miercuri, 1 februarie 2012

Noutati la Leda

La capitolul "In curs de aparitie", avem trei carti care se anunta a fi savuroase de la Leda.


Bloody Valentine. Trei povesti de iubire (Sange Albastru)

Cei cu Sânge Albastru au puteri care merg dincolo de înţelegerea umană. Dar atunci când vine vorba de dragoste, nimeni, nici chiar aceşti vampiri nemuritori, nu deţin un control deplin.


În Bloody Valentine — Trei poveşti de iubire, trei cupluri îşi împărtăşesc dragostea şi trăiesc momente fericite împreună, indiferent că sunt atotputernici vampiri sau fiinţe cu Sânge Roşu: o tânără vrăjitoare vindecă inima frântă a lui Oliver, Allegra se îndrăgosteşte de o fiinţă umană, iar Schuyler şi Jack îşi unesc destinele într-o nuntă ca-n poveşti.
Romantism, senzualitate, speranţă, iubiri interzise, pasiuni care înving timpul, dar şi trădări, comploturi, mister!
Pregătiţi-vă să fiţi iremediabil cuceriţi!



Blestemul focului (Elita intunecata, vol. 1)

Blestemul focului, volumul 1 din seria Elita Întunecată al îndragitei autoare Chloe Neill, e o carte a personajelor puternice, a suspansului şi a replicilor savuroase.

Lily se trezeşte brusc într-o şcoală particulară elitistă din Chicago, înconjurată de fete răsfăţate, pline de bani şi de ifose.

Scout, ciudata fată cu cercel în nas care primeşte semnale misterioase pe telefon şi dispare în fiecare noapte, e cea care o menţine pe linia de plutire şi care îi dezvăluie o lume nocturnă foarte activă în subsolurile şcolii.

Grupul de adolescenţi cu puteri magice din care face parte Scout îl are printre ei şi pe chipeşul Jason, şi astfel tensiunea cărţii se echilibrează cu un strop de romance. De remarcat tachinările dintre personaje!

Cu atâta acţiune şi suspans continuu, viaţa lui Lily la Sfânta Sofia nu mai e deloc plictisitoare, cu atât mai mult cu cât faptul că şi ea are anumite puteri magice de care nu avusese habar nu e singurul lucru pe care îl descoperă...



Necunoscuta de la Palazzo d'Oro

Un tânăr american soseşte la Palazzo d’Oro, în Sicilia, în anii ’60. Sărac, dar debordând de trufia tinereţii şi de talent artistic abia înmugurit, acceptă propunerea de a deveni companionul unei frumoase şi fascinante aristocrate. Iar relaţia lor – formală şi rece în timpul zilei, toridă şi pătimaşă noaptea – îl duce într-un punct în care nimic, nici măcar iubita lui, nu este ceea ce pare.

UNA DINTRE CELE MAI PLINE DE FORŢĂ ŞI INCITANTE SCRIERI ALE LUI THEROUX

Un comentariu:

Maria S. spunea...

Necunoscuta de la Palazzo d'Oro :x