joi, 25 iulie 2013

Recenzie: Hex Hall de Rachel Hawkins

Hex Hall - Sophie este o vrãjitoare. M-am bucurat cã a început cartea cu aceastã informaţie, pentru cã m-a scutit de scena vai-sunt-vrãjitoare-dar-eu-habar-nu-aveam pe care am citit-o în nşpe mii de cãrţi, de la Harry Potter pânã în prezent, şi de care m-am cam plictisit.

Pentru cã încalcã regulile şi face vrãji de faţã cu oamenii, şi asta nu doar o datã, Sophie este trimisã la Hecate Hall, o şcoalã de corecţie pentru vrãjitoare, metamorfi şi zâne.

-Aşa deci, sunt o vrãjitoare proastã? Am mormãit în barbã, concentrându-mi atenţia asupra bãiatului care se îndepãrta.
Am ridicat mâinile şi m-am gândit la cea mai afurisitã vrajã pe care puteam s-o nãscocesc- cu puroi, respiraţie urât mirositoare şi disfuncţii genital grave.

Ȋn timp ce încearcã sã se adapteze, Sophie pãtrunde tot mai adânc în misterele şcolii, se împrieteneşte cu colega ei de camera, Jenna, singurul vampir admis la Hex Hall şi aflã mai multe despre Holly, care a fost colega de camera şi prietena Jennei şi care a murit. Corectez: a fost ucisã. Vinovatul nu a fost prins, dar mulţi o aratã cu degetul pe Jenna, pentru cã este vampir, iar Holly a fost gãsitã cu douã gãuri în gât şi niciun strop de sânge in corp.

Nu ştiu cum mã aşteptam sã arate camera unui vampir. Poate cu mult negru, o grãmadã de cãrţi de Camus…a, şi un portret fidel al singurului muritor pe care îl iubise vreodatã vampirul şi care, fãrã îndoialã, suferise o moarte frumoasã şi tragica, osândind astfel vampirul la o eternitate de suferinţe romantice.
Ce pot sã spun? Citesc multe cãrţi. Dar camera asta arãta de parcã fusese amenajatã de copilul din flori al lui Barbie şi al omuleţului roz.

Este un roman fantasy tipic: avem o şcoalã strãveche, cu o directoare severã, avem o tipã simpaticã, avem trei bucãţi fete super-frumoase şi super-îngâmfate care vor sã îi facã Sophiei viaţa un coşmar, avem un tip sexy şi foarte plin de el.

-Archer Cross, unul dintre rezidenţi, bãiatul rãu, dupã care mor toate fetele. Mag. Cam fiecare fatã de aici e mãcar un pic îndrãgostitã de el. “Cum sã-ţi pice cu tronc Archer Cross” ar putea fi foarte bine şi numele unui curs.
-Si tu? Am întrebat. Ti-a picat şi ţie cu tronc?
-Chiar nu e genul meu.
-A, ţie nu-ţi plac tipii înalţi, bruneţi şi chipeşi?
-Nu, zise ea cu un aer nepãsãtor. Mie nu-mi plac tipii.

Ȋnsã, spre deosebire de romanele tipice, aici persoanejele evolueazã. Nu prea mult, dar sesizãm o schimbare. Sunt ceva mai complexe şi mai bine conturate.

Deci se pare cã Archer fusese cu scaun la cap cândva. Ce se schimbase? Oare Elodie chiar avea nişte “profunzimi ascunse”, aşa cum zisese el? Pentru cã, fãrã îndoialã, tot ce auzeam eu de la ea avea profunzimea unei bãlţi secate. 

Sincer, nu ştiu exact ce impresia mi-a lãsat cartea asta. Mi-a plãcut şi nu mi-a plãcut. Ȋn aria ei, de roman fantasy pentru adolescenţi, e o carte bunã. Numai cã eu caut altceva acum, ceva mai serios, dar care totodatã sã nu fie plictisitor. Ceva greu de gãsit.:))

Bile albe:

-Mult mister, bun pentru o minte ca a mea, ce cautã mereu rãspunsuri şi îşi dã cu presupusul.
-Acţiune alertã, care te ţine în prizã, nu te plictiseşti.
-Pasaje amuzante.

-El şi Holly erau…foarte apropiaţi şi el a avut o perioadã proastã dupã moartea ei. Câţiva ziceau cã l-au auzit spunândui lui Casnoff cã nu mai suportã sã fie aşa, cã vrea sã fie normal.(…)
-Ei, se pare cã nu s-a supus deposedãrii. Ȋncã mai are puteri.
-Mda, asupra chiloţilor tãi, zise Jenna, hlizindu-se.

Bile negre:

-Coperta. Nu judec o carte dupã copertã, drept dovadã, am citit-o, dar are şi coperta importanţa ei. Sã publici o carte bunã cu o copertã care nu atrage cititorul e ca şi cum m-aş duce eu la un interviu de angajare îmbrãcatã ca o cerşetoare:  oamenii mã recruteazã dupã calitãţile mele, dar ca sã ajungã sã vadã aceste calitãţi trebuie sã îmi dea o şansã.  Coperta asta nu e chiar aşa slabã ca cea de la “Legãminte”, dar mie îmi inspirã o poveste pentru copii, pe care nu aş citi-o.

-Seamãnã cu Harry Potter pe alocuri. Mã rog, cam toate cãrţile despre şcoli de magie sau pentru alte creaturi fantastice seamãnã cu Harry Potter. Aş aminti aici “Casa nopţii”, “Evernight” şi “Fetele Gallagher”, care chiar dacã nu e o serie fantasy, are muuulte elemente din Harry Potter. Uneori cam prea multe, aş spune.

-Seamãnã şi cu “Evernight”. Nu vã zic unde anume seamãnã, ca sã nu dau spoilere.

-Cu toate cã mi-a fãcut plãcere sã o citesc, nu mi-a spus mai nimic. Mi-a plãcut finalul şi aş vrea sã citesc volumul doi, cu speranţa cã va avea acel ceva care i-a lipsit primului.

M-am cam sãturat de romanele astea fantasy pe care le uiţi la trei zile dupã ce le-ai terminat de citit. Vreau ca o carte sã mã facã sã îmi pun întrebãri, sau sã mã impresioneze cumva, sã mã facã sã mã gândesc mai mult timp la ea, sã îşi punã amprenta. Puţine cãrţi fantasy au reuşit sã facã asta. Printre ele ar fi “Interviu cu un vampir”, “Academia vampirilor”, “Ultima vrãjitoare din transilvania”.

 Concluzie: merita apreciata pentru ceea ce e: o carte simpatica pentru adolescenti. In sfera ei, e o carte buna.

Nu-i dau rang, pentru ca nu stiu daca sa ma raportez la dorintele mele sau la calitatile cartii.

2 comentarii:

Crisstina M spunea...

Iti dau un sfat... Poate ai citit cartea, dar dupa parerea mea ar trebui sa iei in considerare La jumatatea drumului spre mormant! Pe mine m-a impresionat placut rau de tot. :))

Ramona spunea...

e pe lista mea de want-to-read dar nu am reusit sa mi-o cumpar inca