Pentru eroii noştri, vremurile sunt întunecate. Tom, magistrul său şi prietena lui, vrăjitoarea Alice, s-au refugiat din Comitat, fugind de invadatorii care au năvălit şi le-au ars până la temelii casa din Chippenden, inclusiv preţioasa bibliotecă a Vraciului.
Trioul ajunge în Irlanda, însă ghinionul nu îi părăseşte. Pe drumul pe mare până în acest ţinut înverzit, Tom zăreşte o pereche de ochi care-l urmăresc din cer şi-şi dă pe dată seama de intenţiile lor diabolice. Cine să fie, de astă dată, cel care-i vrea răul?
Mai mult, vraja urciorului de sânge care-l protejează de Diavol începe să se risipească. Oare Tom şi magistrul său vor reuşi să-l lege pe însuşi Diavolul, cu ajutorul vrăjitoarei asasine Grimalkin, sau puterea acestuia va fi prea mare în ciuda tuturor strădaniilor lor?
Totul devine din ce în ce mai greu, duşmanii aflaţi pe urmele lor se înmulţesc, iar speranţele le sunt tot mai firave… Asta până ce Tom intră în posesia Sabiei Destinului – o spadă cu o latură întunecată şi însetată de sânge. Oare arma aceasta nouă îi va oferi o şansă să răzbească?
„Destinul Vraciului” vă aduce iar aceleaşi personaje minunate, un suspans terifiant şi o mulţime de întâmplări înfiorătoare, pentru cei care nu se lasă descurajaţi de avertismentul bine cunoscut:
A nu se citi după miezul nopţii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu