Şi exact când mă gândeam că o zi mai nasoală de atât nu se poate, am văzut mortăciunea aia sprijinită de vestiarul meu. Kayla pălăvrăgea întruna în stilul ei caracteristic şi nici măcar nu 1-a remarcat pe tip. La început. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nimeni altcineva nu 1-a mai remarcat până să înceapă să vorbească, ceea ce, din nefericire, este o dovadă în plus a ciudatei mele incapacităţi de a mă integra.- Nu, acum pe bune, Zoey, îţi dau cuvântul meu că Heath nu s-a îmbătat chiar aşa de rău după meci. Zău, nu mai fi şi tu aşa de rea cu el!
- Mda, am spus cu gândul aiurea. Mă rog.
Apoi m-a luat tusea. Din nou. M-am simţit ca dracu'. Probabil că trec prin ceea ce domnul Wise, proful meu cam sărit de pe fix de la cursurile intensive de biologie, numeşte „pacostea adolescenţei".
Dacă mor, măcar scap de testarea la geometrie de mâine! Trag şi eu nădejde...
Continuarea pe pagina de preview.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu