenţa şi continuând cu urmãtoarele stadii ale vârstei, pânã la moarte,
greşelile au un preţ: suferinţã şi regrete, poate chiar mai mult decât atât.
Opt luni mai
târziu, Briana se întoarce. Resemnatã, mai maturã, pãrãsitã de Jerry şi
însãrcinatã.
Acela a fost
primul moment în care m-am gândit cã poate mama ei a greşit lãsând-o sã plece.
Poate vârsta de 16 ani este totuşi prea fragedã pentru a învãţa din propriile
greşeli.
Adevãrul e
cã toţi pãrinţii fac greşeli în ceea ce priveşte copiii lor. Viaţa de pãrinte
nu vine cu manual de instrucţiuni, iar copilul nu este noul mixer,ca sã ştii
exact ce butoane sã apeşi pentru a-l controla. Este un om complex, ca şi noi,
uneori greu de înţeles sau illogic, cu dorinţe şi sentimente şi absolut
imprevizibil.
Nu o critic
pe mama Brianei pentru ce se va întâmpla mai departe. Pãrinţii fac greşeli,
pentru cã sunt şi ei oameni, dar le fac încercând sã ne fie nouã, copiilor, cât
mai bine. Asta aş vrea sã înţelegeţi în primul rând voi, cei care citiţi,
pãrinţi şi copii deopotrivã.
Vom fi şi
noi într-o zi pãrinţi şi vom face porţia de greşeli în ceea ce priveşte copiii
noştri.
Probabil nu le vom face pe cele ce care le-au fãcut pãrinţii noştri,
pentru cã le-am remarcat şi am afirmat, plini de orgoliu: “eu nu voi proceda
aşa cu copilul meu”. Dar vom face altele, cu siguranţã. Știţi vorba: cine nu
studiazã istoria, îi va repeta greşelile. Cine o studiazã, va gãsi alte cãi de
a greşi.”
Acum înapoi
la carte: este uşor şi plãcut de parcurs, emoţionantã şi dramaticã, dar nu
foarte intensã, dat fiind cã este povestitã prin ochii lui Sissy, sora mai micã
a Brianei.
Dacã ar fi
fost din perspectiva Brianei sau a mamei ei ar fi fost mult mai emoţionantã. De
fapt, chiar mi-ar fi plãcut sã fie din perspectiva mamei sale. Aş vrea sã
citesc o carte despre adolescenţi, cu acţiunea povestitã din perspectiva mamei,
sau şi a mamei şi a fiicei/fiului. Ar fi interesant.
Recomand
cartea, cred cã poate fi cititã la orice vârstã. Vã voi pune şi un citat, care
nu ştiu cât este de edificator aici, dar în context este foarte emoţionant:
“Nu le mai iau în seamã, privind în
schimb la douã linii verzui şi zimţate care se ridicã şi coboarã pe ecranele
aparatelor aflate lângã patul lui Bree- imaginile a douã inimi, a mamei şi a
fiicei ei.”
