Recenzie: Legaminte de Ally Condie

Intr-un viitor distopic, toti oamenii sunt supusi Societatii. Aceasta decide ce mananca, cu ce se imbraca sau cine cu cine se casatoreste. Dintre toate creatiile existente, Societate a pastrat cate o suta de exemplare: o suta de poezii, o suta de cantece, o suta de tablouri, etc. Restul, declarate instigatoare sau nefolositoare au fost incinerate. Intr-o lume in care oamenii nu stiu sa scrie si nu au acces la informatii, Societatea controleaza tot, inclusiv ziua in care oamenii trebuie sa moara.

Ne cufundãm amândoi în tãcere, aducându-ne aminte.  Ȋncerc sã nu mã uit la ceasul de pe perete. Trebuie sã plec în curând, ca sã prind Stingerea, dar nu vreau ca bunicul sã aibã impresia cã stau sã numãr minutele. Sã cronometrez când se va termina vizita. Când I se va termina viaţa. Deşi, dacã stai bines ã te gândeşti, îmi cronometrez propria viaţã. Fiecare minut petrecut alãturi de cineva îi oferã o parte din viaţa ta şi îi rãpeşte o parte din a lui.

Cassia este supusa Societatii, la fel ca familia ei si restul oamenilor. Cine nu se supune devine o Aberatie, sau mai rau, o Anomalie. Societatea nu are nevoie de arme pentru a detine controlul, este suficient interzicerea putinelor privilegii pe care le au. Atunci cand Cassia afla ca Perechea ei este Xander, e foarte incantata. El e perfect pentru ea, exact asa cum a prezis Societatea. Dar cand acceseaza informatiile de pe microcard, apare imaginea lui Ky ca fiind Perechea ei. Asta nu e posibil, mai ales ca baiatul este o Aberatie. Trebuie sa fie o greseala, dar cum...? Societatea nu greseste niciodata.

 

Ȋn mine se duce o luptã între cele douã dorinţe: cea de a fi în siguranţã şi cea de a şti. Nu-mi dau seama care va învinge.

Si totusi, Societatea s-a inselat in priviinta Cassiei. Ea este o persoana prea complexa pentru a putea fi catalogata, etichetata si impartita dupa un anumit etalon. Iar cand realizeaza asta, sentimentele ei pentru ceea ce inseamna Societatea se schimba. Si daca tot vorbim de sentimente, nici de Perechea ei nu mai e atat de sigura. Pana la urma, de ce ii este impus sa se casatoreasca cu o anumita persoana? De ce nu poate alege? Pentru ca, spune Societatea, le este repartizata Perechea cu care este cel mai probabil sa dea nastere de copii sanatosi, o Pereche cu care, statistic vorbind, se potriveste din toate punctele de vedere. Asta, desigur, daca e sa trecem peste acest nesemnificativ amanunt cum ca ea nu il iubeste.

Odată ce-ți dorești ceva, totul se schimbă. Acum vreau totul. Mai mult, și mai mult, și mai mult. Vreau să-mi aleg locul de muncă. Să mă căsătoresc cu cine doresc. Să mănânc plăcintă la micul dejun și să alerg pe o stradă adevărată, nu pe bandă. Să fug când vreau și să încetinesc când vreau. Să hotărăsc ce poezii am chef să citesc și ce cuvinte tânjesc să scriu. Vreau atât de multe lucruri. Atâtea, încât sunt ca o apă, un râu de dorințe în forma unei fete pe nume Cassia.

Prima mea impresie a fost: o carte frumoasa, cu o coperta nepotrivita. Am trecut de multe ori pe langa aceasta carte, in librarii sau la targurile de carte, dar nu am fost niciodata curioasa nici macar sa citesc descrierea. De fapt, gasisem seria in engleza si am trecut-o imediat pe lista de must-read, dar nu am facut legatura intre cartea in engleza si cea in romana. Nu inteleg de ce nu au pastrat coperta, adica inteleg: si drepturile de autor pentru coperta se cumpara, dar totusi, daca nu au reusit sa o pastreze pe cea originala, macar sa fi facut una mai inspirata.

Acelasi lucru pot spune despre coperta volumul doi. Am prins ideea, tipul din hartie (cu toate ca pare mai degraba un ziar), acea hartie care le este interzisa, asa cum si scrierea literelor le e interzisa, asa cum Ky ii este interzis Cassiei. Dar tot mi se pare ca cele originale transmit un mesaj mai puternic: cum sta Cassia prinsa in bula aia, asa cum este captiva in Societate Copertele originale spun o poveste si sunt mult mai atragatoare pentru cititori. Nici titlul nu mi se pare prea grozav, dar ma rog.

Cat despre actiunea cartii, e foarte interesanta, Societatea imi aminteste de comunism: daca nu ii putem face pe toti la fel de inteligenti sau bogati, ii putem face la fel de saraci si cat mai indoctrinati. Asa cum, in carte, fiecare isi primea portia de mancare decisa de Societate, si al nostru fost conducator vroia sa deschida cantine, unde toata lumea sa manance acelasi lucru. Chiar incepuse sa le construiasca, acele Circuri ale foamei. Majoritatea au fost darmate ulterior si transformate in malluri. Bine, in carte, Societatea calcula numarul de calorii si vitamine de care are nevoie fiecare individ ca sa duca o viata cat mai sanatoasa. Sau cel putin asta sustineau.

Ma amuza felul in care Societatea se bazeaza atat de tare pe statistici si imi amintesc de ceeea ce spunea o profesoarea de-a mea din facultate: "Daca stau cu o fesa pe o plita incinsa si cu cealalta fesa pe un cub mare de gheata, statistic vorbind, ma simt excelent."

Concluzie: o carte interesanta si frumoasa. Nu am gasit pana acum o carte distopica despre care sa pot spune ca nu imi place. Cred ca "Legaminte" e cam pe locul 3 in topul romanelor distopice preferate, dupa "Jocurile foamei"(no.1) si "Divergent", la egalitate cu "Eve"

Trailerul cartii: