Recenzie: Dona Juana de Lorena Lupu

Am fost avertizatã, dacã pot spune aşa, cã Dona Juana este o carte erotica, poate chiar pornograficã. . Nu am cumpãrat-o din acest motiv. Erotismul dintr-o carte nu mã deranjeazã, dar nici nu ȋl caut cu precãdere.

Am cumpãrat-o mai ales pentru cã am vrut sã descopãr esenţa cãrţii, dincolo de erotism şi de criticile pe care mulţi le aruncã aşa, ca pe ouã clocite ȋn faţa artei pe care nu au capacitãţi sã o ȋnţeleagã.

Am sperat la un personaj bine ȋnchegat şi la o poveste autenticã şi nu am fost dezamãgitã, ba chiar din contrã .

Cine este Dona Juana?

Sunt femeia tuturor bãrbaţilor şi barbatul tuturor femeilor. Aţi auzit asta şi de la Iulius Cezar, dar el a murit de mult; eu sunt ȋncã ȋn viaţã.

Vȃnez plãcerea pe toate cãile posibile. Uneori o pȃndesc ȋndelung, de prin tufişuri, pȃnã cȃnd ȋmi devine accesibilã. Alteori sar pe neaşteptate asupra ei şi o ȋnghit pe nemestecate, ca un şarpe boa. Alteori simulez lipsa totalã de interes, ȋncercȃnd sã determin prada sã se ofere singurã pe tavã- şi, spre surprinderea mea, este una dintre cele mai eficiente modalitãţi de vȃnãtoare. Mai sunt şi momente iȋn care o consum civilizat, cu tacȃmuri şi şerveţele, ca la un restaurant de cinci stele. Şi uneori o cumpãr la colţ, ca pe un ştrudel.

Aş putea sã vã spun cã Dona Juana se travesteşte ȋn fiecare marţi şi vineri, cȃntȃnd pe scena clubului Bizarre, dar asta e doar o descriere de suprafaţã, care ȋn realitate nu ne spune prea multe lucruri despre ea.

Dona Juana este un personaj complet şi complex, care atunci cȃnd se uitã ȋn oglindã are curajul de a-şi privi defectele, de a le accepta. Nu se pãcãleşte cã ar fi o altã persoanã, nu vrea sã fie mai bunã, sau sã aleagã drumul corect, dacã existã unul.

Sinceritatea ei faţã de sine şi faţã de ceilalţi e dezarmantã, uneori amuzantã, dar de fiecare datã o palmã bunã data cititorului care se crede mai bun, doar pentru cã şi-a alcãtuit cu mare grijã o imagine de sine pe care preferã sã o vadã ȋn locul realitãţii.

Cele mai bune mãşti nu sunt cele elveţiene, cu nasuri coroiata şi expresii ridicole. Cele mai bune mãşti sunt acelea care trec dincolo de epidermã, şi devin una cu tine.

Dona Juana e un personaj interesant şi intrigant, care se opune cu vehemenţã oriecãrei cenzuri sociale, care ȋncearcã, dacã nu sã facã regulile sã danseze dupã cum cȃnta ea, mãcar sã nu danseze ea dupã cȃntul lor.

Este o seducãtoare fãrã scrupule, ȋnsã, ȋn ciuda aparenţelor, are sentimente, doar cã puţine persoane le doresc, iar şi mai puţine le meritã.

Existã mulţi bãrbaţi ȋn viaţa ei, care vin şi pleacã, fãrã sã conteze. Uneori, sunt şi femei, dar nici ele nu au importanţã. Aceşti oameni, descrişi sumar, sunt doar surse ale plãcerii, care sunt uitaţi de parcã nu ar fi existat.

Singurii prieteni ai ei sunt aceia cu care nu face sex. Ei conteazã ca oameni: ţigãnuşul Anton şi taximetrisul Virgil.

Dã sã plece, apoi se ȋntoarce, cu acelaşi rȃnjet ȋntipãrit pe figurã.

-Vezi? Puteam sã mã folosesc de disperarea ta, sã te mint cã ma bani şi sã ţi-o trag, dar n-am fãcut-o.

-Sigur o sã-ţi ridice cineva o statuie pentru asta, pufnesc eu ȋntr-un rȃs isteric.

-Iar tu eşti de fapt un om rãu, foarte rãu. Nu e de mirare cã se duce totul de rȃpã ȋn jurul tãu.

Unii dintre voi ar putea crede cã motivul pentru care i se ȋntãmplã lucruri rele, ajungȃnd uneori ȋn situaţii care par fãrã ieşire, este faptul cã…hmm, care e cuvãntul? Curvãrãseşte. Personal, cred cã lucruri rele se ȋntȃmplã oricui, fie el cast sau desfrȃnat.

Dona Juana este o lecţie de viaţã, care ne face sã ne ȋntoarcem faţa cu sinceritate spre adevãratul eu şi sã ne ȋntrebãm cȃt de mult din el acceptãm pe bune, şi cȃt mascãm, ascundem de noi ȋnşine.