Mi-l imaginam mai înalt și mai impunător, influențată oarecum de intensitatea unor pasaje din proza sa și de impresiile generate de discursurile sale politice. Este mai degrabă scund, amabil, cald, are un zâmbet care binecuvântează și o privire luminoasă. Interviul a fost ca un maraton intens, un schimb de replici și interogări care își aflau rapid răspunsurile. În exclusivitate pentru BookMag, Amos Oz despre cărți, scris, căsnicie, familie, amintiri, preferințe, fanatism, succes.
Spuneați, într-un interviu acordat în urmă cu 25 de ani publicației The Paris Review, că limba ebraică este ca un vulcan, iar a scrie în ebraică e ca și cum ați cânta o piesă pentru orchestră de cameră într-o catedrală. Care este relația dumneavoastră creativă cu această limbă fascinantă?
Ebraica este ca un instrument muzical. Îmi iubesc vioara, pentru că mă lasă să creez fără să îmi impună limite. Cu ajutorul ei, un scriitor, un poet poate crea orice își dorește. Poți inventa noi formule, noi expresii, poți să te joci cu cuvintele și frazele. Uneori, scrisul în ebraică este precum o orgie.
Este limba profeților, trebuie folosită cu grijă.
Este limba profeților, peste care s-au suprapus limba medievală, cea modernă, un strat peste celălalt. Dar limba profeților este încă foarte prezentă în ebraica de astăzi. Limba ebraică din prezent este mai bogată și mai vastă decât limba profeților, însă se bazează mult pe aceasta.
În ce fel este scrierea unui roman diferită de scrierea unui volum de povestiri sau a unuia de poeme?
Scrierea unui poem este ca o aventură de o noapte, scrierea unei povestiri e ca o relație amoroasă, iar scrierea unui roman este ca o căsătorie. Prespune angajament, compromisuri, discuții, avânt, răzgândire….
…Și dacă tot ați adus vorba despre mariaj, sunteți căsătorit de mai bine de jumătate de secol. Cum definiți o astfel de relație: iubire de-o viață, prietenie, angajament?
Suntem căsătoriți de 52 de ani. Cred că fiecare om care a fost căsătorit mai mult de 30 de ani merită o decorație pe care s-o poarte la vedere, astfel ca lumea să îl admire: „Iată, trece pe lângă noi cel care este căsătorit cu aceeași persoană de mai bine de 30 de ani!“.
În mod sigur căsătoria noastră este o prietenie de-o viață, pe lângă iubire. Soția mea Nili este cea mai bună prietenă a mea și așa a fost de la început. Secretul unei căsătorii reușite acesta este: prietenia dintre parteneri.
Am văzut-o pe soția dumneavoastră povestind într-un filmuleț al Universității Ben Gurion (n.r. unde Amos Oz predă Literatura) că faceți scenarii sau povești în care toți cei pe care îi întâlniți, fără excepție, devin personaje.
Da, este adevărat. Mi se trage din copilărie și cred că e un joc util nu doar unui scriitor, ci oricui are timp de pierdut, așteaptă sau pur și simplu își observă semenii. Îmi amintesc că obișnuiam să spionez oamenii și să inventez povești despre ei. Cred că aveam vreo șase-șapte ani când mergeam cu părinții mei în câte o cafenea din Ierusalim, unde se întâlneau cu prietenii lor. Îmi spuneau să stau liniștit și să nu le întrerup conversațiile. Mereu îmi promiteau că dacă stau cuminte și tac mâlc, la final primesc o înghețată. Iar conversațiile lor cu prietenii erau interminabile, durau cu zecile de ore. Ca să nu mor de plictiseală, începeam să îi spionez pe cei din jur: ma uitam la chelneri și la ceilalți mușterii, le examinam hainele, încălțămintea, gesturile. Surprindeam frânturi de conversații și de la ele construiam poveștile mele despre acei oameni. E un mod foarte agreabil de petrecere a timpului, îl recomand oricui.
Vă amintiți care a fost prima poveste pe care ați scris-o?
Cred că aveam puțin peste cinci ani, a fost la scurt timp după ce m-au învâțat alfabetul. Scriam un soi de poezii patriotice. Mărturisesc, așadar, că mi-am început cariera de scriitor ca propagandist.
Am mai aflat că obișnuiați să le spuneți povești copiilor de la grădinița kibbutz-ului Hulda.
Nu am fost prea bun la școală, nu sunt nici înalt, nici extraordinar de chipeș, nici vreun mare sportiv, așa că singurul mod în care puteam impresiona fetele erau poveștile inventate de mine.
Da, copiilor de la grădiniță le spuneam în fiecare seară câte puțin dintr-o poveste lungă, ca să le păstrez interesul treaz. Este singurul mod în care îi puteam ține atenți și cred că pentru mine a funcționat până în ziua de azi, cu adulți și cu copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu