vineri, 7 septembrie 2012

"Maitreyi" de Mircea Eliade



MAITREYI – MIRCEA ELIADE
Editura Litera, editițe apărută împreună cu Ziarul Jurnalul Național, București, 2009

La început mi-a fost teamă să citesc această carte, deoarece lectura obligatorie pentru BAC este plină de cărți care nu mă atrag. Nu voiam sa încep a citi pentru că îmi aduc aminte de Ion, sau chiar de Enigma Otiliei, cărți care m-au terifiat pe parcursul a câteva luni de studiu.
Totuși, ceva mai demult citisem jumătate din cartea Domnișoara Cristina, roman scris de Mircea Eliade, dar nu fusesem foarte atentă la detalii fiindcă citisem la școală. Cert e ca acea parte pe care am citit-o mi-a plăcut și chiar voiam să o continuu. Cu toate astea, aveam o macabră idee despre această carte [și multe altele], doar pentru că se studiaă la școală, doar pentru că se vorbise deja despre ea la școală. Am stat câteva zile încercând să citesc despre autor, despre carte, până când mi-am spus că n-am încotro și trebuie să o citesc.
Să dai verdictul înainte de a citi un roman e impropriu. Dar eu întotdeauna fac asta, pentru că întotdeauna aleg o carte după coperta ei.
Un lucru care mi-a atras într-un final atenția a fost titlul cărții – Maitreyi. Sonoritatea e asiatică, iar dragostea mea pentru asiatici se cunoaște. Așa că am început să citesc.
Încă de la început am observat o asemănare în scriere cu stilul scriitorilor asiatici, și am asociat-o cu ce romanul „Pădurea Norvegiană” a lui Haruki Murakami.
Eliade, sub numele de Allan, merge în India, țară ce-i va deveni obsesie până la sfârșitul vieții. Fiind un tânăr educat, cu o mare iubire spre nou, dorindu-și să descopere cât poate de multe din îndepărtata Indie, el se împrietenește cu un inginer, de altfel și sciitor, filozov, mare învățat al vremii, care, plăcându-l, îl ia în casa sa.
Toată lumea pare să-i stea la picioare, toți parcă doresc să-l  facă să se simtă mai aproape de ei, primindu-l cu bunăvoință și cu o mare încredere. Astfel, fiica inginerului începe să facă și ea parte din viața lui, uneori ca o enigmă, alteori ca o frunză uscată în bătaia vântului.
Allan crede că acești oameni l-au adus în casa lor pentru a-l face soțul fiicei mari – Maitreyi. El crede obește că acesta e motivul exagerării bunătății față de el, astfel încearcă să nu fie prea atras de Maitreyi, cu toate că toate gândurile sale duc din ce în ce mai mult spre ea.
Puțin câte puțin, el începe să o iubească. Iubirea lor e descrisă în uimitoare metafore ale Maitreyiei, arătând-o ba ca pe o ființă închisă în mintea ei, în tradiția atât de exigentă, ba ca o tânără doritoare de iubire și nou.
Finalul cărții este tragic. Allan este singur, părăsit, intră într-o stare de veghe cumva, realitatea dispare pentru el. Ultimele rânduri sunt decisive în definiția sa asupra întâmplărilor relatate: „...Și dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să știu? Aș vrea să privesc ochii Maitreyiei.”

4 comentarii:

pauna oana spunea...

Ma bucur ca ti-a placut.Si mi mi-a placut foarte mult cartea.mai poti citi Domnisoara Christina,nu mais tiu daca e de Eliade sau de Cartarescu,scuza-ma.a trecut ceva timp dintr-a noua.Cartarescu scrie genul fantastic,e superb,incearca-l;)

Jo.hanna spunea...

Ma bucur ca ti-a placut Maitreyi. Si mie mi-a placut enorm cand am citit-o acum multi ani.
Comentariile pe care le vad in ultima vreme pe bloguri cu privire la ora de romana incep sa ma sperie. :) Oare profesorii astia chiar nu mai sunt in stare sa vorbeasca despre o carte cu asemenea pasiune incat sa starneasca macar putin curiozitatea elevilor? Adica, da... stiu ca majoritatea lecturilor obligatorii sunt plictisitoare, insa un profesor poate starni interesul elevilor daca stie sa isi prezinte "marfa".
Recunosc, Enigma Otiliei nu m-a incantat nici pe mine. Insa, oricand de ciudat ar suna, mi-au placut Ion, Morometii (primul volum), Baltagul, Padurea spanzuratilor, chiar si Ciocoii vechi si noi. Mereu am dat o sansa cartilor, chiar daca erau pentru scoala, aveau coperte urate sau stiam dinainte ca subiectul nu o sa ma dea pe spate. Si mai mereu am descoperit ceva care sa-mi placa si sa ma tina pana la sfarsitul cartii.
Sunt cam plictisitoare astea, e drept. Si totusi sunt literatura. Believe me, exista carti muuuult mai proaste de atat. :)

MikuMyuuki spunea...

@pauna oana Am citit o parte din Domnisoara Cristina de Eliade acum ceva timp, cum am zis, mi-a placut. Am auzit ca-i un fel de thriller. O sa merg sa o cumpar de la Jurnalul National. M-am decis:D

@Jo.hanna Asa e, sunt carti de o mie de ori mai proaste. Si mie mi-a placut Baltagul si mi-a placut si primul roman din Morometii.
Am mai auzit persoane carora le-a placut Ion si nu pot contrazice, deoarece eu am gusturile mele iar voi pe ale voastre. Asa cum sunt oameni care adora eroticul sau horrorul, iar eu nu ma impac bine cu ele.
Ai dreptate, profesorii de astazi nu stiu sa isi prezinte "marfa". De ce? Pentru ca sunt si ei oameni, pentru ca salariul mizer nu ii motiveaza, ca si in cazul doctorilor.
Asa ca ramane totul la latitudinea noastra.
De asta avem atatea fail la BAC. Pentru ca noi suntem adolescenti fara minte iar profesorii adulti fara determinare.

MikuMyuuki spunea...

adultii*